De ce Europa nu a învățat cum să se apere singură. Sincopele răspunsului Franței și Germaniei la războiul din Ucraina

0
0

La 30 de ani de când războaiele din Balcani au revelat incapacitatea Vestului Europei de a gestiona un conflict pe tărâm european, răspunsurile la invazia Rusiei în Ucraina reflectă cât de puțin s-au schimbat lucrurile de atunci, relatează Politico.

SUA au oferit cel mai consistent ajutor militar Ucrainei FOTO Shutterstock
SUA au oferit cel mai consistent ajutor militar Ucrainei FOTO Shutterstock

Franța și Germania în special s-au frământat ani la rândul să explice de ce Europa eșuează să fie o forță militară de sine stătătoare. După ce Donald Trump a instituit politica sa „America First”, panica a crescut până la cer, determinându-i pe președintele francez Emmanuel Macron și pe cancelarul german Angela Merkel să lanseze avertismente sumbre legate de faptul că Europa ar trebui să înțeleagă că nu mai poate depinde atât de mult de SUA pentru apărarea ei.

Macron vorbește continuu despre necesitatea ca Europa să-și stabilească propria agendă de securitate doar că promisiunile sale, la fel ca și ale altor politicieni europeni experimentați, în sensul unei „autonomii strategice” prin care să fie redusă dependența militară de SUA, rămân în mare parte la nivel de retorică.

Confruntate cu masacrul declanșat de președintele rus Vladimir Putin asupra celei mai mari țări din Europa, Franța și Germania s-au bazat pe ajutorul militar al Washingtonului – și într-o mai mică măsură pe cel al Marii Britanii- pentru a proteja democrația unui aliat apropiat al UE.

Potrivit datelor Institutului Kiel pentru Economie Mondială, SUA au promis Ucrainei asistență militară în valoare de 25 de miliarde de euro, în timp ce Germania s-a angajat să ofere un sprijin de numai 1,2 miliarde de euro, sub Polonia (1,8 miliarde de dolari). Ajutorul Franței a fost considerabil mai mic, doar 233 de milioane de euro. Mai mulți oficiali francezi au declarat că cifrele disponibile public privind donațiile militare nu reflectă realitatea, deoarece Franța nu și-a dezvăluit toate donațiile.

Decalajul între SUA și țările vest-europene

Aceste decalaje sunt reprezentative mai degrabă pentru disponibilitatea de angajare decât pentru puterea financiară, în măsura în care bugetul pentru apărare combinat al țărilor din UE este de 230 de miliarde de euro, notează Politico.

În primele luni de război, Franța a insistat că nu dorește să fie țară cobeligerantă, în timp ce cancelarul german Olaf Scholz a evocat pericolul ca Germania să fie antrenată în război.

În prezent, lumea așteaptă să vadă dacă se adeverește o potențială schimbare de direcție în urma căreia Germania, lidera economică a Europei, și Franța, singura putere nucleară din UE, să decidă trimiterea de tancuri Kievului (Leopard 2, respectiv Leclerc) după ce Moscova a hotărât să-și mărească efectivele de luptă.

Acest decalaj important între SUA și țările vest-europene în privința cheltuielilor pentru apărare i-a făcut pe liderii din UE să se gândească la scenariul neliniștitor în care președintele SUA să nu fi fost dispus să ajute atât de mult Ucraina.

Perspectiva nu i-a scăpat ministrului german al apărării Christine Lambrecht.

Germania și europenii depind de o ordine a păcii pe care nu o pot garanta de unii singuri”, a spus Lambrecht, adăugând că situația actuală este problematică în contextul în care atenția SUA se îndreaptă tot mai mult spre regiunea Pacificului.

E posibil ca Washingtonul „să nu mai poată garanta apărarea Europei în aceeași măsură ca în trecut. Concluzia este clară: noi, europenii, și deci în primul rând noi, germanii, trebuie să facem mai mult pentru a ne dovedi capabili să demonstrăm că noi înșine avem atât de multă putere militară încât altor puteri nici măcar să nu le treacă prin minte să ne atace."

La o concluzie similară a ajuns și fostul cancelar german Angela Merkel. „Noi, europenii trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini”, spunea la un miting electoral în 2017. Totuși aceste cuvinte nu au fost urmate de acțiune.

Obstacolele din calea autoapărării

Lipsa inițiativei afectează de multă vreme apărarea europeană. Potrivit analistei Claudia Major de la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și Securitate, Europa a făcut un pas în direcția unei independențe de SUA în 1998, când Franța și Marea Britanie au semnat Declarația de la Saint Malo ca răspuns la eșecurile în privința războaielor balcanice.

Europa „trebuie să dispună de capacitatea de acțiune autonomă, susținută de forțe militare credibile”, se arăta în document. În lipsa amenințării militare directe, Europa n-a mai făcut însă de atunci aproape nimic, a spus expertul.

Tentativele europene de a face echipă în domeniul apărării s-au lovit de multe ori de hopuri ce par insurmontabile, de la lipsa de coordonare în privința capacităților de luptă, pe care fiecare țară din UE le urmărește separat pentru propria armată, la incapacitatea de a coopera pentru a pune laolaltă resurse.

Trebuie să ne armonizăm acțiunile, în timp ce [Germania] se ivește ca o a doua putere militară”, a declarat fostul ministru francez pentru afaceri europene și europarlamentarul Nathalie Loiseau, cu referire la fondul masiv (100 de miliarde de euro) pe care Berlinul l-a alocat pentru a-și moderniza armata. „Eforturile noastre sunt fragmentate, există atât de multă risipă pentru că avem o varietate prea mare de tancuri, nave și avioane de luptă".

Neîncredere între parteneri

Un exemplu grăitor al faptului că țările europene se luptă să coopereze este proiectul franco-germano-spaniol „Sistemul de luptă aeriană al viitorului” (FCAS) al proiectării unui avion de generația a VI-a. Primele modele sunt așteptate abia în 2040 în condițiile în care proiectul inițiat în 2017 trenează de mult timp, mai recent din pricina faptului că francezii și germanii nu se pot pune de acord.

Nu există o linie foarte clară în Germania. Unele lucruri sunt liniștitoare, altele sunt îngrijorătoare. Franța nu poate conta cu adevărat pe Germania în materie de apărare", a declarat Pierre Haroche, expert în domeniul apărării europene în cadrul think tank-ului IRSEM, susținut de Ministerul francez al Apărării.

„Prioritatea Germaniei nu este de a pune bazele unei apărări europene, ci de a-și reclădi o armată care se prăbușea. Vrea să își recâștige statutul de elev silitor al NATO”, a adăugat el.

În tot ceea ce discutăm, trebuie să fie clar la final că vom fi tratați ca egali. Și că nu pot exista companii industriale franceze care să aibă pretenția să restricționeze accesul la anumite cunoștințe. Ar trebui să plătim însă să nu avem acces deplin la toate datele? Nu se poate așa ceva”, a declarat Lambrecht pentru Politico.

Bruxelles nu are soluții

Bruxelles-ul și-a dat silința să convingă țările să-și unească proiectele în materie de apărare însă până acum progresele au fost extrem de firave.

În mai, Comisia Europeană a propus un plan prin care țările europene să-și coordoneze achizițiile militare astfel încât să se investească mai mult în echipamente din cadrul blocului. Șeful diplomației europene Joseph Borell remarca faptul că 60% din echipamentele militare ale țărilor din UE sunt cumpărate din afara UE, iar situația ar trebui să se schimbe.

Propunerea este pe masa experților din cadrul Consiliului și ar putea fi prezentată miniștrilor apărării în noiembrie. Diplomații care lucrează la dosar spun însă că discuțiile sunt în faze incipiente și că sumele de care se discută sunt modeste și insuficiente pentru o forță de apărare semnificativă: 500 de milioane de euro pentru achiziția comună de armament în decurs de doi ani.

Dincolo de dezbaterile privind procurarea componentelor din țări din afara blocului, care provoacă divergențe, există și problema fundamentală a calității tehnologiei.

„Nu putem face achiziții europene de dragul de a cumpăra de la industriile europene, mi se pare ceva logic”, a declarat un diplomat de rang înalt.

Sincopele răspunsului Franței și Germaniei

Ocazional, gravitatea războiului din Ucraina a părut să prilejuiască o gândire comună a liderilor Germaniei și Franței.

Luna trecută, cancelarul german Olaf Scholz a schițat viziunea sa a unei „Uniuni Europene geopolitice, mai puternice, mai suverane”. În același fel, Macron făcea apel în 2017 la „autonomie strategică” și vorbea în favoarea necesității de a pune bazele unei „forțe comune de intervenție, a unui buget și doctrine de acțiune comune”.

Cu toate astea, niciunul dintre ei nu a reușit să preia conducerea în răspunsul la războiul din Ucraina. Astfel că Franța și Germania au fost devansate de Polonia, de țările nordice și de țările baltice, care au preluat inițiativa în privința modificării agendei europene.

Încercările anterioare ale lui Macron de a se propune ca un mediator în conflict, promovând Franța ca „o putere de echilibru” în Ucraina, au stârnit, de asemenea, suspiciuni cu privire la obiectivele sale pe termen lung. Decizia sa de a menține deschise liniile de comunicare cu Kremlinul, ca și apelurile inițiale „de a nu umili Rusia”, au fost ironizate în multe părți ale UE, spune Philippe Maze-Sencier, expert în afaceri publice la Institutul Montaigne.

„[Franța] și-a pierdut din credibilitate prin prisma poziției noastre privind Ucraina. Ca să o spunem direct, prietenii noștri din țările nordice, din statele baltice și din Europa de Est se simt dezamăgiți și chiar o raportează la [lipsa de solidaritate] din timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a observat Maze-Sencier.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite