Revista presei italiene
0Ziarele de astăzi din Italia titrează pe prima pagină despre demisia lui Musharraf de la conducera statului Pakistan şi despre faptul că dintre italieni, locuitorii din regiunea Val d' Aosta
Ziarele de astăzi din Italia titrează pe prima pagină despre demisia lui Musharraf de la conducera statului Pakistan şi despre faptul că dintre italieni, locuitorii din regiunea Val d' Aosta (Nord) sunt cei mai bogaţi, iar locuitorii regiunii Calabria (Sud) sunt cei mai săraci.
"După nouă ani, Musharraf renunţă la conducerea statului Pakistan titrează "L' Unità". Acuzat de implicare în anumite afaceri necurate şi de scandaluri politice, preşedintele pakistanez demisionează lăsând liberă calea spre funcţia supremă în stat. "Abandonez în interesul suprem al statului."a declarat ex-generalul, în discursul de adio pe care l-a făcut în faţa poporului. Pervez Musharraf (65 de ani) a fost ales preşedinte al Pakistanului în 1999. A fost un simpatizant al Statelor Unite ale Americii şi a dus împreună cu americanii o politică antiteroristă. Musharraf a fost acuzat de opoziţie că a folosit banii primiţi de la USA , destinaţi luptei împotriva terorismului, în interes personal. "Nicio dovadă nu va putea fi găsită împotriva mea pentru că am făcut totul în interesul Pakistanului"; a declarat însă ex-generalul.
În prezent candidează la preşedinţia Pakistanului şi Bilawal Bhutto, fiul lui Benazir Bhutto, fosta prim-ministru a Pakistanului. Nu se ştie însă ce şanse de a fi ales are acesta deorece este foarte tânăr, încă nu a împlinit 20 de ani.
"Locuitorii din Val d'Aosta, cei mai bogaţi, calabrezii, cei mai săraci", scrie "La Repubblica". Ayas şi Plati sunt două localităţi opuse nu numai din puct de vedere geografic, prima se află în Val d'Aosta, iar a doua se găseşte în Reggio Calabria, dar şi din punct de vedere al venitului anual. Aceste două localităţi reprezintă "polul" cel mai bogat, respectiv cel mai sărac din Peninsulă. În Ayas se trăieşte cu o medie de 66.000 de euro/persoană/an, iar în Plati abia se depăţesc 4.000 de euro/persoană/an. Aceste două cazuri atât de îndepărtate şi atât de opuse, sunt emblema abisului care separă nordul Italiei de sudul acesteia.
"Alarmă referitoare la preţuri, noi scumpiri din toamnă", titreză "La Stampa".Reîntorcerea din concediu va fi una tristă pentru italieni, deoarece vor începe imediat să facă socoteli. Se vor scumpi cărţile, curăţenia urbană, lumina, gazul, produsele alimentare. Astfel se vor plăti cu 62 de euro în plus pe an pentru manualele şcolare, cu 35 de euro mai mult pentru curăţenia oraşului, se vor da pentru lumină 20 de euro în plus, iar pentru gaz, 70 de euro. Căldura va fi mai scumpă cu 180 de euro pe an, iar pentru mâncare se vor scoate din buzunar încă 120 de euro pe an.
"Roma, cadavru într-un apartament", scrie "Corriere della Sera". Se presupune că e vorba despre o crimă într-un grup de homosexuali. În cartierul Aurelio, din capitală, s-a găsit corpul neînsufleţit al uni arhitect de 59 de ani. Cadavrul a fost descoperit de menajera arhitectului. Când a fost găsit omul era rănit la cap. S-a exclus astfel ipoteza accidentării în casă, deoarce rana, prin adâncimea ei, indica faptul că a fost făcută cu un obiect contondent. Surse din apropierea victimei spun că arhitectul ar fi frecventat medii gay şi se pleacă de la premisa că e o crimă în acest ambient.
"Pot sări la 5.15-5.20", preia "La Gazetta dello sport" exclamaţia rusoaicei Isinbayeva care a câştigat la sărituri în înălţime medalia de aur.























































