Morar în România, agent de pază în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român a avut de ales între a se recalifica din constructor în agent de pază sau gropar, la Zaragoza. Deşi a venit în Spania la cules de portocale, Petrică Ciulu s-a angajat pe şantier. Rămas şomer, el s-a recalificat pentru a doua oară în ultimii ani.

Petrică Ciulu (40 de ani ), originar din Roşiorii deVede, a ajuns în Spania acum şapte ani, pentru că în România, din salariul de morar, nu putea să-şi întreţină familia. În patria lui Cervantes, de nevoie, s-a recalificat de două ori: din morar în constructor, iar când s-au închis şantierele a învăţat să lucreze ca agent de pază.

A dat 500 de euro “şpagă” unui român

 ”Am ajuns în Spania plătind 500 de euro unui român care mi-a spus că-mi asigură un loc de muncă, în agricultură. Am acceptat toate condiţiile, pentru că speram să-i ofer familiei mele o viaţă mai bună”, îşi aminteşte Petrică.
Locul de muncă în agricultură a fost înlocuit cu un altul pe şantier, în schimbul promisiunii a altor 500 de euro, ”comision” pentru intermediar.”Când şantierul s-a închis, am rămas şomer. La Oficiul de Şomaj am aflat că se organizau cursuri gratuite de recalificare pentru cei fără muncă. Mai erau locuri doar la cursul de agent de pază şi la cel de gropar. Am preferat prima variantă, pentru că se plătea mai bine. La cimitir aş fi avut un salariu de 700 de euro”, menţionează Petru.
Cursul a durat trei luni, iar apoi Petru şi-a găsit de lucru ca agent de pază al parcării unui hipermarket. ”Nu este greu să dirijezi clienţii în ariile de parcare ale magazinului, dar siguranţa lor şi a bunurilor din interiorul maşinii sunt responsabilităţi mari. Pe timp de criză, hoţii sunt tot mai activi”, precizează românul. La angajare a avut nevoie de recomandare din partea unui spaniol şi de cazier.


Potrivit datelor sindicatelor, în Spania, peste 50.000 de imigranţi lucrează ca agenţi de pază şi ar fi necesari încă 21.000 pentru a acoperi cererea din acest sector.

Vacanţe plătite

Legea cere ca aceste posturi să fie ocupate de spanioli sau comunitari, după ce au urmat un curs de specializare. Criza economică a atras în acest sector un număr important de şomeri din construcţii sau transporturi. Aceştia s-au recalificat în căutarea unei meserii care să le ofere, în primul rând, siguranţa unui loc de muncă.
Salariul unui agent de pază variază în funcţie de încadrarea profesională. Astfel, există firme care angajează străinii ca agenţi de pază auxiliari, deşi aceştia îndeplinesc aceleaşi sarcini ca şi un agent de pază. Li se oferă uniformă şi plăcuţă de identificare, dar nu au voie să poarte arme. Aceştia câştigă în jur de 1.000 de euro lunar.
"Am aflat că sunt posturi libere la o agenţie şi mi-am depus CV-ul. Am dat un test psihologic şi un alt test de peste 50 de întrebări. Meseria asta îmi oferă stabilitate, un contract de muncă şi vacanţe plătite", dezvăluie Elena Badiu, 47 de ani, din Tarragona, agent de pază auxiliar. Românca dirijează traficul într-o piaţă din oraşul catalan.
Un agent de pază câştigă un salariu net de aproximativ 1.200 de euro, la care se adaugă sporurile corespunzătoare pentru orele suplimentare: 13 euro pe oră în zilele de sărbătoare şi 1,37 euro pentru ora de lucru în orar de noapte. 


Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite