Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
0România nu reușește încă să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul, la fel cum interesul Occidentului pentru regiunea Mării Negre e mai degrabă periferic, în pofida importanței sale geostrategice. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României și regiunii în care ne aflăm să conteze cu adevărat.
De mai bine de trei decenii, despre România se vorbește ca despre o țară cu un potențial deloc neglijabil, situată într-o zonă geostrategică importantă, dar care rareori reușește să-și depășească condiția. Bucureștiul nu a știut până acum să profite de oportunitățile imense oferite de parteneriatul strategic cu SUA și de integrarea în NATO și UE, deși aliații săi au fost întotdeauna dispuși să-i ofere sprijinul necesar. Nu-i mai puțin adevărat că nici regiunea Mării Negre nu este la fel de atractivă precum cea a Mării Baltice, dintr-un concurs de factori. Asta deși Congresul SUA și NATO au realizat, mai cu seamă după invadarea Ucrainei de către Rusia, importanța geostrategică a zonei.
Balticii, premianții Estului
Profesor la Universitatea Johns Hopkins și cercetător la Institutul European Universitar din Florența, specializat în relațiile internaționale, politici publice și studii de securitate, Marius Ghincea vorbește, într-un interviu pentru „Adevărul”, despre motivele pentru care nu reușim să ne exploatăm potențialul, iar regiunea Mării Negre nu se bucură de interesul cuvenit. De fapt, spune el, au existat momente când regiunea Mării Negre a prezentat mai mult interes pentru SUA decât zona Baltică, însă România și celelalte țări riverane nu au știut să profite.
„Interesul american pentru regiunea Mării Negre a evoluat de-al lungul timpului, în funcție de prioritățile strategice ale SUA. Atunci când, spre exemplu, americanii deschideau baza militară de la Mihail Kogălniceanu, regiunea Mării Negre beneficia de mai multă atenție decât regiunea Mării Baltice. La fel și atunci când se deschidea baza de la Deveselu. Cu toate acestea, în ultimii ani putem vedea un interes mai pronunțat al SUA pentru regiunea Mării Baltice”, subliniază profesorul.
Acest lucru nu s-a întâmplat însă din vina aliaților noștri, ci pentru că România, Bulgaria și Turcia nu au fost capabile să ajungă la un numitor comun și să-și apere interesele așa cum o fac țările baltice.
„Pe de o parte, asta s-a întâmplat pentru că elitele politice din Polonia și Țările Baltice au depus eforturi consistente pentru a produce mai mult interes pentru Marea Baltică și pentru că prioritățile strategice americane din Asia Centrală (Afganistan) și Orientul Mijlociu s-au schimbat simțitor în ultimii ani. Pe de altă parte, țările NATO riverane Mării Negre nu dau dovadă de coeziune și au viziuni strategice foarte diferite. Turcii, românii și bulgarii nu se înțeleg în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră, nu reușesc să se organizeze și să se coordoneze. Balticii nu au această problemă, statele din acea regiune au aceeași viziune strategică și se coordonează exemplar”, explică el.
Americanii vor să ne ajute
Chiar și așa, aliații noștri, în special Statele Unite, fac tot posibilul ca să ne susțină și să aducă la aceeași masă România, Bulgaria și Turcia.
„SUA încearcă să crească nivelul de cooperare dintre statele NATO riverane Mării Negre începând de la aspect nișate, tehnice, care nu sunt deloc politizate și speră că astfel să ducă la un efect în cascadă. Momentan, nu se văd rezultate, dar s-ar putea să observăm schimbări pe viitor. Cooperarea la Marea Neagră e necesară și în contextul introducerii regiunii în Conceptul Strategic de la Madrid, care însă rămâne doar la nivel declarativ. În termeni concreți, e mai dificil de trecut de la vorbe la fapte”, adaugă Ghincea.
În ce privește România, elitele noastre sunt mult mai puțin abile decât cele din Polonia și Țările Baltice, iar diplomatic punctăm încă prea puțin.
„Elitele noastre nu au voința politică de a avea o amprentă diplomatică mai mare, așa că nici nu avem cum să devenim mai relevanți. Ne complacem în situația în care ne aflăm. La Washington, ambasada noastră pare că a început să mai miște unele lucruri, mai ales în contextul interesului crescut produs de război, dar e încă mult de muncă. Lipsesc resursele, lipsesc oamenii, lipsește viziunea”, este analiza lui Ghincea.
Pe de altă parte, spune el, chiar și aliații noștri au observat limitele Bucureștiului și lipsa unor ambiții serioase și a unei politici capabile să atragă cu adevărat interesul Occidentului.
„România nu alocă suficiente resurse pentru politica externă, iar elitele de la București nu au exprimat voința de a avea o politică externă mai ambițioasă. Există oameni la Washington cu care vorbesc, inclusiv demnitari cu funcții înalte din Departamentul de Stat, care sunt conștienți de discursul anti-american din România și de critica că Bucureștiul se comportă prea submisiv față de America. Aceiași oameni își exprimă, în privat, deseori frustrarea că Bucureștiul nu le cere prea multe și că e relativ pasiv în relația bilaterală. Suntem ca ruda aia săracă, dar fudulă, care are nevoie de ajutor, dar nu vrea să ceară”, punctează expertul.
Unde „păcătuim”
Altfel spus, americanii ar fi capabili și chiar vor să susțină România din toate punctele de vedere, însă nu au cum să o facă foarte eficient atâta timp cât nu există o comunicare eficientă, iar Bucureștiul nu are nicio pretenție: „Problema e mai degrabă că Bucureștiul nu cere suficient de la Washington și că nu contribuie cu propriile inițiative. Bucureștiul are o poziție de subordonare și deseori arată incompetență. Bucureștiul trebuie să vină și el cu inițiative și să ceară și el mai mult.”
Din acest motiv, nu pentru că ar fi marginalizată de parteneri, România contează mult prea puțin față de cât ar putea să o facă.
În ce privește faptul că țări ca Polonia, Ungaria sau Cehia au atras și continuă să atragă investitori și fluxuri mai importante de capital decât o face România, Marius Ghincea vine cu o observație.
„Majoritatea investițiilor occidentale în aceste țări nu sunt „dirijate” de guverne. Vorbim de economii de piață, cu firme private care fac decizii de a investi sau nu în funcție de oportunități și profitabilitate, nu de voința guvernului. Firmele americane nu sunt subordonate guvernului american cum sunt firmele chineze. Asta înseamnă că guvernul american nu are puterea de a dicta firmelor americane unde să investească. E o greșeală să credem că guvernul american direcționează unde se fac investițiile firmelor americane”, mai spune el.
În opinia sa, mingea se află în terenul nostru, însă mai trebuie să știm cum să jucăm și să devenim atractivi și pe plan economic.
„Dacă vrem mai multe investiții străine, trebuie să asigurăm un cadru investițional propice, cu instituții funcționale, cadru normativ predictibil și să depășim modelul economic bazat pe forță de muncă ieftină. Trebuie să atragem companii mari cu un model bazat pe creșterea complexității economice”, a încheiat Marius Ghincea.
Se încarcă comentariile...
