Preşedintele Cehiei, acuzat că a refuzat să medalieze un supravieţuitor al Holocaustului din cauza unei întâlniri a nepotului acestuia cu Dalai Lama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ceh Milos Zeman ar fi refuzat să acorde o distincţie de stat unui supravieţuitor al Holocaustului după ce nepotul acestuia din urmă, ministru al Culturii în Cehia, a făcut o vizită liderului tibetan Dalai Lama împotriva dorinţelor şefului statului, relatează Reuters.

Daniel Herman, ministrul Culturii din Cehia, s-a întâlnit în această săptămână cu Tenzin Gyatso, cunoscut drept Dalai Lama, liderul spiritual şi politic exilat al regiunii Tibet, considerat separatist de către China.

Întâlnirea nu a fost văzută cu ochi buni de către Zeman, care doreşte relaţii economice mai strânse cu Beijingul. Şeful statului ceh l-ar fi somat pe Herman, un admirator al liderului tibetan, să anuleze întâlnirea, conform ministrului ceh.

Zeman l-ar fi ameninţat chiar pe Herman că dacă vizita va avea loc nu îi va mai acorda unchiului său, George Brady, o distincţie pentru care acesta din urmă era luat în considerare. Brady, în vârstă de 88 de ani, este unul dintre supravieţuitorii lagărului de la Auschwitz în timpul Holocaustului, militând apoi timp de zeci de ani pentru comemorarea evenimentului.

„Unchiul meu m-a informat că a fost contactat de biroul preşedintelui pentru a fi informat că distincţia îi este pregătită pentru anul acesta; acum i s-a zis că s-a amânat, cel puţin pentru acest an” a declarat Herman pentru Reuters. 

„Preşedintele mi-a zis direct că dacă îl voi întâlni pe Dalai Lama, unchiul meu va fi scos de pe lista medaliaţilor, şi asta s-a întâmplat” a adăugat ministrul ceh al Culturii.

Preşedintele Cehiei acordă tradiţional în fiecare an distincţii de stat într-o ceremonie la Castelul Praga. Un purtător de cuvânt al preşedintelui ceh a declarat că Zeman a „completat lista nominalizaţilor în urmă cu ceva timp”, şi că aceasta nu ar fi fost modificată între timp.

Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama din istorie, se află în exil încă din 1959, atunci când a fost evacuat din capitala tibetană Lhasa în urma izbucnirii unei revolte antichinezeşti. Conducerea comunistă a Chinei îl consideră pe Gyatso un pericol la adresa integrităţii teritoriale a ţării.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite