Mai avem nevoie de Moş Crăciun?

Credinţa într-un personaj magic e posibilă doar în universul copilăriei

Bătrânelul cu barba lui de o veşnicie, cu sacul greu şi hainele roşii îi pune uneori în încurcătură pe tinerii părinţi care nu ştiu dacă să-şi încurajeze copiii să creadă într-un personaj de poveste sau să le prezinte realitatea.

Aproape toţi copiii au crescut aşteptându-l şi chiar pândindu-l pe Moş Crăciun. Şi aproape toţi i-au ratat sosirea pentru că Moş Ene a ajuns mai repede la ei. Cei care au adormit au trăit sentimentul minunat de a descoperi cadourile sub bradul împodobit. În unele locuri cadourile se puneau sub pernă, iar atunci surpriza era şi mai mare, întrucât nu mai putea fi nicio îndoială că au ajuns acolo prin pură magie. Cei care nu adorm trăiesc dezamăgirea de a descoperi adevărul. Moş Crăciun nu-i altul decât mama, tata sau vreun bunic. Alteori, părinţii se dau de gol.

A plâns când a aflat că Moşul e mama

„Prin clasa a doua au început copiii la şcoală să spună că ei îi bănuiesc pe părinţi, iar eu am zis că nu şi nu, dar în anul acela am primit cadou un costumaş de vară foarte frumos, albastru-turcoise aşa, identic cu unul galben cumpărat de mama din Turcia şi am zis că nu a fost Moşul până în Turcia să îmi cumpere ăla şi că dacă se ducea îmi lua ceva de iarnă. Aşa m-am prins că e mama. Am fost tristă, am plâns", povesteşte Ana, o tânără în vârstă de 23 de ani.

Unii părinţi, ­amintindu-şi de propria dezamăgire, se opun încurajării copiilor să creadă în existenţa Moşului, alţii sunt de părere că sărbătoarea nu ar mai fi la fel fără el, iar alţii încearcă să găsească un echilibru între fantezie şi realitate. Aceştia din urmă îi învaţă pe copii că Moşul simbolizează dăruirea şi că e minunat să crezi în asta, aşa că şi copiii oferă, la rândul lor, cadouri. Ei aleg, de fapt, să-i încurajeze pe cei ­mici să ia parte la generozitatea şi la miracolul sărbătorii, în ideea că oricum în câţiva ani copiii îşi dau seama singuri de unde vin cadourile, în schimb credinţa într-un simbol poate dura toată viaţa.

Poate cea mai serioasă obiecţie la perpetuarea mitului este de fapt cea mai simplă: aceea că părinţii trebuie să-şi mintă copiii. Majoritatea puştilor devin sceptici cu timpul, iar minciunile trebuie să fie tot mai elaborate pentru a proteja mitul. Cea mai frecventă întrebare este cum de poate Moşul să călătorească în jurul lumii într-un timp atât de scurt? Rămâne, desigur, decizia fiecărui părinte dacă vrea să încurajeze scepticismul natural al copilului lor pentr a-l ajuta să ajungă la o concluzie rezonabilă sau dacă vor să îi spună poveşti complicate despre puterile supranaturale ale Moşului.

„Aveam şapte ani şi primisem de la Moş Crăciun o salopetă roşie pe care o purtam mai tot timpul şi, la un moment dat, am rupt-o la joacă, iar mama mi-a zis că de ce nu am grijă că a dat atâţia bani pe ea...", povesteşte Cristina, 31 de ani, despre momentul când a aflat că Moş Crăciun nu există. „Atunci s-a rupt filmul. I-am zis mamei că salopeta o am de la Moşu', ea a încercat s-o dreagă şi a zis că şi pe Moşu' l-a costat mult, dar degeaba... am reacţionat pe principiul psihologiei inverse: în loc să plâng că de ce nu e Moş Crăciun, plângeam că de ce m-au minţit că există".

Metodă de manipulare

De multe ori, părinţii nici măcar nu se gândesc la toate aceste aspecte. Dar poate ar trebui să ia în considerare faptul că există anumite părţi ale „sistemului Moş Crăciun" care nu sunt chiar în regulă. De exemplu, faptul că un copil poate fi judecat ca fiind bun sau rău în funcţie de câteva fapte sau că implică ideea că cineva te priveşte tot timpul şi că ştie ce faci. De asemenea, include premisa că un copil trebuie să facă lucruri bune pentru o recompensă şi să nu facă boroboaţe de frica unei pedepse. E adevărat că toate acestea permit părinţilor ­să-şi controleze copiii invocând figura iconică a Moşului. Dar e corect? Unii părinţi încearcă să rămână la sensul religios al sărbătorii. Maria are 13 ani şi nu a crezut niciodată în Moş Crăciun.

„De la început motivele mele au fost religioase, dar şi o chestiune de onestitate", povesteşte Liliana, mama fetei. Familia sărbătoreşte Crăciunul cu brad şi cadouri iar Maria chiar a făcut cunoştinţă cu Moş Crăciun la un târg de Sărbători, doar că pentru ea nu a însemnat mai mult decât un om îmbrăcat într-un costum simpatic. Nici mama fetei nu a crezut în Moş Crăciun când era mică, deoarece şi ea a fost învăţată că este vorba despre sărbătorirea Naşterii Domnului şi atât. Însă soţul ei, Dan, l-a pândit pe Moş cu nasul lipit de geam până la vârsta de opt ani, când a mers la şcoală şi un coleg i-a spulberat iluzia. Când s-au căsătorit, Liliana i-a explicat lui Dan sentimentele ei în legătură cu legenda Moşului, iar el a înţeles-o şi a fost de acord să n-o inducă în eroare pe micuţa Maria. Totuşi, au fost nevoiţi s-o înveţe despre Moş Crăciun pentru a putea supravieţui într-o societate saturată de moşi în fiecare decembrie.

„I-am spus că mulţi copii cred în Moş Crăciun şi că ea ar trebui să păstreze secretul. Află ei singuri", explică Liliana. „Eu am aflat într-un mod foarte drăguţ", povesteşte Ilinca, o altă tânără. „Eram cu tata la schi, pe la şase ani; el a vorbit ca Moş Crăciun şi eu i-am zis: «MOOAMĂ, tată, ai vorbit ca Moş Crăciun! Ia mai zi o dată!» şi tata s-a fâstâcit şi n-a mai vrut să zică şi atunci mi s-a părut foarte dubios. Povestea asta s-a adunat cu mustaţa lui Moş Crăciun găsită în fundul unui sertar. Am mai fost bănuitoare, plus că o vecină îmi spusese că nu există, dar toate erau amănunte până la faza cu tata." Până la Crăciun mai sunt cinci zile. Copilul dumneavoastră ce ştie despre Moşu'?