Consiliul Concurentei este inca timid in fata puterii politice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principiile transparentei in afaceri si liberei concurente trebuie consolidate in Romania la nivel institutional, iar asta trebuie sa fie o prioritate pentru guvern. In plan legislativ, trebuie

Principiile transparentei in afaceri si liberei concurente trebuie consolidate in Romania la nivel institutional, iar asta trebuie sa fie o prioritate pentru guvern. In plan legislativ, trebuie imbunatatite Legea falimentului si Legea achizitiilor publice, ceea ce nu e greu de facut, pentru ca functionarii din sistem stiu foarte bine care sunt portitele lor anticoncurentiale in momentul de fata, iar asistenta tehnica externa exista suficienta. Ceea ce a lipsit pana acum a fost decizia politica. Dar greutatea nu trebuie sa cada pe amendamente la legi, ci pe aplicarea celor existente - punctul sensibil dintotdeauna. Consiliul Concurentei trebuie sa devina mult mai vizibil, independent si activ, ca o adevarata politie a pietei romanesti, condus de o persoana publica de prima mana, care sa nu se mai teama sa dea aviz nefavorabil inclusiv eventualelor masuri anticoncurentiale promovate de guvern. Ultimele evaluari ale oficialilor UE au fost extrem de dure si transante la adresa Consiliului Concurentei, semnaland ca progresele au fost modeste, iar balbaielile publice in cazuri de mare impact, precum Ordonanta RAFO din toamna trecuta, au aratat ca deciziile acestei agentii sunt departe de a fi independente politic. Guvernul este dator, de asemenea, publicului roman cu o evaluare si publicare a garantiilor de stat acordate firmelor private si aflate inca in vigoare, ca parte a datoriei publice. In momentul cand vom vedea cu totii care este situatia in acest domeniu, care si el vine in tangenta cu prevederile acquis-ului comunitar, dar a fost tinut, pana acum, ferit de ochii nostri, vom putea discuta care este cea mai buna cale de urmat de aici inainte. Oricum, practica acestor garantii trebuie strict reglementata, iar regulile - aplicate cu buna-credinta. Intarirea supravegherii pietei trebuie sa includa si discutii privind relatia Consiliului Concurentei cu alte organisme inrudite, precum Agentia de Reglementare pentru Energie (ANRE), cea de reglementare a gazelor (ANRG) sau cea de reglementare a serviciilor comunale (ANRSC). Ele toate sunt parte dintr-o arie comuna de politici si vor trebui sa coopereze din ce in ce mai mult in viitor, pe masura ce piata si descentralizarea avanseaza in detrimentul marilor companii de stat conduse direct de ministere. Trebuie sa fie limpede ca ceea ce primeaza in toate sectoarele este principiul liberei concurente, iar ingradirea acestuia se face in conditii bine precizate, conform unei practici si viziuni unitare - ceea ce nu este cazul, in momentul de fata, cu organismele amintite, care nu prea comunica intre ele si seamana cu niste tribunale care judeca dupa seturi diferite de legi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite