Italia extinde carantina pentru epidemia de coronavirus în toată ţara. Premierul le cere italienilor să stea acasă
0Italia a extins carantina din cauza epidemiei de coronavirus la nivelul întregii ţări, începând de marţi dimineaţă, premierul Giuseppe Conte afirmând că oamenii vor putea călători numai în interes de serviciu sau pentru urgenţe de familie, relatează BBC.
Prim-ministrul Giuseppe Conte a spus că măsurile, care vor intra în vigoare marţi, urmează să apere membrii cei mai fragili ai societăţii.
„Rămâi acasă. Acum este momentul responsabilităţii”, a declarat premierul Conte.
Populaţia va putea circula doar în condiţii de strictă necesitate, şcolile şi universităţile vor fi închise până în 3 aprilie, cu posibilitatea de prelungire, adunările publice sunt interzise, campionatul de fotbal a fost suspendat, iar barurile şi restaurantele vor fi închise la 6 seara.
„Nu avem timp, contagiunea este în creştere. Vom adopta reguli şi mai stricte. Obiceiurile trebuie să se schimbe pentru binele Italiei: stai acasă. Nu va mai exista o zonă roşie - Conte speiagto - va exista Italia, o zonă protejată”, a declarat Conte într-o conferinţă fulger la palatul Chigi.
Bilanţul deceselor provocate de coronavirus în Italia a crescut luni cu 97, numărul total al morţilor fiind de 463. Numărul total al infectărilor a crescut de la 7.375 la 9.172, Italia fiind cea mai grav afectată ţară din lume, după China, de epidemia provocată de noul coronavirus.
Luni, într-o adresă televizată, prim ministrul Conte a spus că cel mai bun lucru pentru cetăţenii Italiei este să rămână acasă.
Restricţiile sunt similare celor aplicate anterior regiunii Lombardiei cele mai afectate şi a altor 14 provincii. a spus că măsurile au rolul să îi apere pe cei mai fragili membri ai societăţii.
În vreme ce Italia este cuprinsă de haos ca urmare a extinderii măsurilor de carantină, China a înregistrat cel mai mic număr de noi cazuri de infectare de la începutul anului şi până acum, respectiv 40, acelaşi trend fiind şi în Coreea de Sud, relatează BBC News şi Guardian.