În culisele celulei din Stuggart care organizează livrările de arme către Kiev

FOTO EPA-EFE

În cadrul Celulei de Coordonare a Donatorilor Internaţionali (IDCC) amenajată la baza militară a SUA „Patch Barracks” din Stuggart, Germania, zeci de militari din 26 de naţiuni lucrează nonstop pentru a trimite arme Ucrainei.

Jurnaliştii BBC au obţinut un acces limitat la acest centru operaţional de unde s-au trimis arme şi muniţie în valoare de aproape opt miliarde de dolari americani, adică echivalentul a 66.000 de tone de echipament.

Modul de organizare a ajutorului este clasificat – jurnaliştii nu au putut filma sau sta de vorbă cu echipa ucraineană ce ia parte la efort. Condusă de un general cu trei stele, echipa îşi începe ziua stabilind lista necesităţilor. Aici lumea se mişcă repede, conştientă de urgenţa sarcinii, însă e preocupată mai mult de ce are de făcut decât să se lase cuprinsă de panică, având în vedere situaţia tot mai disperată din Donbas.

Una dintre echipe e însărcinată cu identificarea ţărilor ce pot oferi provizii – este o muncă divizată: uneori ţările ce pun la dispoziţie arme, nu poate furniza muniţia sau nu poate contribuit cu mijloacele de transport.

În timp s-a creat însă o bază de date unde ucrainenii introduc necesarul dorit, iar apoi ţările donatoare decid ce ar putea furniza de pe acea listă de priorităţi.

Generalul de brigadă, Chris King, explică că ajutoarele militare sunt transportate pe cale aeriană, feroviară, maritimă şi rutieră către locaţii multiple „ca să ne asigurăm că nu avem un punct unic de eşec”.

Nu au existat „întreruperi semnificative” ale transporturilor, cu toate că Rusia şi-a înteţit atacurile şi se presupune că a lovit unele dintre ele, spune el.

Ucrainenilor le revine sarcina de a transfera peste graniţă armele şi muniţia din Polonia şi alte ţări care le distribuie, spune contraamiralul Duke Heinz, comandant superior al IDCC. De regulă, echipamentele ajung pe front „în 48 de ore”.

În ultima vreme Ucraina a transmis mesaje alarmate că fluxul armelor e prea încet şi insuficient pe măsură ce bombardamentele Rusiei se intensifică. Disperarea crescută vine pe fondul declaraţiilor Ministerului Apărării că ţara a primit doar 10% din armele solicitate.

 „Am încredere că nu vor rămâne fără muniţie”, spune contraamiralul Heinz, adăugând că, în ciuda veştilor sumbre ce vin din Donbass, „nu aş spune că pierd, ci că îi menajează pe ai lor”.

Celulei de Coordonare a Donatorilor Internaţionali (IDCC) a luat naştere la sfârşitul lunii februarie după ce SUA şi Marea Britanie şi-au unit eforturile de ajutor. Dar dacă la începutul invaziei Ucraina s-a descurcat cu arme şi muniţie de calibru mic precum rachete antiaeriene şi antitanc, acum, când ofensiva Rusiei s-a mutat în Donbass, cere arme mai grele – artilerie, lansatoare multiple de rachete şi sisteme de apărare aeriană.

În faza timpurie a războiului, IDCC a căutat să furnizeze echipamente sovietice pe care ucrainenii erau obişnuiţi să le folosească – acestea au fost luate din stocurile ţărilor din fostul bloc sovietic.

Însă între timp acestea s-au epuizat, a admis Brig King. O singură fabrică din Europa mai produce la ora actuală muniţie de artilerie de calibru 152 mm compatibilă cu armele sovietice.

Astfel forţele armate ucrainene au făcut gradual tranziţia la echipamente la standard NATO, primind peste 100 de obuziere M777 de la SUA împreună cu 300.000 de bucăţi de muniţie de 155mm.

IDCC se ocupă şi de organizarea instruirii în afara graniţelor Ucrainei pentru folosirea armelor mai complexe- de pildă, mânuirea tunurilor de artilerie şi a lansatoarelor de rachete britanice.

Niciunul dintre cei doi oficiali citaţi BBC nu crede că războiul se va termina prea curând – estimarea fiind că războiul va dura luni, dacă nu ani de zile. 

Voci din NATO spun că unitatea Occidentului ar putea avea de suferit în cazul unui război întins pe ani de zile, testând serios voinţa aliaţilor, dar punând presiune şi pe stocurile de arme. Miza este însă mare.

„Fie ajutăm Ucraina să lupte, fie acceptăm faptul că, poate nu chiar acum dar în următorii ani, vom duce lupte în altă parte. Dacă nu facem destul, sădim seminţele unui conflict viitor”, spune Brig King.