File de istorie. Ziua în care mica prinţesă Elisabeta şi-a dat seama că într-o zi va fi regină

Scoţia, 1935: prinţesa Elisabeta, mai târziu regina Elisabeta a II-a, aşezată în trăsură între bunicul ei regele George al V-lea şi bunica regina Maria FOTO Getty Images/ Topical Press Agency

Se spune adesea că regina Elisabeta a II-a şi-a trăit primii zece ani din viaţă cu puţine aşteptări în privinţa destinului ei regal. A avut o copilărie lipsită de griji, petrecându-şi mare parte din timp cu poneii şi câinii ei.

Regina Elisabeta a II-a marchează duminică 70 de ani de la ascensiunea pe tronul Marii Britanii. Cu această ocazie, BBC a publicat un material amplu despre ziua în care micuţa „Lilibet”, aşa cum era alintată Elisabeta a II-a în copilărie, şi-a dat seama că va fi regină.

Viaţa ei a luat-o pe calea destinului regal pe 11 decembrie 1936, când unchiul său, regele Eduard al VIII-lea, a decis să abdice după nici un an de domnie pentru a se putea căsători cu iubita sa americană Wallis Simpson, recent divorţată. „Lilibet” avea zece ani pe atunci şi devenea succesoare la tron odată cu proclamarea tatălui ei, prinţul Albert, drept regele George al VI-lea.

„Tata va fi rege”, i-a spus în acea zi Elisabeta surorii sale mai mici Margaret când aceasta din urmă s-a arătat nedumerită de uralele ce se auzeau în faţa casei lor din Piccadilly.

„Asta înseamnă că vei fi regina?”, o întrebă Margaret.

„Da”, a răspuns, cu răceală, viitoarea regină.

„Presupun că da”, a adăugat ea.

„Săraca de tine!”, a comentat, cu umor, Margaret.

Primul model de viaţă al Reginei Elisabeta a II-a a fost bunicul ei iubit, regele George al V-lea (1865-1936). Îl alinta „Grandpa England”, ceea ce, notează BBC, arată că micuţa „Lilibet” înţelegea esenţa treburilor regale.

Bătrânul rege cu barbă „nu era isteţ şi nici măcar un povestitor genial”. Era exact ca majoritatea supuşilor săi. Dar avea un simţ acut pentru supravieţuire şi, de asemenea, pentru simbolism, scrie biograful său oficial, John Gore.

George al V-lea este cel care a renunţat la denumirea germanică a familiei regale, Casa de Saxa-Coburg-Gotha, în favoarea uneia locale, Casa de Windsor.

A fost foarte apropiat de „Lilibet”. În primăvară anului 1929, bătrânul rege a insistat ca iubita lui nepoată, de doar trei ani, să stea cu el la Bognor Regis, pe coasta de Sussex, în timp ce se recupera după o operaţie la plămâni care l-a salvat de la moarte. De altfel, în primele luni ale anului 1929, George al V-lea şi-a împărtăşit pentru prima dată speranţele pentru destinului regal al nepoatei sa Elisabeta.

„O să vezi. Fratele tău nu va deveni niciodată rege”, i-a spus el celui de-al doilea fiu al său, prinţul Albert.

Nimeni nu îl credea pe atunci. „Ce ridicol”, spunea regina mamă.

Dar bătrânul rege era de neclintit. „Va abdica”, a insistat el.

George al V-lea era îngrijorat că fiul său cel mare îşi va sabota domnia prin comportamentul lui uşuratic, iar cel de-al doilea fiu, bâlbâit şi cu o sănătate fragilă, nu ar putea face faţă îndatoririlor regale.

În urma unei vizite la Balmoral, Winston Churchill, fost premier al Marii Britanii, părea să susţină ideea că „Lilibet” ar putea deveni regină. Micuţa prinţesă, îi scria el soţiei sale Clementine, „este un personaj. Are un aer de autoritate şi reflectivitate uimitor la un copil”.

Elizabeth Alexandra Mary Windsor a urcat pe tron pe 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani. În acea zi, regele George al VI-lea a murit de cancer pulmonar, la vârsta de 56 de ani.