De ce plâng copiii noaptea? „Ca să amâne conceperea unui frăţior”

Undeva între fericire şi epuizare. Aşa ar putea fi descrisă starea proaspeţilor părinţi care îşi duc viaţa între nopţi nedormite şi zile petrecute semi-conştient, graţie ghemotocului de iubire proaspăt apărut. Dar dacă micuţul nu se trezeşte, de fapt, din cauza foamei sau a durerilor de burtă?

Cei mai mulţi dintre părinţi reduc plânsul din timpul nopţii la un simplu fapt: copilului îi este foame. Dar ar putea pacheţelul dolofan să aibă un plan malefic, de fapt?

David Haig de la Harvard crede că da. Biologul evoluţionist a lansat recent o teorie care vrea să explice ce este cu sculatul din miezul nopţii şi cu turele interminabile de plâns. 

Copilul ar încerca să întârzie conceperea unui frăţior sau a unei surioare, ţinându-şi mama ocupată şi obosită, ceea ce o face să nu mai beneficieze de ovulaţie, este concluzia lui Haig, publicată în numărul curent al publicaţiei „Evolution, Medicine and Public Health”.

Bebeluşul nu încearcă în mod conştient sau intenţionat să oprească fertilitatea mamei, explică el. Dar dacă acest lucru se întâmplă, creşte probabilitatea ca genele copilului să fie pasate următoarei generaţii. Cu alte cuvinte, pornirea de a-şi trezi mama (sau tatăl) este una evoluţionistă: bebeluşii care ţipă şi sug timpul nopţii au mai multe şanse de supravieţuire şi de reproducere, la timpul lor. 

„Este clar că cei mici au parte de laptele de care au nevoie şi dacă nu se trezesc noaptea”, explică Haig.

Sculatul implică altceva. Sugerez doar că odraslele au evoluat şi se folosesc de trezitul în mijlocul nopţii pentru a mânca mai mult, ca să întârzie naşterile fraţilor ce pot urma, spune el. 

Cu toate că sună uşor nebunesc, ideea are o logică pe care se bazează. În timpurile de restrişte şi de foamete care au existat de-a lungul istoriei, când mâncarea era insuficientă, iar bolile infecţioase erau la ordinea zilei, copiii şi bebeluşii aveau şanse mai mari să supravieţuiască dacă părinţii lor amânau naşterea următorului prunc. 

Îngrijirea şi alăptarea unui copil, în special în timpul nopţii, se pare că împiedică femeile să aibă parte de ovulaţie imediat după naştere. Aşa că dacă un copil îşi „forţează” mama să-l hrănească în timpul nopţii, aceasta rămâne în zona infertilă mai mult timp. Iar copilul îi are pe mama şi pe tata doar pentru el. Ceea ce se traduce printr-o şansă mai mare de supravieţuire. 

Dar nu este totul atât de simplu, spune antropologul Holly Dunsworth. „Este o perspectivă interesantă, dar nu este singura”, spune aceasta. 

Haig nu ia în calcul beneficiile alăptatului nocturn, spune Dunsworth. Copilul nu doar că este hrănit, dar primeşte dragostea şi căldura de care are nevoie. Iar mama beneficiază la rândul ei, în ciuda orelor nedormite. 

„Sunt multe lucruri bune care se întâmplă atât copilului, cât şi mamei. În afară de liniştirea foamei şi arderea caloriilor, alăptatul este plin de satisfacţii de acest gen. Dacă priveşti lucrurile din această perspectivă, trezitul noaptea pare mai mult o cooperare decât un conflict”, spune antropologul. 

Katherine Hinde, biolog evoluţionist de la Harvard, spune că plânsul bebeluşilor evoluează de mii de ani, când obiceiurile de somn ale oamenilor erau cu totul altele. Atunci nu se lucra de la 9 la 17, aşa cum nici nu se dormea opt ore pe noapte. Cel mai probabil, oamenii vânau şi supravieţuiau, iar programul de somn era flexibil şi fragmentat, din cauza pericolului care pândea de peste tot. „Aşteptarea ca mamele şi copiii să aibă un program de somn neîntrerupt, bine consolidat, rămâne un artefact istoric”, spune Hinde. 

Ca toate argumentele evoluţioniste, teoria că bebeluşii încearcă intenţionat să-şi obosească mamele este imposibil de testat. Nimeni nu se poate întoarce în timp pentru a observa mamele din peşteri şi pentru a verifica veridicitatea ideii. 

Haig speră ca teoria să ajute, totuşi, noii părinţi anxioşi din cauza orarului de somn al copilului. „Vreau ca părinţii să ştie că cei mici sunt destul de robuşti şi se pot descurca în multe şi diferite medii înconjurătoare”, spune Haig. 

Citeşte şi:

Cât de judecate se simt mamele de către străini atunci când le plâng copiii în locuri publice