Șeful NATO spune că reducerea prezenței militare americane în Europa era „așteptată” și nu va afecta planurile de apărare ale Alianței
0Secretarul general al NATO, Mark Rutte, încearcă să joace cartea calmului în fața unei decizii care riscă să destabilizeze flancul estic al Alianței. Rutte a declarat că nu vede „o problemă majoră” în hotărârea neașteptată a președintelui american Donald Trump de a reduce prezența militară și tehnica de luptă din Europa, dând asigurări că procesul se va desfășura într-un mod „structurat”, relatează Politico.

Șeful NATO consideră că aceste ajustări erau inevitabile în condițiile în care Statele Unite își reorientează atenția strategică spre Asia. Totuși, Rutte a insistat că Washingtonul nu va abandona total bătrânul continent.
Tensiuni politice și decizii fără consultare
Dincolo de discursul diplomatic de la Bruxelles, realitatea din teren arată o falie adâncă. Surse diplomatice de la vârful NATO au dezvăluit că SUA nu și-au consultat aliații înainte de a anunța această retragere și nici nu au oferit detalii clare despre calendarul implementării.
Această repoziționare militară ar fi strâns legată de disensiunile personale dintre Donald Trump și cancelarul german Friedrich Merz, apărute pe fondul divergențelor privind războiul din Iran. Între timp, Polonia – considerată până acum unul dintre cei mai loiali aliați ai SUA în regiune – a trimis de urgență emisari la Washington. Varșovia cere explicații după decizia bruscă de a suspenda desfășurarea de trupe americane pe teritoriul său.
Întoarcerea la nivelul din 2021
Departamentul Apărării al SUA a confirmat reducerea numărului de brigăzi de luptă din Europa de la patru la trei. Pentagonul argumentează că, prin această măsură, efectivele americane revin la nivelul din 2021, adică dinaintea invaziei ruse în Ucraina. Decizia reflectă fidel doctrina lui Trump, „America First” (America mai întâi).
Oficialii americani au încercat să îndulcească pastila, numind Polonia un „aliat exemplar” și precizând că se află în discuții pentru reprogramarea trimiterii trupelor. La rândul său, ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, s-a întâlnit cu generalul Christopher Mahoney, numărul doi din Statul Major Joint al SUA, declarând ulterior că nu există planuri definitive de tăiere a prezenței militare din Polonia.
Scepticismul maxim vine însă de la Berlin. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a taxat lipsa de transparență a americanilor:
„Nu avem nicio confirmare clară. Singurul lucru pe care îl auzim este că măsura ar putea face parte din reducerea unei brigăzi americane în Europa. Este total neclar când se va întâmpla, dacă vizează doar Polonia și cum va afecta trupele staționate în Germania.”
JD Vance trimite săgeți către europeni
În ciuda tensiunilor evidente, Mark Rutte și comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR), generalul american Alexus Grynkewich, susțin la unison că planurile de apărare ale NATO nu vor fi afectate. Vineri, SUA urmează să notifice oficial aliații cu privire la reducerea contribuției lor la Noul Model de Forțe al NATO – mecanismul prin care statele membre alocă resurse pentru descurajarea unei eventuale agresiuni rusești.
„A fost o decizie exact așa cum ne așteptam, complet în logica abordării fără surprize”, a minimizat Rutte impactul, considerând procesul ca fiind unul de rutină.
De la Washington, vicepreședintele SUA, JD Vance, a încercat să calmeze spiritele, afirmând că blocarea temporară a celor 4.000 de soldați destinați Poloniei este doar o „simplă întârziere”. Totuși, Vance a trimis un avertisment dur către cancelariile europene, subliniind că acest moment ar trebui să fie un impuls pentru ca Europa să își asume serios propria securitate. El a adăugat că SUA își redistribuie resursele pentru a-și întări siguranța națională și că Polonia este perfect capabilă să se apere singură, beneficiind doar de sprijinul – nu și de asistența totală – a Statelor Unite.
























































