La „căpşune” în Est – articol FP România premiat de Freedom House

Carmen Gavrilă de la Radio România a primit ieri pentru un articol publicat anul trecut în revista Foreign Policy premiul "Tânărul Jurnalist al Anului 2009", la categoria Politică Externă, acordat de Freedom House România. Articolul încerca să deceleze o tendinţă manifestă în România după două decenii de tranziţie spre modelul vestic de economie şi societate.

La „căpşune” în Vestul din Est

După două decenii de apropiere de Europa Occidentală, Estul Europei s-a golit de muncitori. Dar a început să devină interesat de, şi totodată atractiv pentru, muncitorii din Orient, Asia Centrală şi Asia de Sud. „Foamea” locală de mână de lucru străină nu înseamnă şi că Europa de Est este pregătită social pentru infuzia de străini din culturi complet diferite. Criza economică a suspendat pe moment nevoia ca imigranţi şi mai estici să ia locul migranţilor estici, dar tot criza globală poate mări şi presiunea acestora asupra “Vestului” din Est.

Carmen Gavrilă, FP România martie/ aprilie 2009

Asia Centrală, Asia de Sud sau Orientul Mijlociu nu mai par atât de depărtate de ţările de la graniţa estică a Uniunii Europene când vine vorba de mână de lucru ieftină. Deşi tendinţa e temperată acum de criza finanicară, analizele spun că în maximum 20 de ani în ţări ca România este foarte probabil să se afle pe străzi mulţi azeri, tadjici, pakistanezi sau palestinieni, veniţi să umple golurile create de românii plecaţi în Europa de Vest, înainte şi după aderarea la UE. Evident că o parte dintre localnicii migranţi se vor întoarce, dar e vorba de oameni obişnuiţi deja cu salarii ca în Vest, specializaţi sau măcar calificaţi, care nu se vor mai mulţumi cu 400 de dolari pe lună în construcţii - precum un muncitor din Bangladesh.

Ilegali ex-sovietici
La doi paşi de graniţele estice ale UE, un val de mucitori din Asia Centrală priveşte spre Europa dintr-o Rusie lovită puternic de criza economică. Mai mult, o Rusie în care abuzurile asupra asiaticilor obligă organizaţiile neguvernamentale de apărare a drepturilor omului să ridice tonul. Milioane de imigranţi central-asiatici rămân fără slujbele ruseşti, şi acelea plătite prost – ori chiar neplătite, într-o sfidare totală a  regulamentelor de muncă din Rusia. Un recent raport al Human Rights Watch (HRW) arată că mulţi dintre tadjicii, uzbeci i, kazahii, azerii sau kîrgîzii angajaţi în Rusia, în domeniul construcţiilor, în fabrici, la ferme agricole sau prin pieţe alimentare, lucrează la negru. HRW avertizează că bărbaţii şi femeile din republicile Asiei Centrale au devenit  sclavii moderni ai noului imperiu rus, victime ale patronilor şi poliţiei corupte. Cei mai mulţi se văd cu paşapoartele confiscate, salariile plătite parţial şi fără nici un fel de asigurare medicală.

HRW reclamă că abuzurile asupra muncitorilor din Asia Centrală sunt motivate nu numai de considerente economice, lăcomia angajatorilor şi corupţia poliţiei şi a altor oficiali, dar şi de ură rasială. Potrivit datelor HRW, Rusia pare a fi unul dintre spaţiile cele mai predispuse la ură rasială şi xenofobie. Mulţi ruşi îi consideră în continuare pe asiatici drept cetăţeni de a doua mână ai URSS, iar sentimentele de ură sunt acum exacerbate de criza economică. Muncitorii din fostele republici sovietice, deşi se mulţumesc cu salarii pe care ruşii nu le-ar accepta, sunt văzuţi de localnici ca „hoţi” de locuri de muncă. Diferitele statistici socotesc că în Rusia sunt între 9 şi 16 milioane de imigranţi; cert e că 80% dintre ei provin din fostele republici sovietice din Asia Centrală, oameni care trec graniţa ilegal, fără vize şi fără contracte de muncă prealabile. În jur de 40% dintre aceştia lucrează în construcţii, domeniu acum grav afectat de criză.

Fuga din Rusia
Rusia are în mod evident nevoie de mână de lucru, în condiţiile în care studiile sociale avertizează că scăderea drastică a natalităţii va face din Rusia un colos cu picioare de lut. Reacţia generală este însă de respingere când vine vorba de imigranţi. Iar politicienii nu se sfiesc să joace cartea naţionalistă. Primarul Moscovei a jurat în faţa electoratului că ruşii vor avea prioritate pentru slujbele oferite de municipalitate şi a acuzat că imigranţii rămaşi fără locuri de muncă sunt sursa criminalităţii în creştere.
Sentimentele antirasiste sunt alimentate şi de diferenţa culturală dintre imigranţii de acum 10 ani şi cei din prezent. Atunci, imigranţii din fostele republici sovietice erau etnici ruşi, muncitori înalt calificaţi. Acum imigranţii sunt muncitori necalificaţi, între care nu mai puţin de 20% nici nu vorbesc rusă. Ura cu care sunt întâmpinaţi îi face să considere, mai nou, Rusia doar un teritoriu de tranzit spre Europa de Est ori Turcia. Lucru dovedit şi de faptul că, în 2007, când guvernul rus a lansat un program special de acordare a cetăţeniei ruse pentru 25.000 de imigranţi numai 300 au depus cereri. Sociologii ruşi avertizează că prăpastia culturală între străini şi ruşi este profundă. În ultimele luni, Biroul pentru Drepturile Omului din Moscova a înregistrat un record sumbru, de 122 de străini din Asia Centrală ucişi - unii chiar prin decapitare. Astfel de acţiuni alungă asiaticii din Rusia, iar cei care rămân spun că se tem să mai iasă pe stradă după căderea nopţii.

Alternative în afara imperiului
Guvernele din ţări ca Uzbekistan, Tadjikistan sau Kîrgîzstan au înregistrat deja scăderi dramatice în sumele trimise acum acasă de muncitorii din Rusia, sume care reprezentau jumătate din PIB-ul acestor state. Guvernele locale încearcă să găsească soluţii pentru imigranţii care se întorc acasă, altfel valul de şomeri, suprapus pe o situaţie economică deja precară, poate crea grave convulsii sociale. Potrivit datelor oficiale, în prezent în Rusia, ţinta predilectă până acum, sunt aproximativ 4 milioane de uzbeci, 1 milion de tadjici şi circa 500.000 de kîrgîzi, dar ONG-urile susţin că aceste cifre avansate de autorităţi sunt mult mai mici decât în realitate. „Imigranţii plecaţi din Rusia, nu vor avea de lucru acasă, aşa că pur şi simplu se vor orienta spre alte ţări, inclusiv spre Europa de Est”, consideră Tashpulat Yuldashev, un analist independent din Tashkent, citat de serviciul uzbek al Europei Libere. „Deja mii de uzbeci, de exemplu, s-au reorientat spre Coreea de Sud, Turcia, statele din Golf sau Cehia.”

Soluţia căutată de guvernele din Asia Centrală sunt acordurile bilaterale de muncă cu diverse ţări. De exemplu, chiar la începutul acestui an autorităţile uzbece au solicitat Omanului o cotă fixă de locuri de muncă pentru muncitorii uzbeci în porturile, hotelurile sau pieţele omaneze. Acorduri similare vor şi ţările din Asia de Sud. Autorităţile de la Dhaka deja încearcă să găsească pieţe de muncă alternative în Europa de Est, pentru că Vestul e deja saturat, ca şi destinaţiile tradiţionale pentru muncitorii din Asia de Sud din Orientul Mijlociu, unde cererea de mână de lucru s-a redus semnificativ. Recent, preşedintele Bangladeshului i-a transmis ambasadorului român în zonă o solicitare pentru recrutarea de muncitori calificaţi şi semi-calificaţi din această ţară. „Relaţiile noastre cu România sunt în creştere, pe mai multe niveluri, iar România este acum o destinaţie importantă pentru muncitorii noştri”, a declarat ministrul de externe al Bangladeshului, Iftekhar Ahmed Chowdhury. Sumele trimise de muncitorii din Bangladesh plecaţi în străinătate se ridică la 6 miliarde de dolari anual şi atârnă greu în balanţa economică a ţării. Până acum, ţările ţintă pentru muncitorii din Bangladesh au fost Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Bahrein, Oman, Malaezia, Coreea de Sud.

Din Bangladesh în România
Mai nou, patronii români nu numai că se orientează pentru mână de lucru ieftină spre Asia de Sud, dar au şi preferinţe de gen. În domeniul textilelor, de exemplu, sunt preferate femeile din Bangladesh, după câteva experinţe proaste cu bărbaţi din aceeaşi ţară, care după o scurtă perioadă au cerut salarii mai mari ori au plecat spre alte ţări din Est, lăsându-şi în aer contractele. Acum angajatorii români sunt gata să acopere chiar şi costul transportului cu avionul, potrivit datelor prezentate de un oficial din Ministerul Expatriaţilor şi Muncii în Străinătate din Bangladesh, după o vizită în România la sfârşitul anului trecut. Fluxul de muncitori spre România a început în ianuarie 2008, şi de atunci aproximativ 800 de lucrători din Bangladesh şi-au găsit locuri de muncă în special în construcţii şi industria textilă. Salariul minim lunar obţinut de un operator de maşină de cusut e de 300 de dolari, iar mâncarea, cazarea şi asigurarea medicală sunt gratis. Alţii obţin şi 500-600 de dolari. Guvernul de la Dhaka le-a recomandat angajatorilor români să ofere minimum 400 de dolari.

Potrivit autorităţilor de la Dhaka, România este avantajată pentru că e prima ţară din Estul Europei care angajează muncitori din Bangladesh. „După ce ne vom face un renume, o nouă eră se va naşte în sectorul angajărilor în străinătate. Dacă totul merge bine Bangladeshul poate trimite în România, în următorii 5 ani, cam 100.000 de muncitori”, a declarat un oficialul citat.

Înainte de declanşarea crizei economice, România era considerată în criză de mână de lucru. După ce momentul crizei va fi depăşit, România se va afla în acelaşi punct – cu nevoia de a importa mână de lucru, inclusiv de pe piaţa asiatică, mai ales în domeniul construcţiilor. Anul trecut, numai în construcţii era un deficit de peste 700.000 de muncitori, conform datelor companiilor din domeniu.

Vestul avertizează Estul
„Economia de piaţă presupune să scoţi profit cu cât mai puţine cheltuieli, aşa că e firesc ca şi Estul Europei să treacă prin experienţa Vestului, adică importul de mână de lucru ieftină, din Asia şi Orient”, susţine analistul olandez Jan Van Benthem. El consideră că deşi e mai logic să aduci înapoi lucrătorii români sau polonezi plecaţi în Vest aceştia au pretenţii financiare mai mari, aşa că probabil patronii din Estul Europei se orientează deja sau se vor orienta spre asiatici sau orientali. „Dacă noi, în Olanda, Italia sau Marea Britanie, ne-am uitat spre Est pentru mâna de lucru necesară, statele din Est se vor uita şi mai la răsărit ca să completeze ce au pierdut”, spun Jan Van Benthem de la Nederlands Dagblad şi Valentina Bonaccorso de la Centrul European de Jurnalism. Ambii avertizează că şi Estul Europei ar putea resimţi, în 10-15 ani, îmbătrânirea populaţiei ca rezultat al scăderii dramatice a natalităţii şi o criză de forţă de muncă. Cum mâna de lucru ieftină nu mai e de găsit în vecinătatea graniţelor estice ale Europei, moldovenii şi ucrainienii preferă direct Vestul, atunci ţări ca România trebuie să caute mai departe, până în Asia Centrală şi de Sud ori în Orient, adică asiatici din fosta URSS, pakistanezi sau palestinieni.

Asta înseamnă şi că ţări ca România trebuie să se pregătească pentru integrarea unor oameni din culturi şi religii complet diferite, precum musulmanii. „În Vest, violenţa din comunităţile religioase minoritare şi traficul de persoane nu au putut fi controlate, pentru că eram complet nepregătiţi”, spune Jan Van Benthem. Analistul olandez consideră că pentru guvernele estice nu este deloc prea devreme să pună la punct programe sociale şi economice de integrare, de vreme ce odată cu importul de muncitori din zone ca Bangladesh, Pakistan sau republicile Asiei Centrale, Estul Europei va importa şi problemele lor, inclusiv eventuala instabilitate politică din ţările de provenienţă ori controversele de natură religioasă.

Valentina Bonaccorso de la Centrul European de Jurnalism consideră că de preferat sunt acordurile bilaterale de muncă, prevederi obligatorii precum cunoaşterea limbii ţării gazdă şi securizarea graniţelor pentru a bloca traficul de persoane şi imigraţia ilegală. În plus, Jan Van Benthem sugerează că trebuie evitată „ghetoizarea”, adică formarea de enclave de străini, care aduce izolarea de populaţia majoritară şi ar crea probleme de comunicare şi adaptare la societatea gazdă, aşa cum s-a întâmplat în Olanda sau Marea Britanie. „Trebuie să le oferiţi condiţii de adaptare la cultura voastră, să investiţi în ei, să-i faceţi buni cetăţeni aducându-i printre voi, nu lăsându-i să trăiască separat. Asta pentru că trebuie să vă aşteptaţi să nu vină doar pentru jumătate de an. Din experienţa Vestului, cei mai mulţi imigranţi vin ca să stea mult, uneori definitiv”, avertizează analistul olandez.

România tolerantă
Peste 35% dintre români au o părere bună sau foarte bună despre străinii care trăiesc în România, în vreme ce 47% au o părere neutră, şi doar 11% au o opinie proastă sau foarte proastă, arată un studiu prezentat la sfârşitul anului trecut de Oficiul Român pentru Imigrări. Peste un sfert dintre români consideră că prezenţa străinilor în România e pozitivă pentru dezvoltarea ţării, dacă străinii vin aici pentru afaceri sau muncă. Dar românii, care în general nu au sentimente ostile faţă de străini indiferent de religia ori statutul lor, consideră că  integrarea acestora e treaba autorităţilor.

Carmen Gavrilă este jurnalistă la Radio România, specializată în problematica lumii musulmane.

Bibliografie orientativă

Joyceline Cesari explorează, în When Islam and Democracy Meet. Muslims in Europe and in the United States (New York: Palgrave Macmillan, 2006), chestiunile care ţin de adaptarea populaţiilor imigrante musulmane la societăţile vestice şi compară cele două maluri ale Atlanticului din punct de vedere al modului în care este administrată forţa de muncă imigrantă.

În Global Diasporas (London: Routledge, 2008), Robin Cohen, profesor la Oxford University, face un studiu asupra diasporelor globale, a condiţiilor contemporane dar şi a istoriei aşa numitelor „diaspore” vechi şi a celor noi, de la evrei la armeni, africani, chinezi, indieni, pakistanezi, libanezi şi caraibieni.

Martha Brill Olcott analizează spaţiul central asiatic după prăbuşirea URSS, în Central Asia’s Second Chance (Washington: Carnegie Endowment for International Peace, 2005). Autoarea explică de ce Asia Centrală nu are încă o tranziţie spre democraţie şi economia de piaţă, cum s-a întâmplat cu Europa de Est.

Rusia a fost ani la rând ţinta imigranţilor din fostele republici sovietice din Asia Centrală, dar criza economică mondială îi împinge pe tadjici, kîrghîzi, uzbeci sau azeri în afara Rusiei puternic afectată de criză. Câteva ultime detalii asupra acestui fenomen se găsesc în articolele “For Russia's migrants, economic despair douses flickers of hope” (IHT, 10.02.09) şi „Russia's Recession Squeezes Migrants” (Washington Post, 8.10.02).