„A fost șantaj”. Ucraina a atacat regiunea Kursk folosind tehnică furnizată de aliați și a încălcat încrederea SUA
0Operațiunea Ucrainei în regiunea Kursk a fost percepută de partea americană drept o încălcare gravă a încrederii, însă Washingtonul nu a renunțat la sprijinul său, pentru a nu risca moartea a mii de soldați ucraineni aflați deja pe teritoriul Rusiei, scrie New York Times.

Potrivit surselor, în vara anului 2024, armata ucraineană se afla într-o poziție vulnerabilă pe fronturile de nord și est, fiind nevoită să facă față unui inamic mult mai numeros și mai bine echipat. Cu toate acestea, comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, continua să insiste în fața americanilor că are „nevoie de o victorie decisivă”.
În luna martie, americanii au descoperit că serviciile de informații ucrainene plănuiau o operațiune terestră secretă pe teritoriul sud-vestic al Rusiei. În acel moment, șeful rezidențiatului CIA de la Kiev i-a cerut explicații directorului GUR, Kirilo Budanov, cu un avertisment clar: dacă ucrainenii vor traversa granița cu Rusia, o vor face fără suportul armelor și al informațiilor americane.
În prima parte a lunii august, ucrainenii au dat un indiciu misterios despre o acțiune iminentă pe frontul de nord. Atunci, generalul Sîrski a dat ordinul: trupele ucrainene au trecut granița sud-vestică a Rusiei, în regiunea Kursk.
„Pentru americani, desfășurarea acestei intervenții a fost o încălcare semnificativă a încrederii. Nu era vorba doar de faptul că ucrainenii i-au ținut din nou departe de informații; aceștia au traversat secret o linie care fusese deja convenită, aducând echipamentele oferite de coaliție pe teritoriul rus”, se arată în articol.
„Nu a fost doar o formă de aproape șantaj, ci chiar un șantaj”
Anterior, Ucraina și SUA stabiliseră o zonă în Rusia în care ucrainenii aveau permisiunea să folosească armele americane, iar comandamentul de la Wiesbaden ar fi fost responsabil pentru sprijinul lor cu informații de recunoaștere. Acest acord fusese realizat pentru a preveni o posibilă catastrofă umanitară în regiunea Harkov.
„Nu a fost doar o formă de aproape șantaj, ci chiar un șantaj”, a comentat un oficial de la Pentagon.
După declanșarea operațiunii de la Kursk, americanii ar fi putut să își oprească sprijinul, însă știau că acest lucru ar putea conduce la un dezastru. „Ucrainenii de pe frontul de la Kursk ar fi murit fără sprijinul rachetelor HIMARS și al informațiilor de la serviciile noastre de spionaj”, a explicat un oficial al administrației americane.
Astfel, americanii au ajuns la concluzia că operațiunea de la Kursk a fost într-adevăr victoria mult dorită de conducerea ucraineană, o victorie la care s-a făcut constant aluzie. Una dintre obiectivele principale ale operațiunii, conform explicațiilor președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a fost dobândirea unui „levier de influență” – cucerirea și menținerea unei părți din teritoriul rus, care ar putea fi utilizat ulterior ca monedă de schimb în eventualele negocieri.
În martie, serviciile de informații din Estonia au confirmat că Ucraina a început să retragă treptat unitățile sale militare din regiunea Kursk. De asemenea, recent, președintele Zelenski a declarat că pauza în furnizarea datelor de recunoaștere din partea SUA nu a influențat negativ situația trupelor ucrainene pe frontul din Kursk.