Pandemia care ne pândește: „E potențial mai periculoasă decât COVID-19”

0
Publicat:

Un focar uriaș de gripă aviară a cuprins Marea Britanie, însă boala care afectează păsările s-a răspândit în toată Europa. Deocamdată, virusul nu e adaptat să treacă la oameni, iar atunci când s-a întâmplat asta au fost cazuri izolate

O nouă pandemie ar putea porni oricând chiar dintr-o fermă. FOTO AFP
O nouă pandemie ar putea porni oricând chiar dintr-o fermă. FOTO AFP

Cercetător la Universitățile Oxford și Kent, imunologul Ștefan Dascălu spune că omenirea e pândită de un mare pericol care poate izbucni în orice clipă. O pandemie de gripă aviară ar putea cauza o presiune pe sistemul sanitar mai mare decât pandemia actuală, în condițiile în care H5N1, tulpina de gripă aviară aflată în circulație, este mai virulentă decât temutul SARS-CoV-2.

Deocamdată, șansa noastră este că virusul nu a făcut trecerea la om, deși au existat unele cazuri izolate, în trecut. Însă oamenii de știință au experiența virusului de gripă porcină care a făcut acest salt evolutiv și a ajuns să infecteze oameni, iar între 2009-2010 a provocat chiar o pandemie.

„Subtipul aviar se transmite foarte greu la oameni, însă dacă există scenariul unei co-infecții, pentru că și păsările, să spunem, pot fi infectate și de virusurile gripale umane, virusul respectiv se poate recombina. Poate exista un schimb de material genetic între virusurile aviare și virusurile umane, ambele fiind virusuri gripale și, în urma acelui transfer genetic, poate rezulta o nouă tulpină care se poate transmite mult mai ușor la oameni, însă nefiind recunoscută de sistemul nostru imunitar. Practic, scenariul acesta s-a întâmplat în 2009, când a existat acea gripă porcină, pentru că și porcii pot fi infectați de virusurile gripale”, susține Dascălu.

De unde poate veni o nouă pandemie

Cel mai probabil, o astfel de pandemie ar putea izbucni din țările lumii a treia, însă pandemia COVID-19 a arătat că și țări dezvoltate cum e China pot prezenta vulnerabilități. Un scenariu luat în calcul de specialiști ar fi totuși că astfel de focare ar putea să apară în țări cu un sistem sanitar deficitar și să se răspândească apoi cu repeziciune prin intermediul păsărilor sălbatice, care nu țin cont de granițe și nu ar fi oprite de niciun lockdown, spune Ștefan Dascălu.

Ștefan Dascălu. FOTO Arhivă personală
Ștefan Dascălu. FOTO Arhivă personală

„Dacă infecția se petrece, șansele unei recuperări sunt destul de puțin probabile. Are o rată de fatalitate potențial foarte mare. Peste jumătate din cazurile de gripă aviară pot fi fatale. De obicei, nu se întâmplă lucrul acesta, însă trebuie să existe o precauție sporită în special în contextul acestor epidemii de H5N1, care este o tulpină de gripă aviară de o patogenicitate crescută în rândul păsărilor, deci poate cauza mortalitate de 100% la păsări și automat este considerată un pericol iminent pentru oamenii de acolo și pentru oameni în general”, a mai spus expertul.

Izbucnirea unei pandemii de gripă aviară ar putea fi doar o chestiune de timp, crede Dascălu. Poate singura veste bună este că oamenii de știință ar putea adapta repede vaccinurile existente pentru gripă, așa cum s-a întâmplat în 2009, când OMS a declarat pandemia de gripă porcină.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite