Cum spui copilului că părinţii se despart. Regulile unui divorţ de catifea

La divorţ, copilul nu trebuie transformat într-o armă

Divorţul poate fi pentru cel mic o traumă greu de depăşit. Suferinţa lui, dezamăgirea sau frica de a nu fi abandonat îl pot transforma într-o viitoare victim sau într-un călău, pentru toţi cei cu care va interacţiona de-a lungul anilor, avertizează psihoterapeuţii.

„Familia, cariera, prietenii, stima de sine sau hobby-urile, tulburările de comportament sau de personalitate, greutatea corporală sau motivaţia, pot fi tot atâtea componente ce pot fi iremediabil distruse“, explică psihoterapeutul Constantin Cornea.

În aceste condiţii cum trebuie să procedeze părinţii pentru a diminua trauma celui mic, cât mai mult posibil?

„Regula de bază este aceea că divorţaţi de partener, nu de copil. Pe copil îl anunţaţi împreună cu partenerul, pe un ton liniştit, fără ţipet, plans sau disperare. Stările părinţilor nu trebuie cunoscute de copil. I se poate spune celui mic că, pentru o perioadă, părinţii vor sta separaţi. Apoi, ar trebui ca părinţii să scoată în evidenţă plusurile acestei situaţii şi anume faptul că poate avea prieteni în două locuri, că îşi poate face camera lui în ambele locuinţe“, explică psihoterapeutul.

Părinţii ar trebui să încerce să stabilească un plan pentru viitorul copilului, nu pentru nevoile lor. „Planul trebuie să conţină tot ceea ce are legătură cu copilul: nevoile acestuia care ţin de casă, alimentaţie, şcoală, haine, joacă, tabere, vacanţe, sărbători“.

A doua regulă este aceea de a nu întorce copilul împotriva părintelui care pleacă. Copilul are nevoie de ambii părinţi, nu trebuie să cunoască sentimental de ură pentru părinte.

A treia regulă cere să nu implicaţi familia de origine, prietenii sau colegii. „Dacă simţiţi nevoia să vorbiţi mergeţi la psiholog. Orice persoană se va plictisi de problemele sau lamentările voastre sau dacă vă va sfătui o va face doar prin prisma experienţelor personale“.

Este bine ca, în primul an să petreceţi sărbătorile de iarnă, Paştele, onomasticele sau finalul de an şcolar împreună, pentru ca, mai apoi, să stabiliţi un program prin care să împărţiţi timpul şi copilul strict în interesul acestuia.

Dacă motivul divorţului a fost acela că unul dintre părinţi şi-a găsit un alt partener atunci acesta trebuie introdus treptat în viaţa copilului. „Cel mic trebuie să înţeleagă că noul personaj nu reprezintă o ameninţare, ba din contră, poate reprezenta un alt adult care se poate ocupa de el, un nou partener de joacă sau un sprijin pentru când are el nevoie. Dacă remarcaţi schimbări în comportamentul copilului, apelaţi la un psiholog pentru el, dar mergeţi şi voi la un specialist pentru a învăţa să vă comportaţi în noua situaţie, dar şi pentru a vărsa frustrările în relaţia terapeutică şi nu în familie“.

Divorţul, conchide psihoterapeutul reprezintă o traumă majoră pentru un adult, dar şi pentru un copil. „O primă îndrumare ar fi aceea de a apela la un specialist în perioada mai grea pentru a învăţa să vă trăiţi suferinţa, fără să vă poluaţi cu aceasta mediul de prieteni, colegii sau familia de origine. Cu cât împărtăşiţi cu mai puţină lume drama prin care treceţi, cu atât perioada va fi mai scurtă“.