ANALIZĂ COMPARATIVĂ Leul s-a depreciat din cauza crizei politice. Zlotul şi forintul s-au apreciat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Situaţia precară a economiei autohtone este o cauză a deprecierii leului
Situaţia precară a economiei autohtone este o cauză a deprecierii leului

Lideri ai USL neagă influenţa nefastă a luptei politice asupra monedei naţionale care a ajuns la valori istorice pe măsură ce blocajele instituţionale, la cel mai înalt nivel, au lovit în leu. Mai mulţi manageri de bănci au dat semnale la fel ca şi avertismentul neobişnuit şi extrem de clar al guvernatorului BNR Mugur Isărescu.

Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) a publicat recent o analiză, după aplicarea unei metodologii comparative, pentru a determina cât din deprecierea monedei naţionale a fost influenţată de factori interni, mai exct de criza politică. La iniţiativa CRPE, expert în economie, Oana Maria Georgescu a explicat că, deprecierea leului în perioada cuprinsă între 31 mai și 31 iulie 2012 se datorează în întregime unor factori interni, factorul de variație calculat prin raportare la celelalte monede fiind supraunitar.

"Am izolat cauzele externe (criza euro) de cele strict interne eliminând din ecuație factorii comuni care au influențat leul și alte monede din regiunea noastră (cele din Polonia, Ungaria și Cehia). Coșul de monede avut în vedere a inclus alte trei valute sensibile la evoluția euro (dolarul, yenul și coroana suedeză)", precizează studiul.

Tendința regională era de apreciere, în timp ce leul s-a devalorizat. În cele șase săptămâni care au urmat suspendării președintelui până la începutul lunii august, leul s-a depreciat cu 4%, în timp ce zlotul si forintul s-au apreciat cu 3, respectiv 2 procente.

Calculele mai arată că în absența crizei politice leul ar fi urmat tendințele regionale și s-ar fi apreciat și el sau ar fi rămas constant.

Cum se traduce deprecierea leului

Scăderea leului a avut loc în ciuda intervenției masive a Băncii Naționale, fără această intervenție efectul ar fi fost chiar mai mare, mai precizeză studiul. Leul a înregistrat o evoluție stabilă în ianuarie - iunie, ținut în frâu de intervențiile preventive ale BNR. Din iunie, leul s-a desprins de tendința regională de apreciere.

Deprecierea arată scăderea încrederii piețelor financiare în economia românească, depreciere alimentată de criza politică și de așteptările negative legate de anul electoral (alegerile parlamentare din toamnă).

Autorul analizei comparative, Oana Maria Georgescu este doctorandă la Center for Financial Studies de la Goethe University, Frankfurt, Germania și a fost invitată de CRPE să contribuie ca guest author cu această analiză.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite