Povestea din spatele ligii LOL: cum au ajuns mai multe jurnaliste din Franţa să fie hărţuite de colegii de breaslă

Jurnalişti parizieni membri ai unui grup privat Facebook sub denumirea „Ligue du LOL” (Liga LOL) sunt acuzaţi de hărţuire sexistă, rasistă sau homofobă în mediul online de către colegii lor de breaslă. Scandalul a provocat o adevărată dezbatere în spaţiul public din Franţa, însă este neclar dacă afacerea poate fi dusă în justiţie.

Liga LOL a fost iniţial un grup privat Facebook creat de jurnalistul Vincent Glad la sfarşitul anilor 2000, care reunea în jur de 30 de jurnalişti influenţi aparţinând mai multor redacţii pariziene sau venind din lumea publicităţii, relatează publicaţia Liberation ce dezvăluise afacerea vinerea trecută.

Victimele hărţuirilor din mediul online au intervenit în spaţiul public mărturisind modul în care erau ţinta invectivelor, mesajelor denigratoare difuzate pe Twitter sau pe alte aplicaţii online şi lansate sistematic de către membrii ai grupului Facebook în cauză. Aparent, nu ar fi fost un plan organizat stabilit în cadrul Ligii LOL de a identifica şi de a umili anumiţi jurnalişti, însă modul de socializare şi existenţa acestei comunităţi a permis crearea unei reţele având valenţele unui club exclusivist, omogen, masculin, preocupat să ducă în derizoriu, să denigreze şi să hărţuiasca colegi jurnalişti mai vulnerabili.

„De ce nu am putut vorbi despre aceste lucruri în toţi aceşti ani? Pentru că acei oameni din aşa numita Ligă LOL deţineau posturi importante, erau prieteni ai unor redactori şefi influenţi sau a unor persoane din direcţia publicaţiilor Slate, Liberation sau Inrocks, din presa mondenă. Considerându-ne precari şi vulnerabili, ne era frică să pierdem oportunităţi de muncă.”, a declarat jurnalista Léa Lejeune, citată de site-ul Slate.fr.

Odata cu izbucnirea scandalului, numărate voci au luat cu asalt spaţiul public dând curs destăinuirilor din culise ale unor jurnaliste din mai multe redacţii franceze. În sânul redacţiei Huffington Post, un site al grupului Le Monde, se crease un grup privat pe Slack (n.red.: serviciu de comunicare) al căror membri erau în exclusivitate de sex masculin, având idiomatica denumire „Radio Bere Fotbal” („Radio Bière Foot”), rezervând bărbaţilor din redacţie un spaţiu „de defulare sexistă, rasistă şi homofoba, ţinta principală fiind femeile din redacţie”, relatează Liberation. Descoperirea acestui grup de către direcţie a dus la licenţierea a trei angajaţi. O situaţie similară se regăseşte şi la publicaţia Vice France, unde doi angajaţi au fost concediaţi în 2017, acuzaţi de comportamentul  umiliant faţă de colegele lor.

„Membrii Ligii LOL şi-au construit o imagine colectivă de «băieţi cool», persoane glumeţe, strălucite. Graţie acestui spirit de virilitate masculină ei au reuşit să ocupe posturile influente de care se bucură astăzi. E fix logica sexismului care abundă încă în mediile jurnalistice”, a declarat Aude Lorriaux, purtătoarea de cuvânt a unui colectiv de femei jurnaliste - „Prenons la Une”.

Efectul de bandă de tip „Boys Club”

Deşi poveştile victimelor par că vorbesc despre baieţii răi din curtea şcolii, sociologii atrag atenţia că suferinţa lor e reală.

„Această afacere aminteşte ambianţa de tip «boys club», cu o punere în scenă în stilul  «ca băieţii»  ce aminteşte de reţelele care au structurat pentru mult timp societatea: bordelul, cazerna, vestiarele, internatul, locuri unde se cristalizau personalitatea masculină în jurul unor valori precum performanţa, asumarea riscurilor, postura faţă de femei, însă acest tip de reţea a dispărut în mare parte.”, a explicat sociologul Marlène Coulomb-Gully, profesoară la universitatea Toulouse-II-Jean-Jaurès, specialistă a raporturilor dintre femei şi bărbaţi în media, citează AFP.

După afacerea Weinstein, precum şi în urma mişcării „MeToo”, jurnaliştii au contribuit la reabordarea structurilor de dominaţie masculină din cadrul diferitelor pături sociale, politice, culturale, din corporaţii şi sport, niciun mediu nu a fost cruţat. Contextul afacerii Ligii LOL permite astfel un nou val de critici, însă şi autocritici venind din partea unor membri ce au ţinut să  exprime o mea culpa publică : „Nimic nu a justificat comportamentul nostru în bandă”, a declarat un fost membru Ligue du LOL.

Victimele atacurilor aveau parte de comentarii de tip „trolling” în repetate rânduri, fiind supuşi aproape cotidian la chinul de a fi bombardaţi cu hărţuiri verbale, fotografii trucate pornografic, ameninţări de viol sau farse telefonice. Victimele erau în majoritate femei sau persoane provenind din minorităţi etnice, naţionale sau sexuale.  Laurent Bègue, profesor de psihologie socială, a subliniat într-un interviu pentru France Culture cât de mult „normele care definesc ilicitul evoluează de-a lungul timpului”, făcând bilanţul ultimelor mişcări globale denunţând violenţele sexuale, denunţuri ce au încurajat libertatea de exprimare a unor persoane ce iniţial nu aveau curajul şi îşi traiau suferinţa în mod izolat. Tendinţele de solidarizare din mediul online au declanşat dezbateri şi răspunsuri instituţionale concrete.

Interogat cu privire la efectul acţiunii de denigrare în bandă, Laurent Bègue a adăugat: „Coeziunea pe care o observăm în sânul unui grup conferă mai puţine inhibiţii în contextul unei agresiuni faţă de cei din exterior. Grupul în sine e mult mai agresiv decât oricare individ luat în parte atunci când există ocazia de a umili pe cineva. Apartenenţa unui individ la un grup îl impinge pe acesta nu numai la urmarea acestor norme create tacit în cadrul acestui colectiv, mai mult, acesta e constrâns să joace un rol social care să raspundă aşteptărilor celorlalţi membri. În cazul Ligue du LOL fiecare membru a contribuit activ sau pasiv, prin asentiment, la crearea acestei dinamici toxice.”

De asemenea anonimatul joacă un rol preponderent în harţuirile din mediul online.  In opinia lui Laurent Bègue , călăul nu percepe vizual efectele violenţei sale asupra victimei : „numeroase persoane lansează mesaje anonim pentru că nu ar îndrăzni niciodată să le adreseze cuiva faţă în faţă. Hărţuitorul online nu este un martor vizual al suferinţei victimei. E ca atunci când administrezi şocuri electrice cuiva fără sa cunoşti efectele sau intensitatea strigătelor de durere. Cam asta se întamplă pe internet, suferinţa victimei e mută, iar hărţuitorul nu are nicio idee despre efectele acţiunilor sale.”