De ce copiii ar trebui să se culce în fiecare seară la aceeaşi oră
0Ultimele cercetări arată că lipsa unei discipline în ce priveşte stabilirea orei de culcare ar putea afecta dezvoltarea copilulului, având un impact mai puternic asupra fetelor decât a băieţilor.
Atunci când copilul nu este îndemnat să doarmă în fiecare seară în acelaşi interval orar, dezvoltarea creierului este afectată, cele mai vizibile efecte înregistrându-se la vârsta de trei ani, se arată într-un articol publicat pe site-ul „The Guardian“. La această vârstă, între cei care aveau un program de somn şi cei ai căror părinţi erau mai flexibili în ce priveşte ora de culcare s-au constatat diferenţe semnificative.
Cercetătorii de la Universitatea din Londra susţin că lipsa unei rutine în acest sens ar putea afecta dezvoltarea copilului, fie prin dereglarea „ceasului intern“ al acestuia, fie din cauza privării de somn care are consecinţe asupra memoriei şi a capacităţii de reţinere a noilor informaţii.
Deşi diferenţele între copii nu au fost majore, ei fiind supuşi la o serie de teste de aptitudini, lipsa unui program de somn conduce la probleme serioase, în special când aceştia ajung la vârsta adolescenţei.
Ora în sine nu influenţează performanţa copiilor şi este, aşadar, mai puţin importantă, însă lipsa unei discipline conduce la rezultate proaste la testele de logică şi de aptitudini, arată oamenii de ştiinţă care avertizează, totodată, că „privarea de somn, mai ales dacă apare în perioade esenţiale ale dezvoltării, ar putea avea un impact important asupra sănătăţii de-a lungul vieţii“.