Cum să te lupţi cu jihadiştii. Câteva instituţii media franceze au decis să nu mai publice fotografii cu autorii atacurilor teroriste

Experţi pe mai multe domenii încearcă să găsească o metodă pentru a combate pe de-o parte propaganda islamistă şi atragerea tinerilor în rîndurile jihadiştilor. Serviciile secrete încearcă să închidă site-urile jihadiste, dar susţin că şi presa poate ajuta.  Le Monde, BFMTV şi Europe1 au decis să nu mai publice fotografii cu autorii atacurilor teroriste.

Cu doar două luni înaintea atacului de la Nisa, Patrick Calvar, directorul general al DGSI (securitatea internă în Franţa) a fost audiat în Comisia de Apărare din Adunarea Naţională pe tema atacurilor teroriste şi a descris cu ocazia aceea principalele ameninţări la adresa ţării sale. Directorul DGSI a evocat organizaţiile constituite ca DAECH şi Al-Qaïda dar a atras atenţia şi asupra unor riscuri de obicei minimalizate cum sunt ”veleitarii”, care fără a fi legaţi de o organizaţie anume se revendică la rândul lor de la Islam. 

”Veleitarii, spunea Patrick Calvar, constituie a treia sursă de nelinişte, şi mai ales aceia care ar fi dorit să plece în Siria dar dintr-un motiv sau altul nu au reuşit. În cazul acestora trebuie să combatem propaganda masivă a DAECH şi să blocăm mesajele acesteia pe internet.

Aş plasa în această categorie de risc acele persoane împotriva cărora e dificil de acţionat, care se plasează cumva sub semnul unor tulburări psihiatrice, instabili din punct de vedere psihologic”. 

Acestora, spun specialiştii şi presa le dă apă la moară. Pentru că toate aceste acte violenţe, relatate cu lux de amănunte de presă, nu fac decât să inspire imitatori! Suflete bolnave, care vor să se ridice la statutul dobândit de idolii lor: prezentaţi în toată presa, deveniţi celebri, de fapt nemuritori prin atenţia care li se acordă.

Felix Steiner, scria în DW: Vinerea trecută, în ziua atacului de la München, s-au împlinit cinci ani de la un act similar petrecut în Norvegia, unde un extremist de dreapta a ucis singur 69 de tineri pe insula Utoya. Toată presa, a dat publicităţii numele atacatorului. Această abordare este de fapt o palmă pe obrazul victimelor sale: atacatorul rămâne mereu în amintirea publică. 

Revenind la seara de groază de la München: momentul nu a fost ales la întâmplare - atacatorul a vrut să comită fapta sa tocmai în ziua în care se petrecuse şi masascrul din Utoya, după cum a informat ulterior poliţia. Jurnaliştilor ar trebui să li se facă greaţă în lumina acestor informaţii.

Doar o zi mai târziu a devenit însă clar: această branşă nu învaţă din propriile greşeli. De pe prima pagină a ziarului cu cel mai mare tiraj din Germania ne privea chiar atacatorul de la München. Au urmat desigur şi alte instituţii de presă pe aceeaşi linie. Numele atacatorului a fost de asemenea răspândit în lumea întreagă. În Germania, unde lumea este atât de mândră de felul în care se respectă sfera privată, se dă doar prenumele persoanei vizate şi prima literă din numele de familie. Ca şi cum ne-am tutui cu aceşti mesageri ai groazei.

Garantat vom vedea în curând şi imaginea ucigaşului din Reutlingen şi rucsacul plin cu bombe al atentatorului sinucigaş din Ansbach. Numele lor sunt deja de găsit pe Internet. Dar de ce am vrea să le ştim? Ali sau Yussuf? David sau Kevin? Ce importanţă are asta?

Pe vremuri, ucigaşii morţi erau înmormântaţi fără să le fie trecut undeva numele. Alţi criminali erau aruncaţi în temniţe adânci şi lăsaţi pradă uitării. Abordări inumane, după standardele de azi. Dar este la fel de inuman să-i transformi pe criminali în staruri mediatice şi să facilitezi ca "prestigiul" lor să-i inspire pe alţii. 

Imitatorii vor deveni la rândul lor criminali, ucigaşi de oameni nevinovaţi, aflaţi la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. De aceea: să-i pedepsim pe aceşti ucigaşi prin ignorare, prin uitarea lor. Este singurul răspuns care îi afectează cu adevărat pe aceşti narcisişti bolnavi!, cere Felix Steiner, în DW.

Le Monde, BFMTV şi Europe1 au decis să nu mai publice fotografii cu autorii atacurilor teroriste

Dar exact asta ar trebui să le refuze atât presa, cât şi publicul. De aici şi întrebările pe care şi le pune de mult media: de ce le dăm mereu numele? De ce le arătăm mereu imaginile? Imagini care vor inspira următoarea generaţie de agresori. Dar după ultimele atrocităţii, cu riscul scăderii audienţelor , Le Monde, BFMTV şi Europe1 au decis să nu mai publice fotografii cu autorii atacurilor teroriste.

Jérôme Fenoglio, directorul cotidianului Le Monde, care a publicat, miercuri, un editorial intitulat ”Résister à la stratégie de la haine”.

”Am decis să nu mai publicăm imagini extrase din documente de propagandă sau din revendicări ale Statului Islamic. În urma atentatului din Nisa, nu vom mai publica fotografii cu autorii unor astfel de crime, pentru a evita eventualele efecte de glorificare postumă. Alte dezbateri despre practicile noastre jurnalistice sunt în derulare”, a scris directorul cotidianului Le Monde. 

Totodată, jurnalistul a lansat un apel public prin care a cerut reprezentanţilor celorlalte trusturi de presă din Franţa să realizeze ”un anumit număr de introspecţii” înainte de a difuza astfel de materiale.

Le Monde nu va mai publica nici numele, nici imaginile cu autorii unor atacuri teroriste. Punctul de vedere al cotidianului francez este împărtăşit de BFMTV şi Europe1. 

BFMTV consideră că publicarea fotografiilor unor masacre ar stimula ”glorificarea postumă” a asasinilor şi i-ar influenţa pe eventualii candidaţi la jihad. Decizia postului de televiziune va fi aplicată pe toate suporturile sale. În urma atacului terorist din Saint-Etienne-du-Rouvray, BFMTV a decis să nu publice fotografia lui Adel Kermiche, asasinul prezumtiv al părintelui Jacques Hamel.

”În faţa creşterii numărului de atentate din Franţa, nu vrem să devenim un fel de tribună a teroriştilor. Vom înceta, deci, să mai publicăm fotografiile lor, fapt ce nu elimină însă o muncă intensă, ce implică anchete şi analizarea istoricului, profilului şi parcursului fiecăruia dintre terorişti. Singura excepţie de la acest principiu sunt avizele de dare în urmărire generală difuzate de forţele de ordine şi care pot să îi ajute pe anchetatori”, a precizat Alexis Delahousse, director-adjunct al redacţiei de la BFMTV. 

La scurt timp după atacul terorist comis la Nisa pe 14 iulie, o petiţie a fost lansată în Franţa, prin care semnatarii ei au cerut Consiliului Superior al Audiovizualului (CSA) să controleze mai bine modul în care sunt difuzate astfel de imagini în presa franceză. Petiţia în cauză a fost semnată deja de peste 70.000 de persoane. 

   Terorismul nu poate fi învins fără combaterea ideologiei care îl generează, susţin mulţi specialişti

Alte voci suţin că terorismul nu poate fi învins fără combaterea ideologiei care îl generează .

Profilul lui Adel Kermiche, unul dintre asasinii preotului din Normandia, este cel al unui tînăr care a avut grave probleme psihologice şi un parcurs haotic. Ca şi în alte sute şi sute de cazuri, el s-a lăsat aspirat de islamul radical crezînd că prin înrolarea în rîndurile jihadiştilor viaţa sa va  dobîndi un sens, notează RFI.

Probleme de comportament încă de la vârsta de 6 ani, cu spitalizări periodice, două tentative de plecare în Siria, zece luni de închisoare unde a avut neşansa să întâlnească un saudit cu o experienţă de 18 luni în rândurile combatanţilor islamişti din Siria, iată doar câteva etape din viaţa irosită a acestui tînăr.

Cotidianul Le Monde publică un întreg dosar în jurul acestui individ care a ştiut însă să-şi disimuleze pulsiunile criminale. In faţa autorităţilor el afirma sus şi tare că nu este un extremist ci un bun musulman care îşi face toate rugăciunile cu excepţia celei de dimineaţă, întrucât nu se putea trezi foarte de dimineaţă...

El avea şi un proiect profesional, dorea să devină asistent medical în domeniul psihiatric. In cartierul în care trăia família sa este astăzi consternată în urma celor întâmplate, dar alte persoane care l-au cunoscut îl considerau mai degrabă un tip instabil şi fără minte. Este el, la rândul său, o victimă a unor circumstanţe? Putea fi salvat acest tânăr dacă societatea, familia, contextul istoric i-ar fi acordat mai multe şanse? Întrebarea revine după fiecare astfel de caz de radicalizare. Într-un fel, toate se aseamănă şi toate sunt diferite.

Cert este însă că discursul difuzat de ideologia islamistă radicală are ceva hipnotic şi reuşeşte să înroleze până la sacrificiul suprem mii şi mii de tineri. În centrul acestei strategii se află aşa-zisa “purificare”. Ideologii le spun acestor tineri de origine musulmană cam aşa: nu contează ce aţi făcut înainte de contactul cu noi, dacă aţi fost buni musulmani sau nu, dacă aţi fost oameni cinstiţi sau delicvenţi. Aderarea la Jihad vă “purifică” şi vă conferă un statut superior.

Cum observau unii comentatori, ideologia jihadistă îi acceptă chiar şi pe homosexuali, pentru că şi lor li se promite “purificare”, dacă îşi rup legăturile cu Occidentul şi cu tot ceea ce le-a conferit identitate până la aderarea la noul statut. Difuzată prin intermediul Internetului, într-un mod subtil chiar şi prin predicile imamilor salafişti autorizati în moscheiele din Europa, acest scenariu de “împlinire individuală”, chiar cu preţul morţii, funcţionează şi duce la înrolarea unor noi contingente de tineri.

Experţii care spun că occidentalii nu vor câstiga războiul împotriva terorismului fără a-l câstiga întîi pe tărâmul ideilor şi al ideologiei au dreptate. Mai rămâne ca occidentalii să lanseze cu adevărat, şi cu curaj, acest război ideologic. Pentru că în prezent unii lideri occidentali îşi asumă mai puţine riscuri politice ordonând operaţiuni militare în Irak sau Siria decât să ceară comunităţilor musulmane din Europa să iasă din “ambiguităţile” sale şi să-şi asume un examen critic.