Rusia şi Ucraina nu s-au înţeles asupra preţului la gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigantul gazier rus Gazprom negociază dur cu ucrainenii de la Naftogaz
Gigantul gazier rus Gazprom negociază dur cu ucrainenii de la Naftogaz

După opt ore de negocieri, Moscova şi Kievul nu au reuşit aseară să ajungă la un compromis în privinţa preţului gazelor naturale şi asupra unei scheme de achitare a datoriilor pe care Ucraina le are la Rusia .

Anunţul a fost făcut de către comisarul european pentru Energie, Guenther Oettinger. Oficialul a precizat că Gazprom şi Naftogaz iau în considerare o reducere a tarifului pentru livrările viitoare, dar şi pentru combustibilul consumat în lunile aprilie şi mai. Negociatorii ruşi şi ucraineni nu au confirmat, însă, aceste informaţii.

"Toate punctele au fost discutate", "au fost propuse soluţii", iar "discuţiile vor fi reluate marţi seara sau miercuri dimineaţa", la Bruxelles, a declarat Oettinger.

De asemenea, cele două părţi trebuie să ajungă la un acord asupra preţului şi cantităţilor de livrare a gazelor ruseşti către Naftogaz. Preţul ar urma să se situeze între 268 şi 480 de dolari pe mia de metri cubi.

Moscova a ameninţat că va suspenda livrările de gaze, dacă Ucraina nu-şi achită factura în avans până astăzi. Potrivit Gazprom, datoria Kievului pentru combustibilu este de aproximativ cinci miliarde de dolari.

Dosarul energetic afectează relaţiile dintre Moscova şi Bruxelles, care a obligat Bulgaria să întrerupă lucrările de construcţie la gazoductul South Stream. Condus de către gigantul rus Gazprom şi grupul energetic italian Eni, proiectul South Stream urmează să asigure legătura între Rusia şi Bulgaria via Marea Neagră, ocolind Ucraina, după care să continue către Grecia şi Italia, Serbia, Ungaria, Slovenia şi Austria.

"Bruxelles-ul este ghidat de dorinţa de a pedepsi, de a se răzbuna", a denunţat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după o întâlnire cu omologul său finlandez, Erkki Tuomioja.

"Recent, am auzit la Bruxelles că negocierile asupra South Stream vor fi îngheţate atâta timp cât Rusia nu va recunoaşte autorităţile de la Kiev. Consideraţi că aşa ceva este constructiv?", a spus şeful diplomaţiei ruse, care, între altele, a apreciat drept "contraproductivă" extinderea NATO spre Est.
La rândul său, reprezentantul permanent al Rusiei la UE, Vladimir Cijov, a declarat că acţiunile Uniunii Europene împotriva realizării proiectului de gazoduct South Stream pot fi considerate „o trecere pe furiş la sancţiuni economice împotriva Rusiei“.
 
„În Bulgaria a avut loc o licitaţie pentru construirea unui tronson al South Stream, licitaţie câştigată de câteva companii bulgare şi de compania rusă Stroitransgaz. Aceasta din urmă a fost inclusă pe lista americană de sancţiuni împotriva Rusiei, dar nu şi pe cea a UE“, a subliniat Cijov.

Potrivit lui Vladimir Cijov, această situaţie a devenit „un test la capacitatea UE de a desfăşura o politică independentă faţă de SUA“.

Oficialul rus a atras atenţia asupra faptului că guvernul de la Sofia a decis, la 8 iunie, să suspende lucrările la South Stream după negocieri cu un grup de senatori americani, inclusiv cu senatorul american John McCain, cunoscut pentru atitudinea sa critică la adresa Rusiei.

„În ceea ce priveşte pretenţiile Comisiei Europene, instituţia, la acest moment, doar s-a limitat să afirme că are îndoieli în legătură cu modul în care licitaţia a corespuns normelor europene de concurenţă. Nu cunosc detaliile contractului şi condiţiile exacte ale licitaţiei, însă mă îndoiesc că juriştii bulgari s-ar fi putut compromite în acest fel“, a declarat Cijov. În opinia lui Cijov este vorba de „o decizie strict politică“.

În ciuda acestor divergenţe, liderul de la Kremlin este convins că nimeni nu va renunţa la cooperarea cu Rusia în domeniul energiei.

Vladimir Putin le-a aspus studenţilor din Arhengelsk că interesul faţă de rezervele ruse din Arctica este pur şi simplu colosal. „El este planetar. Se poate spune fără exagerare că omenirea va fi nevoită să recurgă la aceste rezerve, iar asta înseamnă că vom lucra împreună“, a spusşefului statului rus care a subliniat că piaţa energiei este foarte deschisă.

citeşte şi:

Ucraina luptă pe mai multe fronturi

Învestirea lui Petro Poroşenko în funcţia de preşedinte al ţării pare să le aducă ucrainenilor noi speranţe pentru soluţionarea cât mai rapidă a crizei adânci în care se regăseşte, de peste şase luni, fostul stat sovietic.

Rusia a decis să trimită un emisar special la Kiev, pentru soluţionarea conflictului ucrainean

Un emisar special se va deplasa la Kiev pentru a purta negocieri cu privire la planul de detensionare a conflictului ucrainean, a anunţat, vineri, preşedintele Petro Poroşenko, după o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin, relatează AFP.

Ucraina vrea să ceară Rusiei despăgubiri în valoare de 90 de miliarde de dolari pentru anexarea peninsulei Crimeea

Ucraina îşi propune să dea în judecată Federaţia Rusă pentru anexarea ilegală a peninsulei Crimeea şi să ceară despăgubiri în valoare de circa 1.000 de miliarde de grivne (aproximativ 90 de miliarde de dolari), a anunţat recent premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, potrivit Reuters.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite