Alergători pentru imaginea României
025 de conaţionali au participat ieri la cea de-a XVI-a ediţie a Maratonului de la Roma, la care au concurat 6.512 străini. Două cluburi sportive, unul românesc şi unul italian, şi-au trimis membrii să participe la maraton îmbrăcaţi în tricouri similare.
Cei 25 de români de la Ro Club Maraton din Bucureşti au alergat în echipă cu alţi 25 de italieni de la clubul Podisti Maratona di Roma, toţi îmbrăcaţi în tricouri verzi, pe care scria cu negru „România - Italia. Insieme, Împreună, Together".
Numărul celor înscrişi a fost de 15.346. 8.834 au fost italieni şi 6.512, străini din 83 de ţări. Grupul românilor veniţi din ţară participă la competiţia de 42 de kilometri din plăcere. „La nivelul nostru de amatori, practic ideea de concureţă nu există, pentru că nu avem şanse la primele locuri", explică Şerban Damian, preşedintele clubului Ro Club Maraton.
Maratonist la 50 de ani
Proiectul a fost pus în practică printr-un acord de înfrăţire a celor două cluburi, acord susţinut de Ambasada României la Roma şi Biroul Naţional Antidiscriminare (UNAR) din Italia. „Italienii şi românii poartă acelaşi tip de tricou, ca gest simbolic împotriva discriminărilor", spune preşedintele clubului Podisti Maratona di Roma, Mario Romanioli.
Pentru Ilie Roşu (50 de ani), din Bucureşti, a fost al unsprezecelea maraton internaţional la care participă. „Am alergat purtând drapelele celor două ţări, din dragoste pentru România şi din respect pentru Italia. Vrem ca românii din Italia să-şi recapete imaginea bună", spune Ilie.
„Am încercat să facem mai mult decât să alergăm, să aducem şi un mic aport la imaginea României peste hotare. Am vrut de fapt să arătăm că şi românii pot fi, ca toţi ceilalţi europeni, interesaţi de lucruri frumoase, de sport, de acţiuni umanitare", a completat Damian.
Etiopianul Siraj Gena a câştigat alergând cu picioarele goale cea de-a XVI-a ediţie a Maratonului de la Roma, cu timpul de 2h 08'39''.
Dintre cei 35 de români participanţi, primul a trecut linia de sosire la aproximativ 20 de minute după etiopianul câştigător. Unul dintre cei 25 din Clubul Ro Maraton din Bucureşti a trecut linia de sosire la aproximativ 40 de minute de învingător.
Din hobby
Printre cei 30 de alergători se numără şi două femei; Mariana Bazavan (50 de ani) este una dintre ele. Ea lucrează ca programator IT, aleargă din hobby şi consideră competiţia ca fiind o ocazie potrivită pentru promovarea românilor.