Tratament inedit: terapia cu bufnițe, un nou trend. Cum îi ajută pe pacienții în stadiu terminal

0
Publicat:

Bufnițele au devenit o prezență reconfortantă în clinicile și spitalele din Germania, fiind benefice inclusiv pentru pacienții în stadiu terminal. Ei au ocazia să mângâie aceste păsări, antrenate special pentru interacțiunea cu oamenii.

Terapia cu bufnițe FOTO Shutterstock
Terapia cu bufnițe FOTO Shutterstock

Echipa de bufnițe aduce alinare și zâmbete

Bufnița de hambar, Emma, și bufnița cu față albă, Merlin, au devenit deja parte din familie la azilul St. Martin din Koblenz, situat în sud-vestul Germaniei, conform DPA. Aici este internat și Horst Demsky. Din cauza lipsei de putere, el nu se mai poate ține pe picioare. Două bufnițe îl privesc cu ochii lor portocalii strălucitori, stând cocoțate pe o mănușă de șoim de pe plapuma lui.

Bărbatul simte o liniște ciudată. Mângâie blând penajul păsărilor și le spune, în șoaptă: „Bine, dragă”. După câteva momente, adaugă: „Am avut cândva doi papagali”. Zâmbește din nou în timp ce antrenoarea Katharina Hafner îl prezintă bufnițelor.

Păsările au scopul de a pune zâmbetul pe buze pacienților aflați în ultimele faze ale vieții lor. În acest caz, se pare că și-au îndeplinit misiunea.

Aducem zâmbete și, poate, puțină fericire în viața acestor oameni, spune tânăra, în vârstă de 29 de ani, citată de Spotmedia.

Demsky și cele două bufnițe FOTO Starconnect Media
Demsky și cele două bufnițe FOTO Starconnect Media

Oamenii spun mereu că totul este atât de trist în azilurile de bătrâni. Unul dintre principiile noastre este că trăim ziua pe care o avem cât de bine putem. Și acesta este un punct culminant, Ingrid Ferdinand, director adjunct al instituției.

Ceea ce diferențiază bufnițele de câini, spre exemplu, sau alte animale de terapie este faptul că aceste păsări aduc pace și liniște, ajutându-i pe pacienți să se calmeze. Mai mult decât atât, Hafner antrenoarea lor a remarcat că „oamenii încep să vorbească mai mult”, întrucât interacțiunea le declanșează și o serie de amintiri.

Astfel, păsările pot fi un real ajutor chiar și pentru pacienții cu Alzheimer sau demență. Mulți reușesc brusc să își amintească propriul nume, chiar dacă nu au făcut acest lucru în ultimii cinci ani

Cum sunt bufnițele antrenate

Bufnițele sunt crescute aproape de oameni încă de la o vârstă fragedă.

Le primim când au între 10 și 14 zile. Locuiesc cu noi în bucătărie și se întind pe canapeaua din sufragerie în fiecare seară, bucurându-se de multă iubire și afecțiune, povestește Katharina Hafner.

Bufnițele știu că, atunci când stau pe mănușă, „este momentul să lucreze”.

La sediul „Falconers of the Heart”, din Bisterschied, sunt în total 45 de păsări, majoritatea bufnițe. Hafner s-a alăturat acestei iniţiative în urmă cu șase ani, dar soțul ei lucrează cu păsările de mai bine de 20 de ani.

Echipa lor se deplasează în cămine de bătrâni, școli, grădinițe și instituții pentru persoanele cu dizabilități, care plătesc pentru vizitele lor. Totuși, în aziluri precum Sf. Martin din Koblenz, ei merg gratuit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite