Conflict diplomatic între Serbia şi Rusia după acordul sârbo-kosovar încheiat la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărare mare la Moscova după vizita liderului sârb la Washington. Un oficial de rang înalt din Serbia a lansat o serie de critici la adresa Moscovei după ce purtătoarea de cuvânt al Ministerul rus de Externe a ironizat participarea preşedintelui sârb la ceremonia de la Casa Albă cu ocazia discuţiilor despre normalizarea relaţiilor Serbia - Kosovo.

Schimbul public de replici dintre cele două state reprezintă o raritate având în vedere relaţia apropiată istorică dintre Serbia şi Rusia.

Preşedintele sârb Aleksandr Vucici a fost prezent vineri în Biroul Oval alături de premierul kosovar Avdullah Hoti, într-un eveniment menit să contribuie la normalizarea relaţiilor economice dintre cele două state. Evenimentul a fost găzduit de preşedintele american Donald Trump.

A doua zi după ceremonie, Maria Zaharova a publicat o imagine cu Vucici în faţa biroului lui Donald Trump şi a scris o postare ironică indicând că liderul de la Belgrad ar fi trebuit să joace rolul unui personaj seducător precum cel jucat de Sharon Stone în filmul american „Instinct Primar".

vucici trump

Duminică, Marko Djurici, oficial de rang înalt în guvernul de la Belgrad, i-a luat apărarea lui Vucici şi a lansat critici la adresa purtătoarei de cuvânt al Ministerul de Externe din Rusia, notează europa libera.

De asemenea, el a reamintit că preşedintele rus Vladimir Putin l-a lăsat pe Vucici să aştepte 90 de minute înainte unui întâlniri la Moscova.

Vucici „nu a spus un singur cuvânt de rău despre Rusia, nici măcar în acel loc (nr. Biroul Oval)", a scris Djuric pe Twitter.

Vucici „a aşteptat o oră şi jumătate să fie primit de preşedintele Rusiei şi nu cerut niciodată un scaun special. Nu vă voi permite să atacaţi mândria Serbiei. Ruşine să vă fie!", a completat oficialul de la Belgrad.

Într-o postare ulterioră pe Facebook, Zaharova a dat înapoi faţă sugestia despre Vucici, afirmând că a fost înţeleasă greşit.

Ministerul de Externe al Rusiei a transmis, duminică, că Serghei Lavrov a avut o conversaţie telefonică cu Vucici, cu ocazia căreia preşedintele sârb l-a informat pe şeful diplomaţiei ruse despre concluziile vizitei la Washington.

Privind Kosovo, oficialii ruşi au subliniat că Kremlinul îşi menţine poziţia de a căuta „o înţelegere pe termen lung în baza rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate ONU".

Serbia şi Kosovo au convenit să normalizeze legăturile economice după două zile de discuţii la Washington.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat încheierea acordului în Biroul Oval pe 4 septembrie, înainte de o întâlnire cu liderii celor două naţiuni.

„Sunt încântat să anunţ un angajament cu adevărat istoric", a spus Trump, alături de preşedintele sârb Alexandr Vučić şi de prim-ministrul kosovar Avdullah Hoti, care au semnat un acord de cooperare economică. „Serbia şi Kosovo s-au angajat fiecare în normalizarea economică”.

„După o istorie violentă şi tragică şi ani de negocieri eşuate, administraţia mea a propus o nouă modalitate de a reduce distanţa. Concentrându-se pe crearea de locuri de muncă şi creşterea economică, cele două ţări au reuşit să facă o descoperire majoră", a spus Trump.

Trump a mai spus că Serbia s-a angajat să-şi mute ambasada la Ierusalim şi că Kosovo şi Israel au fost de acord să normalizeze legăturile şi să stabilească relaţii diplomatice.

Administraţia Trump a recunoscut capitala Israelului la Ierusalim la sfârşitul anului 2017 şi a mutat ambasada SUA acolo în mai 2018.

Administraţia a încurajat şi alte ţări să facă acelaşi lucru, dar a fost larg criticată de palestinieni şi de mai multe state europene, deoarece conflictul israeliano-palestinian rămâne nerezolvat. Kosovo, o ţară predominant musulmană, nu a recunoscut niciodată Israelul şi nici Israelul nu a recunoscut Kosovo.

Discuţiile din Biroul Oval au marcat un progres semnificativ pentru a ajunge la un acord între Belgrad şi Pristina pentru stabilirea de relaţii diplomatice complete.

O fosta provincie a Serbiei, Kosova s-a rupt în urma războiului din 1999 şi şi-a declarat independenţa. Serbia a refuzat să recunoască independenţa şi cele două părţi au fost implicate în mai multe blocaje comerciale. Independenţa Kosovo nu este recunoscută de mai multe state, prin care România, Rusia sau Spania.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite