Catalonia dă în clocot INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii sunt în prima linie a manifestaţiilor pentru independenţa Cataloniei Foto: AFP
Studenţii sunt în prima linie a manifestaţiilor pentru independenţa Cataloniei Foto: AFP

Liderii catalani fac eforturi susţinute pentru a organiza duminică referendumul privind independenţa, în timp ce guvernul spaniol se străduieşte să-l împiedice.

Spania se confruntă cu una dintre cele mai mari crize din istoria democraţiei sale de 42 de ani, în contextul în care separatiştii aflaţi la putere în Catalonia, comunitate autonomă a ţării, sunt decişi să organizeze un referendum privind independenţa regiunii, pe care însă Guvernul de la Madrid îl consideră ilegal, un verdict în acest sens fiind dat de Curtea Constituţională, notează DPA International. 

În acest context, autorităţile de la Madrid fac eforturi susţinute pentru a împiedica organizarea controversatei consultări populare, chiar dacă populaţia din regiune este puternic divizată în ceea ce priveşte chestiunea independenţei.

Justiţia a cerut deja forţelor de ordine interzicerea accesului în locurile care urmau să fie folosite ca secţii de votare, iar săptămâna trecută au fost confiscate aproximativ 10 milioane de buletine de vot. De asemenea, au fost arestaţi 14 politicieni şi oficiali catalani implicaţi în plănuirea acestui referendum. Însă toate aceste măsuri de repercusiune nu par să-i împiedice pe separatişti.

„Dacă dorinţa poporului catalan este să fie independent, Catalonia va porni pe calea de a deveni un stat independent“, a declarat săptămâna aceasta pentru postul francez LCI liderul separatist al provinciei, Carles Puigdemont.

El însuşi riscă să fie arestat dacă merge mai departe cu planul său. Luni, într-un interviu acordat postului de radio Onda Cero şi preluat de Reuters, procurorul general al Spaniei, Jose Manuel Maza, a afirmat că posibilitatea unei condamnări penale a lui Puigdemont rămâne deschisă. Liderul separatist ar putea fi acuzat de deturnare de fonduri publice.

Pe muchie de cuţit 

Numai că peste 700 de primării din Catalonia, regiune care are 7,5 milioane de locuitori şi care asigură 20% din PIB-ul ţării, au promis să ofere sprijinul logistic necesar pentru organizarea votului, relevă France-Presse. 

Barcelona, oraş cu 1,6 milioane de locuitori, a anunţat că va permite autorităţilor regionale să dispună de clădirile unităţilor şcolare pe care le administrează împreună cu acestea. Alte patru mari oraşe s-au arătat dispuse să coopereze, o situaţie care le dă mari bătai de cap forţelor de ordine.

Ca urmare, autorităţile se pregătesc şi pentru cazul în care referendumul va avea loc, încercând să reducă pe cât posibil numărul votanţilor în marile centre urbane, astfel încât să poată invoca ulterior o lipsă de legitimitate a referendumului.

Situaţia este atât de tensionată încât premierul spaniol Mariano Rajoy şi-a anulat participarea la summitul şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, convocat vineri în Estonia.

La rândul său, primăriţa Barcelonei, Ada Colau, a făcut apel joi la Uniunea Europeană să joace un rol de mediator în criza dintre Madrid şi executivul catalan. Ada Colau, care se opune independenţei Cataloniei şi are o atitudine critică faţă de „acţiunea unilaterală“ a executivului regional, acuză totodată „guvernul intransigent“ al premierului Rajoy că este responsabil de „degradarea situaţiei“. Însă Comisia Europeană a respins cererea de mediere a catalanilor, răspunzând sec: „respectăm ordinea constituţională a Spaniei“.

INFOGRAFIE Catalonia
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite