Una dintre româncele dispărute după explozia din Germania a fost găsită moartă sub dărâmături. O altă tânără este încă dată dispărută
0Românca în vârstă de 25 de ani, dată dispărută după prăbușirea unei clădiri din orașul german Görlitz, a fost găsită moartă sub dărâmături, au confirmat autoritățile. Identificarea victimei a fost făcută de echipele de intervenție, cu sprijinul câinilor de căutare.

În continuare, salvatorii caută o a doua româncă dispărută, dar și alte posibile victime surprinse în momentul exploziei care a distrus complet imobilul.
Deflagrația s-a produs luni, în jurul orei 17:30, într-o clădire din centrul orașului Görlitz, care găzduia apartamente de închiriat și fusese renovată recent. În urma exploziei, imobilul s-a prăbușit complet.
Cele două românce se aflau în prima lor zi de vacanță, împreună cu soțul uneia dintre ele. Bărbatul a scăpat cu viață după ce a ieșit din clădire pentru câteva cumpărături.
„Soția mea mi-a spus să cumpăr apă plată și să gătesc ceva. Mi-a cerut să cumpăr și niște pastile. Ieșisem din casă de 20 de secunde. Apoi am auzit o explozie. Așa că m-am întors înăuntru”, a povestit românul, potrivit știrileprotv.ro.
Autoritățile suspectează că deflagrația ar fi fost provocată de o scurgere de gaze.
Căutări contracronometru sub dărâmături
Operațiunile de salvare sunt în desfășurare, cu peste 100 de persoane implicate. Echipele de intervenție folosesc câini de căutare și echipamente speciale pentru a identifica eventuali supraviețuitori.
„În prezent, la fața locului se află puțin peste 50 de membri ai personalului de urgență. Suntem încă în intervalul de timp în care putem presupune că persoana este încă în viață. Echipele specializate folosesc camere – similare endoscoapelor, camere lungi – pentru a intra în cavități și a verifica dacă se află cineva înăuntru”, a declarat Daniel Hofmann, purtător de cuvânt al Asociației Regionale THW Saxonia-Turingia.
Potrivit autorităților, încercările de localizare a victimelor prin semnalul telefoanelor mobile au eșuat, ceea ce complică misiunea de salvare.
„Serviciile de urgență au încercat să localizeze telefoanele mobile prin mijloace tehnice. Acest lucru a eșuat, așa că presupunem că nu mai sunt disponibile”, a precizat Stefan Heiduck, purtător de cuvânt al poliției din Görlitz.
Pericol constant în zonă
Din motive de siguranță, zona a fost complet izolată, iar accesul locuitorilor din apropiere a fost permis doar pentru recuperarea obiectelor esențiale. Echipele de intervenție s-au confruntat și cu noi scurgeri de gaze, ceea ce a dus la oprirea alimentării și la întreruperea temporară a operațiunilor.
De asemenea, salvatorii au consolidat structura unei clădiri învecinate, existând riscul ca aceasta să se prăbușească peste echipele de intervenție. Agenția Federală pentru Ajutor Tehnic a instalat senzori pentru monitorizarea vibrațiilor.
Specialiștii avertizează că o persoană prinsă sub dărâmături poate supraviețui până la aproximativ 72 de ore, ceea ce face ca intervenția să fie una contracronometru.
A treia victimă dispărută
Pe lângă cele două românce, este căutat și un bărbat de 48 de ani, cu dublă cetățenie germană și bulgară, aflat în oraș în interes de afaceri. Autoritățile nu exclud posibilitatea existenței altor victime, în funcție de cine se afla în zonă în momentul exploziei.
Görlitz este un oraș istoric din estul Germaniei, aflat la granița cu Polonia, cu aproximativ 57.000 de locuitori și peste 4.000 de monumente arhitecturale, cunoscut și ca decor pentru numeroase producții cinematografice.























































