Belarusul face încă un pas împotriva Rusiei. Uniunea Vamală a lui Putin, în pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Belarusul a luat decizia de a nu mai respecta convenţiile uniunii vamale promovată de Putin, astfel că vameşii bieloruşi au primit ordin să verifice amănunţit toate vehiculele care intră din Rusia „pentru a evita contrabanda cu carburanţi şi alte mărfuri”. Decizia vine la scurt timp după ce Aleksandr Lukaşenko, preşedintele bielorus, a acuzat Rusia că încalcă toate regulile uniunii vamale şi a ameninţat că va ieşi din entitatea creată de Putin.

La punctele de trecere a frontierei dintre Belarus şi Rusia s-au format cozi lungi, neobişnuite pentru graniţa dintre cele două ţări membre ale uniunii vamale, scrie portalul bielorus belaruspartizan.org, preluat de publika.md. 

Jurnaliştii bieloruşi pun cozile pe seama controalelor minuţioase pe care vameşii bieloruşi le efectuează asupra vehiculelor care vin din Rusia, deşi, teoretic, procedura ar trebui să fie simplificată în baza convenţiilor în cadrul cărora ar trebui să funcţioneze uniunea vamală. 

Belarusul susţine că a introdus aceste controale draconice pentru a evita contrabanda cu carburanţi şi alte mărfuri din Rusia. Decizia vine însă la scurt timp după ce Aleksandr Lukaşenko, preşedintele bieolorus poreclit „utlimul dictator din Europa”, a acuzat deschis Rusia că încalcă toate înţelegerile bilaterale încheiate în uniunea vamală. Înainte de aceste declaraţii, săptămâna trecută, Moscova a declarat un embarga pentru importurile de carne din Belarus, chiar înainte de livrarea unui transport de 400.000 de tone. 

La fel ca în cazurl embargourilor impuse Republicii Moldova, Rusia motivează decizia prin calitatea îndoielnică a produselor. 

„Rusia s-a comportat inadecvat. Dacă ar fi să întrebăm care produse sunt mai sigure, belaruse sau ruse, aceasta ar trezi râsul nu doar în Belarus, ci chiar oricărui rus. Să nu fie cu supărare, dar Federaţia Rusă a rămas cu jumătate de secol în urmă în planul securităţii alimentare”, a declarat atunci Lukaşenko. 

Lukaşenko a dat de înţeles că embargoul a fost aplicat ca pedeapsă pentru faptul că Belarusul nu a interzis tranzitul produselor alimentare din Occident spre Rusia, adăugând că Minskul nu-şi poate permite o astfel de măsură. 

Uniunea vamală a fost înfiinţată, la insistenţele Moscovei, în 2010, însă Putin a început să facă eforturi pentru promovarea acesteia din 2012. Până acum, din uniune fac parte Rusia, Kazahstan şi Belarus. Obiectivul declarat al lui Putin este să integreze, de anul viitor, uniunea vamală cu Uniunea Economică Eurasiatică, deocamdată în stadiu de proiect, dar în care Putin îşi doreşte să integreze Rusia, Belarusul, Kazahstanul, Kîrgîsztanul, Tadjikistanul. Deocamdată, doar Rusia, Belarusul şi Kazahstanul au semnat actele fontdatoare ale uniunii, în mai 2014. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru22/rusia-va-intra-in-recesiune" target="_blank">View the story "Rusia va intra în recesiune" on Storify</a>]

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite