România, la judecata Parlamentului European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a dezbătut miercuri situaţia politică din România, dicuţiile fiind destul de aprinse. În concluzia dezbaterii, comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a declarat că săptămâna vitoare în cadrul Comisiei va fi prezentată o iniţiativă pentru un mecanism permanent de evaluare a eficienţei justiţiei în toate statele UE.

UPDATE 18.00 Dezbaterea din PE privind România s-a încheiat cu concluzia comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding:

"Putem trage, în urma acestei dezbateri, două învăţăminte. În primul rând avem nevoie de o abordare indepedentă şi obiectivă a acestor probleme deoarece încălcarea statului de drept nu are nimic de-a face cu culoarea politică. Justiţia trebuie să fie oarbă, nu trebuie să recunoască culoarea politică a partidelor. Iar apoi constatăm că nu avem în UE mecanisme eficiente pentru a îmbunătăţi respectarea statului de drept mai temeinic şi sistemic", a declarat oficialul CE.

Ea a subliniat că situaţiile din România şi Ungaria din acest an au relevat "atitudini similare în probleme similare", iar Comisia Europeană, care este gardianul Tratatelor UE, a acţionat în ambele cazuri, "cu corectitudine şi imparţial".

"Când se încalcă statul de drept şi legislaţia comunitară, Comisia trebuie să rămână fermă în exprimarea îngrijorărilor şi acţiunilor pe care le întreprinde. Aşa a fost nu numai acum, ci şi în trecut", a afirmat Reding, amintind că în 2009, când era comisar pentru Telecomunicaţii, a deschis o procedură de infringement împotriva României, condusă pe atunci de o guvernare de dreapta, pentru că fusese emisă o ordonanţă de urgenţă prin care se încerca înlăturarea preşedintelui autorităţii române de reglementare în acest domeniu.

Reding a arătat că nu este exclus ca situaţii similare celor din România şi Ungaria să apară pe viitor şi în alte ţări membre, iar Comisia Europeană recunoaşte că este foarte strictă cu respectarea criteriilor de la Copenhaga, mai ales înaintea de aderarea statelor la Uniune, dar apoi nu mai are niciun instrument pentru a se asigura că principiile europene sunt respectate.

"Trebuie să rămânem foarte fermi cu privire la valorile şi statul de drept. Avem nevoie de un mecanism obiectiv care să poată evalua sistemele justiţiei în toate statele membre", a spus Reding.â

Ea a argumentat că procedurile de infringement sunt prea "tehnice şi lente" pentru o reacţie adecvată la "situaţii de risc grav pentru statul de drept", iar "opţiunea nucleară prevăzută la Articolul 7 al Tratatului UE nu ar trebui folosită decât numai dacă nu există alte opţiuni", fiind astfel nevoie de instrumente intermediare de intervenţie.

UPDATE 17.40 Corina Creţu, eurodeputatul PSD : Rezultatele referendumului din 29 iulie au fost declarate legale de către Curtea Constituţională, iar PDL, deşi a avut reprezentanţi în toate secţiile de vot, nu a făcut nicio plângere privind acuzaţiile de furt, acestea venind abia la trei săptămâni după referendum.

Creţu a ţinut să o acuze şi pe vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, că este "un aliat politic al preşedintelui Traian Băsescu" şi pentru că a criticat cele două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului Ponta privind competenţele Curţii Constituţionale şi desfăşurarea referendumului, însă nu a intervenit şi în privinţa sutelor de ordonanţe abuzive ale fostei guvernări PDL. Potrivit lui Creţu, Reding a dat dovadă astfel aplicarea unei duble măsuri.

UPDATE 17.32 Macovei îi dă replica lui Boştinaru: Cifra de 1,5 milioane apare într-un singur dosar, cel al lui Liviu Dragnea, şi este din presă, iar cifra până la 15% fraudă este din declaraţiile procurorului-şef pe care vor să îl dea afară.

UPDATE 17.30 Victor Boştinaru, eurodeputat PSD: Afirmaţiile lui Macovei, care conţin date confidenţiale, reprezintă dovada halucinantă a intervenţiei unui europarlamentar în treburile justiţie.

UPDATE 17.20 Monica Macovei: Procurorii din România care fac dosarele cu politicieni sunt cei lăudaţi în toate rapoartele MCV. Aceştia nu fac dosare politice, ci îi cercetează pe politicieni. Ceea ce se întâmplă acum în România este din cauza faptului că se vrea justiţia captivă în curtea unor partide politice. În acest moment, procurorii cercetează fraudele aduse referendumului. Sunt peste 500 de dosare. Există alegaţii legate de 1,5 milioane de voturi furate, iar, potrivit declarţiilor procurorului şef al DNA, s-au găsit fraude la referendum pentru până la 15% din voturi. Trebuuie finalizate aceste dosare, trebuie mentinuţi aceşti procurori pentru că vor să-i dea afară. Fraudarea unui vot este forma de corupţie cea mai urâtă pentru că este împotriva poporului.

UPDATE 17.00 Cristian Preda: Acţiunile din 3-6 iulie 2012 au creat stupoare. Ce pot face europenii atunci când o majoritate dintr-un stat membru devine tiranică şi îi destituie pe rând, în dispreţul Constituţiei, pe Ombudsman, preşedintele Camerei Deputaţilor şi a Senatului, pe preşedintele ţării.

Cum să reacţionezi atunci când cetăţenilor din România care studiază într-unul din cele 26 de state membre li se contestă dreptul de vot? CE a intervenit promt şi trebuie să-i mulţumim. Acuzat de plagiat, domnul Ponta nu a venit azi curajul să vină în faţa dvs. A preferat să critice de la Bucuresti Comisia Europeană.

UPDATE 16. 50 Cătălin Ivan, liderul grupului europarlamentarilor PSD în PE: Doamna Reding, mă bucur că sunteţi aici ca să ne spuneţi de ce votul a 8,4 milioane de cetăţeni nu a cotat pentru dvs. De ce o regulă legată de prezenţa de 50% la referendum a contat, deşi nu e valabilă în nicinul din statele membre? Doamna Viviane Reding v-aţi comportat ca un agent electoral al lui Traian Băsescu cu haina portocalie pe care o purtaţi şi astăzi.

Prin declaraţiile dvs aţi ajuns să umiliţi un popor întreg şi să amputaţi dreptul unui Parlament de a lua decizii. Aţi generat un precedent foarte periculos. Aţi reuşit să impuneţi un preşedunte impotriva voinţei propriului popor. Mai aveţi 26 de state membre.

UPDATE 16.40 Rebecca Harms(Grupul verzilor): Sunt uluită în legătură cu tonul acestei dezbateri pentru că nu ştiu dacă el corespunde valorilor europene. Nu ştiu dacă nu suntem o prelungire a campaniei electorale din România.

UPDATE 16.35 Graham Watson, europarlamentar UK, liberal: România ne dă arată cât de dificilă este tranziţia de la comunism, dificultăţile din comunism. Face trimitere la acuzaţiile legate de posibila colaborare a lui Traian Băsescu cu serviciile comuniste şi reclamă faptul că după 30 de ani lucrurile nu sunt limpezite. Niciuna dintre părţi nu e foarte curată în ceea ce s-a întâmplat. Un Parlament a votat un preşedinte care a abuzat de puterea sa. Cel mai bun lucru ar fi alegeri prezidenţiale şi parlamentare şi apoi stabilite reguli de bună conduită.

UPDATE 16.33 Europarlamentarul român Petru Luhan cere replică la Swoboda şi îi explică problema cvorumului. Swoboda răspunde sec: 7,4 milioane tot înseamnă mai mult decât 3,5 de milioane

UPDATE 16.30 Hannes Swoboda, liderul social democraţilor din PE: Voi respecta ceea ce constată CE, dar o poziţie ca a dvs domnule Weber sau a domnului Daul referitoare la Ungaria nu am văzut.

Doamna vicepreşedinte, aţi vorbit despre o lovitură de stat parlamentară. Aceasta nu este lovitură de stat. Acum a avut loc şi un referendum şi dvs ştiţi foarte bine că Băsescu ştia la ce să se aştepte.

Ponta a respectat promisiunea privind cvorumul. A respectat cvorumul. Să vorbeşti despre o lovitură de stat în aceste condiţii mi se pare nedrept.

UPDATE 16.25 Manfred Weber, eurodeputat german: În iulie, un Ombudsman indepenedent a fost înlocuit. Au fost adoptate două OUG care încercau să limiteze puterile CCR şi care puteau să schimbe situaţa preşedintelui în funcţiune. Era o legislaţie de urgenţă care nu a ţinut cont de solicitările CCR. Se vorbeşte că, după ce a avut loc referendumului, au fost modificate listele de alegători.

Să ştiţi că nu mă refer la o Republică bananieră de la marginea mapamondului ci despre un stat membru al UE, România.  Discuţiile în legătură cu aceste evenimente au fost decepţionante. Sunt mulţumit de reacţiile Comisiei Europene la situaţia din România.

Premierul Ponta a promis CE că va respecta angajamentele Comisiei, dar în România nu a întreprins paşii ceruţi ci dimpotrivă a încercat să genereze în România o atmosferă anti europeană.

UPDATE 16. 15 Viviane Reding, vicepreşedintele Comisiei Europene: O combinaţie de acţiuni în România au pus sub semnul întrebării statul de drept, echilibrul democratic şi independenţa justiţiei. Noi am construit Europa pe independenţa justiţiei şi a statului de drept. Acestea sunt valori fundamentale ale UE.

Natura îngrijorărilor pe care le-a exprimat CE în legătură cu România se refereau la: respectarea normelor constituţionale, independenţa justiţiei şi statul de drept deoarece legile şi OUG au fost adoptate împotriva practicilor constutuţionale pentru impunerea anumitor limite constituţioanle.

Judecătorii şi procuorii au făcut obiectul unor presiuni din partea spectrului politic. Presiunile asupra justiţiei reprezintă ceva INACCEPTABIL motiv pentru care Comisia Europeană a acţionat rapid şi hotărât.

UPDATE 16.05 Andreas MAVROYIANNIS, reprezentantul Consiliului: Preşedinţia este conştientă de preocupările mai multor eurodeputaţi legate de evoluţiile politice din România. Date fiind implicaţiile unor decizii la nivelul cel mai înalt în România este de înţeles că PE a urmărit îndeaproape şi să-şi exprime îngriorarea profundă.

UE este fondată pe o serie de valori şi principii: libertate, democraţie şi statul de drept. Consiliul dă o importanţă majoră asigurării că aceste valori şi principii sunt respectate. PE împărtăşeşte aceste valori.

Statul de drept nu trebuie să apară doar în texte, trebuie să fie pus în practică. Atunci când există dubii în acest sens responsabilă este Comisia care şi-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorările.

UPDATE 16.00 Dezbaterea pe tema scandalului politic din România a început!

UPDATE 15.59 Reprezentantul Preşedinţiei cipriote a Consiliului European Andreas Mavroyiannis şi vicepreşedintele Comisiei Europene Viviane Reding vor deschide dezbaterea privind România. Va urma Manfred Weber, europarlamentar german, vicelider al grupului PPE şi Graham Watson, liderul liberalilor la nivel european. Sunt programate intervenţii ale europarlamentarilor români: Cristian Preda, Cătălin Ivan, Norica Nicolai, Monica Macovei, Corina Creţu.

Situaţia politică din România, îngrijorătoare pentru Bruxelles şi pentru multe cancelarii occidentale, va fi discutată astăzi, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, de la ora 16.00, ora României, la iniţiativa grupului politic al Partidului Popular European.

Sunt programate declaraţii ale reprezentanţilor Comisiei Europene şi Consiliului European. Este de aşteptat ca Viviane Reding, comisar pentru Justiţie şi drepturi fundamentale, cea care a transmis mai multe avertismente dure legate de derapajele democratice şi de ameninţarea statului de drept în România, să prezinte poziţia Comisiei Europene în această chestiune. Toate avertismentele ei s-au confirmat.

În urmă cu o săptămână, într-un interviu pentru „Le Monde", Reding şi-a exprimat îndoiala că statele membre vor accepta aderarea României la Schengen, decizie ce urma  să fie discutată la 19 septembrie. Dar ieri a venit confirmarea oficială că trei state membre se opun extiderii spaţiului fără frontiere cu România şi Bulgaria şi subiectul a ieşit de pe agendă. Reuniunea Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne a fost anulată.

Culisele dezbaterii

Europarlamentari PDL şi PSD-PNL au anunţat deja că vor avea declaraţii în plen pe această temă. Nu va fi adoptată nicio rezoluţie, însă eurodeputaţii vor fi informaţi despre situaţia statului de drept, a democraţiei şi a respectării separaţiei puterilor în România.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, se află de ieri la Strasbourg unde a avut o întâlnire cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.  De asemenea, Dan Şova, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, este de aşteptat să participe la dezbatere.

Premierul Victor Ponta a fost invitat de preşedintele PPE, Joseph Daul, dar nu a confirmat participarea. Până ieri după-amiază, era confirmată prezenţa premierului României doar la Bruxelles, la începutul săptămânii viitoare când se va întâlni cu preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso.



Viviane Reding, atacată de USL

Mai mulţi eurodeputaţi PSD şi PNL au anunţat că se vor revolta în plen la Strasbourg faţă de ceea ce ei numesc „poziţia părtinitoare a vicepreşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding". Vicepreşedintele PSD Corina Creţu, europarlamentar, a scris, pe blogul său, că la dezbaterea din Parlamentul European privind situaţia din România va participa şi comisarul Viviane Reding, care nu se va afla în cea mai comodă ipostază, pentru că i se va spune că sprijină făţiş un partid şi un preşedinte care aduc atingere democraţiei.

Parlamentul European

În opinia europarlamentarului PSD, dezbaterea este o bună ocazie pentru PSD şi PNL de a prezenta „adevărul" colegilor din PE, care au aflat despre evenimentele din România „pe căi mijlocite de interesele unora din popularii europeni".

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda, europarlamentar, a declarat ieri, pentru „Adevărul Europa", că atacurile şi „calomniile zilnice" care vin dinspre Bucureşti la adresa vicepreşedintelui Reding, care gestionează mai multe dosare sensibile şi importante pentru România, nu servesc interesului naţional.

Războiul politic cu doamna Reding este penibil şi contraproductiv. Dânsa are o poziţie de mare influenţă în Comisia Europeană. Ar trebui să aibă în Guvernul de la Bucureşti un partener de dialog, nu un interlocutor furios şi injurios", a precizat Preda. În opinia sa, absenţa lui Ponta de la dezbatere, pe care grupul PPE a cerut-o imediat după apariţia primelor semne ale conflictului de la Bucureşti, arată că acestuia îi e teamă de o confruntare directă cu europarlamentarii din toate statele membre.

„Era în interesul României să se prezinte în Parlamentul European", a mai spus Preda. Premierul Ungariei, Viktor Orban, aflat şi el într-o relaţie extrem de tensionată cu Bruxelles-ul, s-a prezentat în faţa eurodeputaţilor şi, în ciuda fluierăturilor şi a huiduielor, şi a susţinut poziţia Guvernului de la Budapesta.

Urmăriţi cum s-a prezentat premierul Ungariei, Viktor Orban, la o dezbatere similară la începutul anului



Membri ai USL, în frunte cu premierul Victor Ponta şi fostul preşedinte interimar Crin Antonescu au lansat atacuri la adresa liderilor Comisiei Europene. Viviane Reding e în campanile electorală şi de asta atacă România, Barroso e echilibrat. Ba nu e, a strigat Crin Antonescu.

Weber: Reding vrea să devină preşedintele Comisiei Europene. A făcut din România trambulina ei de dezbatere electorală

Reding anunţase însă că doreşte un al treilea mandate pentru Jose Barroso, în timp ce dispre Berlin au venit noi sugestii, premierul Poloniei, Donald Tusk, ar fi cel mai potrivit successor al lui barroso, scria der Spiegel la începutul săptămânii.

"Războiul politic cu doamna Reding este penibil şi contraproductiv.''
Cristian Preda europarlamentar PDL

Starea Uniunii

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, va rosti un discurs despre „starea Uniunii Europene" în sediul din Strasbourg al pe. Tot astăzi, Comisia Europeană va prezenta proiectul privind înfiinţarea unei agenţii de supraveghere bancară.

Protest anti-Şova la PE

Un grup de ONG-uri şi experţi au transmis eurodeputaţilor reuniţi în această săptămână în plen, la Strasbourg, o scrisoare de protest legată de prezenţa în Guvernul de la Bucureşti, a lui Dan Şova - ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, în ciuda declaraţiilor referitoare la Holocaust şi pe care autorii protestului le consideră impardonabile.

„Această decizie politică, validată de fostul preşedinte interimar Crin Antonescu, este o eroare gravă şi un semnal îngrijorător cu privire la eforturile României de a-şi asuma trecutul şi responsabilitatea Holocaustului", se arată în scrisoarea de protest obţinută de „Adevărul Europa" . „Nu există scuză pentru astfel de declaraţii", mai arată semnatarii scrisorii, iar măsurile proporţionale gravităţii declaraţiilor senatorului Dan Şova sunt retragerea imediată a sprijinului politic şi demiterea sa din Guvern.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite