Germania refuză titulatura „Misiunea NATO în Ucraina”. De ce se tem nemţii de cuvântul „misiune”

0
Publicat:

Programat să se desfăşoare în luna iulie la Washington, summitul NATO intitulat „NATO Mission Ukraine” (Misiunea NATO în Ucraina) se anunţă încă de pe acum a fi destul de tensionat. Asta după ce Germania a respins această titulară, temându-se de semnificaţia cuvântului "misiune".

Germania respinge titulatura de "Misiunea NATO în Ucraina", foto arhivă
Germania respinge titulatura de "Misiunea NATO în Ucraina", foto arhivă

Până în acest moment, toate ajutoarele către Ucraina au fost coordonate de Grupul de Contact pentru Ucraina, condus de SUA, nu de NATO, astfel că aliaţii europeni sunt îngrijoraţi că o eventuală victorie a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie ar avea un imapct negativ asupra acestor acţiuni, cunoscută fiind opinia acestuia în legătură cu susţinerea efortului de război al Ucrainei.

În acest context, la summitul din iulie, unul din obiectivele principale este transferul către NATO al responsabilităţilor Grupului de Contact. Pregătirile pentru acest eveniment au început însă cu stângul, după ce Germania şi-a pus aproape toţi aliaţii în cap atunci când a refuzat titulatura „Misiunea NATO în Ucraina”.

În timp ce o parte dintre ei consideră că refuzul Berlinului este un gest inutil de atenţie faţă de Rusia, există şi semnale care arată că, de fapt, guvernul german este îngrijorat că desemnarea proiectului ca misiune ar putea fi considerată o intenţie a NATO de a trimite militari în Ucraina, care ar putea alimenta propaganda rusă.

Pe de altă parte, susţinătorii numelui argumentează că Moscova ar putea vedea lansarea noului proiect în sine ca o agresiune împotriva Rusiei, indiferent cum este el denumit, iar Kremlinul se va folosi oricum de acesta pentru a răspândi dezinformări.

Pentru majoritatea aliaţilor, rezistenţa izolată a Germaniei este de aceea greu de înţeles, căci Berlinul susţine fără rezerve proiectul în sine.

Guvernul german a propus ca noua misiune să fie denumită Pledge Assistance Coordination Training (angajament - asistenţă - coordonare - instruire), cu acronimul PACT, pentru a arăta clar că obiectivul este coordonarea ajutorului şi a eforturilor de instruire pentru forţele armate ucrainene, relatează Agerpres, citând DPA.

Disputa rămâne momentan deschisă, pentru că pentru a se adopta o decizie în cadrul NATO este nevoie de unanimitate.

Ministerul de Externe de la Berlin a refuzat să comenteze în legătură cu acest subiect, declarând că nu poate da informaţii despre negocieri confidenţiale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite