Parlamentul ucrainean a adoptat noi legi de securitate, una dintre vizează reintegrarea Donbasului. Nu a lipsit încăierarea între deputaţi VIDEO
0Rada Supremă de la Kiev (parlamentul ucrainean) a adoptat un proiect de lege privind reintegrarea teritoriilor ocupate temporar în regiunile Doneţk şi Lugansk, dar şi recunoaşterea Rusiei ca agresor. Totodată, deputaţii ucraineni au votat şi prelungirea cu încă un an a statutului special de autonomie al separatiştilor proruşi. 233 de deputaţi au votat pentru această lege, din cei 335 prezenţi în sală.
Deputaţii ucraineni au votat în primă lectură două proiecte de lege introduse de preşedintele Petro Poroşenko în Parlament. Unul dintre acte vizează condiţiile pentru soluţionarea paşnică a conflictului din estul Ucrainei, care din 2014 a provocat până acum, oficial, moartea a peste 10.000 de oameni.
O lege votată de parlamentul ucrainean acum trei ani care stabilea statutul special de autonomie pentru regiunea Donbas şi care era valabilă trei ani, va fi prelungită cu încă un an. Unii dintre parlamentarii ucraineni, însă, se opun iniţiativei prezidenţiale şi chiar s-au luat la bătaie cu susţinătorii acesteia.
Al doilea proiect de lege vizează revenirea regiunilor Doneţk şi Lugansk sub controlul Kievului. Documentul mai descrie Rusia drept agresor şi se pronunţă pentru respectarea Acordului de la Minsk. Textul prevede mai multe prerogative pentru preşedinte, inclusiv dreptul de a mobiliza armata în zonele respective. Iar operaţiunile antitero din estul Ucrainei urmează să fie coordonate de un stat major comun al Armatei şi nu de serviciul secret ucrainean ca până acum. Potrivit presei străine, astfel, Poroşenko ar vrea să redefinească politic situaţia din estul ţării.
Forţele de ocupaţie ruseşti din Donbas au efectuat exerciţii militare în care au simulat operaţiuni ofensive împotriva Ucrainei, anunţă pe pagina sa de Facebook coordonatorul grupului „InformSoprotivlenie” (IS), deputatul ucrainean Dmitri Timciuk.
„Sub conducerea comandamentului Armatei a 8-a a Districtului militar Sud al Forţelor Armate Ruse, Corpul de armată I – AK DNR şi II – AK LNR (subordonate Armatei a 8-a) au finalizat un exerciţiu militar în timpul căruia a fost simulată desfăşurarea unor acţiuni ofensive”, se spune în mesajul lui Timciuk.
Armata de ocupaţie a exersat forţarea unor bariere de apă (râuri) şi a verificat sistemul de alertă publică folosind sirene şi mass-media.
Ucraina a înaintat SUA o listă cu armamentul pe care şi-l doreşte
Autorităţile de la Kiev au transmis părţii americane lista cu armamentul pe care Ucraina ar dori să-l primească, a anunţat şeful Statului major al armatei ucrainene, Viktor Mujenko. Este vorba, printre altele, de mijloace specifice operaţiunilor de spionaj aerian, sisteme antitanc, dar şi de luptă radioelectronică.
În context, Mujenko a subliniat că sesiunea de negocieri s-a încheiat. Rămâne ca Washingtonul să ia o decizie. Până acum, Statele Unite au furnizat Ucrainei armament neletal, inclusiv avioane de recunoaştere fără pilot Raven, dispozitive de vedere pe timp de noapte, radare de artilerie, SUV-uri blindate, dar şi din cele obişnuite marca Hummer.
La începutul lunii august, cotidianul american The Wall Street Journal afirma, citând surse, că Pentagonul a elaborat un plan vizând livrarea către Ucraina de armament defensiv. Potrivit publicaţiei, se prevede, printre altele, furnizarea de rachete antitanc, posibil Javelin şi sisteme de apărare aeriane.
Întrebat în legătură cu posibilitatea desfăşurării de trupe de menţinere a păcii în estul Ucrainei, Mujenko a declarat că, practic, acest lucru este imposibil de realizat prin Consiliul de securitate al ONU, unde Rusia, în calitate de membru permanent, se va opune adoptării unei rezoluţii în acest sens.
Oricum, a adăugat oficialul de la Kiev, armata ucraineană va fi pregatită să rezolve prin forţă chestiunea Donbasului când va dispune de echipamentul şi armamentul necesar. Dar, a adăugat Mujenko, nu acelaşi lucru se poate spune despre societatea ucraineană. Potrivit estimărilor militarilor, în cazul unei operaţiuni de 10 zile cu folosirea aviaţiei de luptă, Ucraina ar pierde între 10.000 şi 20.000 de oameni, inclusiv 3.000 de morţi.