„Mărgelele de sticlă” colectate de misiunea chineză Chang'e-5 ar putea oferi noi informații despre interiorul ascuns al Lunii

0
0
Publicat:

„Mărgelele de sticlă” de culoare verde colectate în timpul misiunii selenare chineze Chang'e-5 le oferă oamenilor de ştiinţă informaţii fără precedent despre interiorul ascuns al Lunii, au anunţat luni cercetători chinezi şi australieni.

FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Spre deosebire de sticla obişnuită de pe Lună, formată în urma evenimentelor de impact de la suprafaţă, aceste „mărgele” conţin niveluri neobişnuit de ridicate de magneziu, o dovadă a unei posibile origini mai adânci, se arată într-un comunicat al Universităţii Curtin din Australia, potrivit Agerpres.

Este posibil ca aceste mărgele de sticlă cu conţinut ridicat de magneziu să se fi format atunci când un asteroid s-a izbit de roci provenite din mantaua din adâncul Lunii.

Acest lucru este interesant, deoarece nu am prelevat niciodată probe direct din manta - micile mărgele de sticlă ne oferă o privire asupra interiorului ascuns al Lunii", a declarat Alexander Nemchin de la Şcoala de Ştiinţe ale Pământului şi Planetelor din cadrul Universităţii Curtin.

În ceea ce priveşte compoziţia „mărgelelor”, Tim Johnson, coautor al studiului şi coleg al lui Nemchin, a declarat că aceasta diferă semnificativ de materialele selenare studiate anterior, sugerând că ar fi putut ajunge la suprafaţa Lunii în timpul formării Bazinului Imbrium, un masiv crater de impact cu o vechime de peste 3 miliarde de ani.

Teledetecţia a demonstrat că zona din jurul marginii Bazinului conţine tipul de minerale ce se potrivesc cu cea a chimiei mărgelelor de sticlă", a spus Johnson, adăugând că, în cazul în care aceste probe provin într-adevăr din manta, se confirmă faptul că marile evenimente de impact pot aduce la suprafaţă materiale din străfunduri care altfel sunt inaccesibile - un progres major în înţelegerea evoluţiei geologice a Lunii.

Autorul principal al studiului, Wang Xiaolei, de la Universitatea Nanjing din China, a declarat că această descoperire ar putea influenţa viitoarele misiuni pe Lună. Descoperirea structurii interioare a Lunii "ne ajută să o comparăm cu Pământul şi cu alte planete şi să planificăm mai bine explorarea robotică sau cu echipaj uman", a spus cercetătorul chinez.

În iunie 2024, Sonda Chang'e 6, prima misiune spațială de recoltare de probe de pe fața nevăzută a astrului nopții și a cules aproximtiv 2 kilograme de roci și praf selenar.

Modulul de Aselenizare (Lander) al sondei Chang'e 6 a depus pe Lună un mini-rover „până în prezent secret“. Roverul are misiunea de a sprijini analiza compoziției suprafeței lunare, investigând prezența apei în solul selenar cu ajutorul unui spectrometru în infraroșu. Robotul a realizat și alte experimente în zona sa de aselenizare, dar mai ales a colectat material lunar, folosind dispozitivul de forare pentru a preleva probe de sub suprafaţă, precum şi braţul robotic pentru a prinde materialul și a-l depune într-un container special. 

China

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite