Spălare de bani la Banca Vaticanului. Sfântul Scaun, acuzat că a acoperit interesele mafiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preoţii folosesc intrări lăturalnice pentru accesul în unităţile Băncii Vaticanului
Preoţii folosesc intrări lăturalnice pentru accesul în unităţile Băncii Vaticanului

Banca Vaticanului este acuzată de spălare de bani, după ce poliţia a confiscat 23 de milioane de euro în septembrie 2010 şi a descoperit că Sfântul Scaun a servit ca acoperire pentru interesele oamenilor de afaceri corupţi şi ale mafiei.

Vaticanul este implicat într-un nou scandal, scrie The Independent, după ce poliţia a descoperit că instituţia financiară a Sfântului Scaun a ignorat în mod deliberat legile privind evaziunea fiscală "cu scopul de a ascunde proprietatea, destinaţia şi originea capitalului".

Reprezentanţii de vârf ai Bisericii Catolice au descris sechestrul pe bunuri ca o "neînţelegere" şi s-au arătat optimişti privind retragerea ulterioară a acuzaţiilor. Însă, procurorii au intrat, recent, în posesia unor documente care arată că Vaticanul a ignorat legile fiscale.

Documentele demonstrează, totodată, că Sfântul Scaun a servit ca acoperire pentru interesele oamenilor de afaceri corupţi şi ale mafiei, informează "The Indepedent".

Dovezile care au ajuns în mâinile anchetatorilor dezvăluie două tranzacţii care nu au fost raportate: una în 2009, unde a fost folosit un nume fals, şi o alta în 2010, când Banca Vaticanului a retras 650.000 de euro dintr-o bancă italiană, ignorând cererile băncii care dorea să afle destinaţia acetor bani.

Banca Vaticanului se distinge de celelalte prin faptul că are bancomate în limba latină, iar preoţii folosesc intrări lăturalnice pentru accesul în unităţi. Cunoscută oficial drept Institutul pentru Lucrări Religioase, Banca Vaticanului a fost înfiinţată în timpul celui de al Doilea Război Mondial pentru a administra conturile ordinelor religioase, cardinalilor, episcopilor şi preoţilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite