Turcia după puciul eşuat. Marea epurare în şcoli şi spitale. Preşedintele Erdogan intenţionează să preia şi conducerea armatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi turci, bătuţi de susţinătorii preşedintelui Recept Erdogan, după puciul eşuat
Soldaţi turci, bătuţi de susţinătorii preşedintelui Recept Erdogan, după puciul eşuat

Primul decret semnat de preşedintele Recept Erdogan după instalarea stării de urgenţă a vizat închiderea a peste 1.000 de şcoli private, 15 universităţi şi 35 de spitale. conducerea forţelor armate turce va înceta pe viitor să mai depindă de Ministerul Apărării şi se va subordona direct preşedinţiei.

Ankara a anunţat că intenţionează să angajeze peste 20.000 de profesori în locul celor pe care i-a dat afară, în cadrul unei ample epurări, şi pe care-i suspectează că fac parte dintr-un vast complot în şcoli şi alte instituţii, scrie  Associated Press. 

Anunţul ministrul Educaţiei Ismet Yilmaz, vine după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a semnat primul decret după instalarea stării de urgenţă, joi, care autorizează închiderea a 1.043 şcoli private,  1.229 fundaţii şi asociaţii caritabile, 19 sindicate, 15 universităţi şi 35 de instituţii medicale, precizează agenţia Anadolu. 

Toate sunt suspectate de legături cu imamul Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi acuzat de Erdogan că a orchestrat puciul eşuat. În acest timp, autorităţile de la Ankara au înteţit presiunile pentru desfiinţarea şcolilor din străinănate înfiinţate de Gulen, a declarat sâmbătă ministrul turc de Externe.

Armata, sub conducerea preşedintelui

Mai mult, conducerea forţelor armate turce va înceta pe viitor să mai depindă de Ministerul Apărării şi se va subordona direct preşedinţiei, a anunţat premierul turc Binali Yildirim. „Statul Major al Forţelor Armate nu va mai depinde de Ministerul Apărării. Când va intra în vigoare sistemul prezidenţial, îl vom subordona preşedinţiei“, a spus Yildirim într-un interviu acordat televiziunii turce ATV-A Haber.  

Şeful guvernului nu a spus când anume se va întâmpla acest lucru, dar a dat drept sigur trecerea Turciei de la sistemul parlamentar actual, care prevede un rol mai degrabă ceremonial pentru preşedinte, la un sistem în care şeful statului dispune de întreaga putere executivă, aşa cum reclamă cu insistenţă actualul preşedinte, Recep Tayyip Erdogan. 

Pentru a formaliza această schimbare care, potrivit unor înalte oficialităţi din guvern „este deja un fapt“, mai este nevoie de o reformă a Constituţiei care presupune obţinerea unei majorităţi de două treimi în parlament. 

Garda prezidenţială dizolvată, soldaţii se sinucid

Autorităţile turce vor dizolva garda prezidenţială după ce au arestat aproape 300 de membri ai acesteia, dintr-un regiment ce numără 2.500 de soldaţi. Membri ai acestei unităţi au făcut parte dintr-un grup ce a intrat în clădirile televiziunii publice TRT în timpul tentativei de lovitură de stat săptămâna trecută, a declarat premierul turc. 

Acest grup a forţat o prezentatoare să citească o declaraţie ce proclama legea marţială şi introducerea restricţiilor de circulaţie.  În schimb, puternicul şef al serviciilor de informaţii turce (MIT), Hakan Fidan, îşi păstrează deocamdată funcţia, în ciuda numeroaselor „fisuri“ în ceea ce priveşte anticiparea tentativei eşuate de lovitură de stat din 15 iulie, a anunţat Erdogan.

Mai mulţi militari şi poliţişti turci s-au sinucis ori au încercat să se sinucidă după lovitura de stat eşuată. Printre cei care şi-au pus capăt zilelor  se regăsesc guvernatorul unui district şi trei poliţişti bănuiţi de implicare în tentativa de lovitură de stat.  Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că au existat eşecuri importante ale serviciilor de informaţii înainte de tentativa eşuată de lovitură de stat de săptămâna trecută şi că forţele armate ale ţării vor fi restructurare şi “reîmprospătate” rapid.

Nepotul lui Gulen, arestat

Prim-ministrul turc a precizat că 13.002 persoane au fost arestate după lovitura de stat eşuată, printre care 1.329 de poliţişti, 8.831 soldaţi, 2.100 de judecători şi procurori şi 689 „civili“.  El a adăugat că 5.837 de persoane au fost plasate în detenţie, inclusiv 3.718 soldaţi şi 123 de generali.  

Prinre cei arestatţi se numără  Hails Hanci, considerer „mâna dreaptă“ a imamului Fethullah Gülen. Hanci s-ar fi ocupat cu transferarea fondurilor destinate imamului. Şi Muhammat Sait Gülen, un nepot al lui Gülen, a fost reţinut de autorităţile turce.

Lideri turci susţin că susţinători ai lui Fethullah Gülen s-au infiltrat în agenţiile statului şi au creat o vastă reţea de şcoli private, în cadrul unui plan pe termen lung de a prelua puterea asupra ţării.

Amnesty International a cerut "accesul imediat" la deţinuţi al observatorilor independenţi

Organizaţia de apărare a drepturilor omului Amnesty International (AI) a anunţat că a strâns "mărturii credibile" care atestă cazuri de rele tratamente, tortură şi chiar viol asupra persoanelor din centrele de detenţie din Turcia arestate după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie şi a cerut "accesul imediat" la deţinuţi al observatorilor independenţi.

 "Amnesty International dispune de informaţii credibile conform cărora poliţia turcă din Ankara şi Istanbul îi menţine pe deţinuţi în poziţii dureroase pe perioade care pot ajunge şi până la 48 de ore", a anunţat acest ONG într-un comunicat, în care mai făcea referire la privarea de hrană şi de apă, injurii, ameninţări şi, "în cazurile cele mai grave", lovituri, tortură şi violuri.

Potrivit EFE,preluată de agerpres.ro, directorul AI pentru Europa, John Dalhuisen, a cerut "autorităţilor turce să-şi respecte angajamentele" internaţionale în materie de drepturile omului. Totodată, Dalhuisen le-a mai cerut "să nu abuzeze de starea de urgenţă călcând în picioare drepturile deţinuţilor" şi a amintit că "interzicerea torturii este absolută şi nu poate fi încălcată sau suspendată".

AI a cerut Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) să facă o vizită de urgenţă în Turcia pentru a supraveghea condiţiile de detenţie. În acest context, Dalhuisen a amintit că Turcia, în calitate de membră a Consiliului Europei, are obligaţia să coopereze cu CPT, singurul organism autorizat să efectueze vizite pe teren la toate locurile în care există deţinuţi în Turcia, alegând după propria voinţă momentul şi locul.

Organizaţia a avertizat că "observatori independenţi" trebuie să poată avea acces "la toate centrele de detenţie, oficiale şi neoficiale" din Turcia, unde "peste 10.000 de oameni au fost reţinuţi după puciul ratat" din 15 iulie. AI a mai atras atenţia că creşterea perioadei de detenţie provizorie de la 4 la 30 de zile sporeşte riscul ca deţinutul să fie torturat şi maltratat.

"Este de înţeles că Turcia este preocupată de securitatea publică în aceste momente, dar nicio circumstanţă nu poate justifica tortura şi alte rele tratamente sau detenţia arbitrară", insistă Dalhuisen. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite