Criza migraţiei în 2015: cauze, provocări, bilanţ şi aşteptări pentru 2016

Numărul imigranţilor şi refugiaţilor care au ajuns în acest an în Europa a depăşit pragul de 1 milion, potrivit unui raport al OIM. Migrarea către ţările dezvoltate ale Europei a fost dintotdeauna o aspiraţie a populaţiei statelor sărace, pe care însă protecţia riguroasă a frontierelor a împiedicat-o de-a lungul timpului să-şi realizeze acest vis. Însă îndeplinirea acestui vis aduce numeroase probleme Europei, care pare tot mai divizată.

Cauzele crizei migraţiei în Europa

Războaiele civile izbucnite în urma protestelor din timpul „primăverii arabe“  în Libia şi Siria au lăsat graniţele acestor ţări nesupravegheate, iar această evoluţie, coroborată cu decizia unor lideri europeni de a relaxa politica primirii imigranţilor extracomunitari în scopul acoperirii deficitului de forţă de muncă, a provocat un val migrator fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace, relatează Agerpres.

Astfel a apărut o situaţie ce a provocat diviziuni profunde între vestul şi estul Europei, dar şi în interiorul societăţilor din statele membre UE.

Verigile slabe - Libia şi Siria

În 2005, fostul preşedinte libian Muammar Gaddafi ameninţa UE că, dacă nu îi acordă ajutoare financiare, va lăsa imigranţii ilegali africani să pătrundă în Europa, iar acest continent va deveni „negru“. După înlăturarea lui Gaddafi de la putere, în 2011, rebelii care au luptat atunci împotriva lui s-au scindat în numeroase facţiuni ce-şi dispută supremaţia. De atunci, această ţară, cu două guverne şi două parlamente rivale, este afectată de anarhie. În consecinţă, sute de mii de migranţi africani au reuşit în ultimii să traverseze teritoriul libian, în pofida dificultăţilor călătoriei prin deşert şi pericolelor implicate de prezenţa grupărilor înarmate. Odată ajunşi pe coasta Mării Mediterane, ei pornesc către Italia la bordul unor ambarcaţiuni oferite de traficanţi şi aflate de cele mai multe ori în stare precară, fapt ce a provocat naufragii soldate anul acesta cu mii de victime.

Pe măsura intensificării războiului civil din Siria, izbucnit în martie 2011, organizaţia teroristă Statul Islamic a cucerit teritorii întinse pe care le-a unit într-un „califat“ împreună cu cele ocupate în Irak. În acest context, valul de refugiaţi a căpătat proporţiile unui exod, în statele învecinate Siriei refugiindu-se peste patru milioane de sirieni, dintre care aproximativ jumătate în Turcia şi ceilalţi în Liban şi Iordania.

Factorul Turcia

Copleşit de acest număr foarte mare de refugiaţi - dintre care numai câteva sute de mii se află în tabere, ceilalţi descurcându-se pe cont propriu - şi nemulţumit de stagnarea negocierilor pentru aderarea Turciei la UE, Guvernul de la Ankara nu a depus eforturi pentru a-i opri să plece mai departe către Europa. Prin urmare, pe coasta turcă a Mării Egee traficanţii au reuşit să pună la punct un sistem de transportare a imigranţilor către insulele greceşti, folosind bărci pneumatice. Cei mai mulţi ajung pe insula Lesbos, situată la circa 20 de kilometri de Turcia, iar de acolo sunt transportaţi organizat de autorităţile greceşti cu feriboturile către portul Pireu, la Atena, şi apoi către graniţa cu Macedonia, de unde îşi continuă călătoria prin Europa pe aşa-numita rută a Balcanilor, scrie Agerpres.

Bilanţul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie

În total, 1.005.504 de imigranţi şi refugiaţi au ajuns în Europa în acest an, se arată într-un raport al OIM. Este vorba despre de patru ori mai mulţi migranţi decât au sosit pe bătrânul continent anul trecut, transmite Mediafax.

Cei mai mulţi dintre imigranţi şi refugiaţi sunt originari din Siria, Irak şi Afganistan. Mai exact, aproximativ 455.000 dintre imigranţi şi refugiaţi provin din Siria, iar alţi peste 186.000 din Afganistan.

Imigranţii şi refugiaţii au pătruns pe teritoriul Europei prin şase ţări - Grecia, Bulgaria, Italia, Spania, Malta şi Cipru. Cei mai mulţi, respectiv 806.919, au debarcat în Grecia, alţi 150.317 în Italia. Dacă cei care debarcă în Italia provin de regulă din Africa Subsahariană, în rândul celor ajunşi în Grecia predomină cei veniţi din Siria, Irak şi Afganistan.

Pe de altă parte, potrivit datelor OIM, dintre toţi aceşti imigranţi 69% sunt bărbaţi, majoritatea tineri, şi numai 18% copii şi 13% femei.

În total, 3.695 de migranţi s-au înecat anul acesta sau sunt daţi dispăruţi, potrivit OIM.

Afacere profitabilă pentru traficanţi

Pentru a ajunge în Europa, ei plătesc fiecare traficanţilor mii de euro. Potrivit lui William Lacy Swing, directorul OIM, reţelele de traficanţi de persoane care au contribuit la venirea a peste un milion de extracomunitari în Uniunea Europeană în 2015 au avut profituri de aproximativ 910 milioane de euro.

„Traficanţii primesc între 2.000 şi 6.000 de dolari (1.800-5.500 de euro), în funcţie de câţi membri ai unei familii transportă şi în funcţie de reţeaua din care fac parte“, a explicat Swing, potrivit site-ului agenţiei Reuters, citat de Mediafax.

Din numărul total de 1.005.504 de imigranţi şi refugiaţi sosiţi în Europa, 972.500 de persoane au ajuns traversând Marea Mediterană, iar 34.000 pe rută terestră, prin Turcia.

Germania, destinaţia preferată

După ce sosesc în Grecia, numeroşi imigranţi şi refugiaţi încearcă să plece spre nord, către statele din Balcani.

Majoritatea dintre ei încearcă să ajungă în Germania, ţară care a înregistrat peste un milion de sosiri în acest an, urmată la mare distanţă de Suedia, cu aproape 200.000.  În cazul Germaniei, numărul sosirilor este mai mare decât totalul imigranţilor veniţi pe Marea Mediterană întrucât datele îi cuprind şi pe cei originari din statele din zona Balcanilor de Vest.

Măsuri europene

În faţa acestui aflux masiv de migranţi, unele state UE au construit garduri şi au introdus controale la frontieră, în pofida faptului că fac parte din spaţiul de liberă circulaţie Schengen.

Cotele de refugiaţi

Totodată, Germania a cerut împărţirea refugiaţilor între toate ţările UE printr-un mecanism al cotelor obligatorii, invocând argumentul „solidarităţii“ europene, idee agreată imediat de Comisia Europeană, notează Agerpres.

Propus iniţial în primăvară, acest mecanism s-a lovit de opoziţia a numeroase guverne, astfel că la Consiliul European din luna iunie s-a ajuns la un compromis privind redistribuirea a 40.000 de refugiaţi prin cote voluntare. Dar Angela Merkel a continuat să exercite presiuni şi a reuşit să convingă guvernele reticente, cu excepţia câtorva din Europa de Est. În final, opoziţia acestora din urmă a fost neutralizată prin impunerea la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de pe 22 septembrie a unui vot prin majoritate calificată, deşi în decursul istoriei UE iniţiativele delicate ce privesc domeniul JAI au fost mereu adoptate prin consens.

Conform deciziei adoptate, în plus faţă de primul grup de 40.000, alţi 120.000 de imigranţi - proveniţi din Siria, Irak şi Eritreea, refugiaţii din aceste ţări având o rată de acceptare a cererilor de azil în UE de peste 75% - vor fi redistribuiţi în statele blocului comunitar în următorii doi ani din aşa-numitele centre hotspot, create în Grecia şi Italia. În aceste centre imigranţii vor fi înregistraţi şi separaţi în imigranţi economici - care în mod normal ar trebui repatriaţi în ţările lor - şi refugiaţii a căror cerere de azil este aparent justificată şi care pot fi redistribuiţi.

Ungaria, Cehia, Slovacia şi România au votat împotriva acestor cote, iar Finlanda s-a abţinut. Cei mai înverşunaţi critici ai cotelor obligatorii au fost premierii ungar şi slovac, Viktor Orban şi Robert Fico. Ultimul a calificat decizia Consiliului JAI drept un „diktat“ şi a promis că, atât timp cât el va fi prim-ministru, Slovacia nu va primi refugiaţi, indiferent de consecinţe, în condiţiile în care mai mulţi responsabili europeni, în special din Germania, Austria şi Olanda, au ameninţat ţările care nu acceptă sistemul de cote că vor face demersuri pentru a le fi diminuate fondurile europene.

Recent, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a vorbit şi despre posibilitatea ca Germania să ceară Comisiei Europene iniţierea unor proceduri de infringement împotriva ţărilor ce refuză cotele sau să se adreseze de asemenea Curţiide Justiţie a UE (CEJ). Nici Franţa nu a agreat opoziţia faţă de cotele obligatorii, preşedintele Francois Hollande sugerând după Consiliul JAI din 22 septembrie că acele ţări care nu acceptă o asemenea abordare ar trebui să se gândească dacă mai rămân în UE.

Spre deosebire de celelalte trei ţări care au votat împotriva cotelor, România a anunţat că nu va depune nicio contestaţie la CEJ. Conform acestui sistem de cote, în România trebuie relocaţi în următorii doi ani aproape 6.300 de migranţi.

Implementarea sistemului cotelor obligatorii de refugiaţi s-a dovedit a fi dificilă, până la sfârşitul lunii noiembrie fiind redistribuiţi numai 159 de refugiaşi şi numai 14 state membre ale UE au anunţat că au locuri disponibile pentru transferuri imediate, numărul total al acestor locuri libere fiind de 3.216. De asemenea, crearea hotspot-urilor în Grecia şi Italia înregistrează întârzieri, iar refugiaţii aflaţi în taberele din aceste ţări doresc la rândul lor să se stabilească în statele dezvoltate ale Europei, cele din estul continentului nefiind foarte atractive pentru ei. De exemplu, nici măcar un imigrant nu a vrut să se stabilească în Estonia, informează Agepres.

Limitarea fluxului migrator

Cu toate acestea, unii responsabili europeni, în special cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, insistă ca la nivelul Uniunii Europene să fie instituit şi un mecanism automat de cote obligatorii permanente pentru redistribuirea tuturor imigranţilor care vor veni de acum înainte în UE.

În acelaşi timp, Germania, Austria şi statele nordice au început să ia măsuri de limitare a fluxului migrator, cele mai importante vizând grăbirea expulzării celor cărora li s-a respins cererea de azil şi reducerea ajutoarelor sociale pentru imigranţi. Suedia şi Austria au decis şi înăsprirea condiţiilor privind reîntregirea familiilor. Potrivit presei germane, dacă imigranţii decid ulterior să-şi aducă şi familiile, atunci numărul lor ar putea creşte chiar şi de şapte ori.

De asemenea, statele aflate pe ruta balcanică au început din noiembrie să permită numai accesul refugiaţilor sirieni, irakieni şi afgani. În consecinţă, autorităţile greceşti - acuzate adesea că nu se achită de obligaţia de a proteja graniţa Schengen şi că nu respectă regulamentul de la Dublin, ce reglementează examinarea cererilor de azil în UE - se văd acum obligate să-i cazeze în tabere sau să-i repatrieze pe ceilalţi. Filtrarea acestui flux ilustrează noua tendinţă a Uniunii Europene de a controla fluxul migrator.

Acord cu Turcia

După îndelungi negocieri, la sfârşitul lunii noiembrie, UE a încheiat cu Turcia un acord prin care aceasta din urmă a promis să ia măsuri pentru a opri imigranţii care-i tranzitează teritoriul, iar blocul comunitar s-a angajat în schimb să-i ofere un ajutor economic cu o valoare iniţială de 3 miliarde de euro destinat refugiaţilor aflaţi în Turcia, în special sirieni. UE a acceptat de asemenea să deblocheze procesul de aderare a Turciei la UE şi cel de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii turci.

Comisia Europeană a propus, tot la solicitarea Germaniei, şi un mecanism de preluare voluntară de către statele UE a unor refugiaţi direct din Turcia, dar numai opt state (Germania, Austria, Olanda, Belgia, Suedia, Finlanda, Grecia şi Luxemburg) şi-au manifestat într-o anumită măsură disponibilitatea de a participa, iar Ankara le-a cerut să nu mai fie selective cu preluarea refugiaţilor, respectiv să nu-i aleagă doar pe cei educaţi sau pe cei creştini.

Ajutor pentru Africa

În ceea ce priveşte statele africane, la summitul UE-Africa, desfăşurat în luna noiembrie în Malta, blocul comunitar le-a promis un ajutor valoare de 1,8 miliarde de euro, în încercarea de a le convinge să stăvilească afluxul de imigranţi. Dar liderii africani nu s-au arătat foarte mulţumiţi de ofertă şi au cerut statelor europene să susţină migraţia legală.

În pofida acestor primi paşi către diminuarea fluxului migrator, UE estimează că în următorii doi ani încă aproximativ trei milioane de migranţi vor ajunge în Europa.

Extremiştii de dreapta, în creştere în UE

În acest context, cota de popularitate a extremei drepte, care se împotriveşte primirii imigranţilor şi refugiaţilor, este în creştere în Europa.

În Austria, Partidul Libertăţii a obţinut un scor fără precedent, de peste 30%, la alegerile regionale, fiind foarte aproape să preia conducerea Vienei, deţinută de zeci de ani de social-democraţi.

În Polonia, partidul conservator naţionalist Lege şi Justiţie, condus de Jaroslaw Kaczynski, a obţinut majoritatea absolută la alegerile legislative şi a reuşit să-şi instaleze propriul guvern, despre care unii analişti afirmă că se îndreaptă spre modelul celui condus de premierul ungar Viktor Orban.

În Danemarca, populaţia a respins prin referendum o iniţiativă de aplicare parţială a deciziilor europene ce privesc Justiţia şi Afacerile Interne. Alături de Marea Britanie şi Irlanda, Danemarca beneficiază de aplicarea opţională a hotărârilor luate în Consiliul JAI, aşadar ele nu sunt obligate să accepte cotele obligatorii de refugiaţi.

Dar cea mai mare surpriză a venit din Franţa, unde Frontul Naţional, condus de Marine Le Pen, a obţinut la alegerile regionale un rezultat istoric în primul tur, acest partid fiind votat de aproape 28% dintre participanţii la scrutin, iar ultimul sondaj arată că, dacă s-ar organiza alegeri prezidenţiale, Marine Le Pen ar ajunge în turul doi.

Şi în Germania sondajele evidenţiază o creştere a popularităţii formaţiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania, acuzată adesea de autorităţile de la Berlin de numeroasele atacuri asupra taberelor de refugiaţi.

De asemenea, în Marea Britanie, unde cel târziu în anul 2017 se va desfăşura un referendum la care populaţia se va pronunţa asupra rămânerii în UE, premierul David Cameron a avertizat că afluxul de imigranţi poate înclina balanţa votului în favoarea taberei care doreşte părăsirea blocului comunitar.

Aşteptări pentru 2016

În ceea ce priveşte perspectiva pentru anul viitor, la Consiliul European din 17-18 decembrie s-a evocat mai ales obiectivul „controlului“ fluxului migrator, nu cel de oprire a lui, şi accelerarea implementării cotelor obligatorii.

Prin urmare, cel mai probabil acest val migrator masiv va continua în anul 2016, iar efectele sale politice, economice şi sociale ar putea contribui într-o anumită măsură în anii următori la remodelarea arhitecturii Uniunii Europene, despre care Jean-Claude Juncker a declarat că trebuie regândită, întrucât nu toate statele pot merge cu aceeaşi viteză, preşedintele Comisiei Europene readucând astfel în dezbatere ideea unei Europe cu mai multe viteze, conchide Agerpres.