Cum convingi un părinte că este greşit să folosească bătaia ca metodă de disciplină şi de ce abuzul fizic şi verbal sunt la fel de nocive pentru copii

Este greu să schimbi mentalităţi, chiar şi dacă este evident că faci mai mult rău decât bine ca părinte atunci când alegi să-ţi educi copilul cu bătaia ori consideri că eşti blând când te rezumi la abuz verbal. Psihologul american Tina Payne Bryson, care va susţine o conferinţă la Bucureşti despre disciplina bazată pe cercetări neuroştiinţifice, a explicat pentru adevarul.ro cum ar încerca să convingă un părinte că bătaia nu este ruptă din Rai.

În România, foarte mulţi părinţi consideră că pedeapsa fizică este o formă eficientă de disciplină, motivând că la rândul lor au avut de câştigat pentru că părinţii lor i-au menţinut pe drumul cel bun cu câte o palmă. 

Psihologul şi specialistul american în parenting Tina Payne Bryson vine la Bucureşti, pe 2 aprilie, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Mindsight România, tocmai pentru a le explica părinţilor români cât de greşită şi de nocivă este această abordare în creşterea copilului. 

În cadrul conferinţei ”Disciplină Fără Dramă”, pe care o va susţine la Crowne Plaza Hotel, Bryson va prezenta strategii eficiente de disciplinare a copiilor bazate pe cercetări recente din neuroştiinţe.

”Disciplină fără dramă” este o abordare cu accent pe conectare emoţională, compasiune şi respect, şi oferă soluţii pentru situaţii tensionate, crize şi lacrimi, fără a mai trece prin întregul arsenal al unei drame: furia, nerăbdarea, vinovaţia părintelui, sentimentul copilului că nu este înţeles. Strategiile de disciplină prezentate de psihoterapeutul Tina Payne Bryson sunt bazate pe cercetări recente din neuroştiinte care aduc o înţelegere profundă a nevoilor copilului ţinând cont şi de felul în care se dezvoltă şi funcţionează creierul lui.

”Disciplină eficientă nu înseamnă doar că oprim un comportament nepotrivit sau că încurajăm unul potrivit. Disciplina înseamnă şi că îi învăţăm pe copii anumite abilităţi şi că urmărim întărirea unor conexiuni în creierul lor care să îi ajute să ia decizii mai bune şi să se descurce mai bine în viitor”, după cum spune Bryson.

FOTO Psihologul şi specialistul american în parenting Tina Payne Bryson vine la Bucureşti, pe 2 aprilie, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Mindsight România

Ce trebuie să înţeleagă părinţii

Expertul în parenting consideră că orice părinte ar trebui să conştientizeze că „bătaia este mai degrabă contra-productivă în ceea ce priveşte crearea de relaţii bazate pe respect cu copiii noştri, învăţarea de către copii a unor lecţii pe care părinţii şi le doresc ca aceştia să le înveţe, şi încurajarea dezvoltării optime. De asemenea suntem convinşi de faptul că niciun copil nu ar trebui să fie supus vreunei forme de violenţă, mai ales din mâinile persoanelor în care au încredere cel mai mult şi care se presupune că îi potejează”, evidenţe înglobate de abordarea „Disciplinei Fără Dramă”, formulată pe baza principiilor din neuroştiinţe şi a întregii literaturii bazate pe cercetare.

Din punct de vedere biologic suntem predispuşi să ne ataşăm de îngrijitorii noştri, mai mult chiar, căutăm protecţie din partea lor. Astfel, în momentul în care abuzul provine de la cel care se presupune că trebuia să ne protejeze, creierul întâlneşte un paradox pe care nu-l poate rezolva: nu putem fi în acelaşi timp încrezători şi temători faţă de figura de ataşament. Din această cauză, psihicul supus în mod repetat unor experienţe de acest tip va dezvolta, foarte probabil, un ataşament dezorganizat, argumentează Bryson. 

Conform volumului „Parentaj sensibil şi inteligent” publicat de un alt specialist recunoscut în educaţia copilului, psihiatrul Daniel J. Siegel, care a colaborat cu Tina Payne Bryson la scrierea altor două bestseller-uri (”Creierul copilului tău”, tradusă şi în limba romană, şi ”No Drama Discipline”, în curs de apariţie la noi în ţară), copiii care dezvoltă un ataşament dezorganizat au dificultăţi în reglarea emoţiilor, probleme de comunicare socială, dificultăţi în folosirea gândirii logice la şcoală, tendinţe spre violenţă şi predispoziţie spre disociere. Acelaşi efect îl poate avea asupra copiilor nu numai pedeapsa fizică ci şi un comportament al părintelui care este înspăimântător pentru copil (accese repetate de furie, consum excesiv de alcool sau droguri etc).

Studiile au arătat, de asemenea, că din punct de vedere al dezvoltării psihologice un copil abuzat (şi/sau neglijat) are dimensiuni mai reduse ale creierului, o creştere redusă a corpului calos (partea care face legătura între emisfera stângă şi emisfera dreaptă şi care permite circularea informaţiei dintr-o parte în alta) şi efecte negative asupra regiunilor integrative din cortexul prefrontal şi hipocamp, care sunt structuri care servesc la calmarea emoţiilor.

Abuzul verbal este perceput de copii la fel ca abuzul fizic

În ceea ce priveşte categoria părinţilor care consideră că abuzul verbal este de preferat corecţiei fizice şi îşi educă copilul ţipând sau certându-l pentru cele mai mici greşeli, în ideea că admonestarea verbală este mai puţin nocivă, psihoterapeutul Tina Payne Bryson avertizează că „efectele comportamentelor agresive verbale, precum şi non verbalul este perceput de copii la fel ca şi abuzul fizic. „Acesta se traduce la copiii noştri prin experienţe ce nasc frica, durerea, furia. Se activează astfel un flux puternic de energie şi informaţie către creierul primitiv-reactiv, în loc că acest flux să fie direcţionat spre partea logică, raţională, mult mai sofisticată, regiunile superioare ale creierului care le permit copiilor să facă alegeri sănătoase, flexibile şi să-şi gestioneze emoţiile într-un mod optim”, punctează aceasta. 

Pentru a se înţelege mai bine care sunt cele mai eficiente strategii în educarea copilului, Bryson precizează că experienţele repetate ajută creierul să formeze conexiuni, astfel că putem învăţa copiii modelând în mod repetat comportamentele pe care dorim să le vedem la ei, şi cerându-le să se înţeleagă pe ei înşişi şi pe ceilalţi. „Povestind împreună cu ei despre intenţiile, sentimentele, modalităţile diferite de a aborda aceeaşi situaţie şi a face mai bine cu următoarea ocazie sunt momente foarte puternice, semnificative în contextul învăţării unui copil pentru că îi ajută să-şi construiască abilităţi pe care le vor folosi tot restul vieţii lor”, observă psihologul.

În ceea ce priveşte modalităţile corecte în care adultul poate să seteze limite şi reguli în relaţia cu copilul, Bryson afirmă că putem da instrucţiunile sau pune limitele în mod consecvent, însă ceea ce le face mult mai eficiente este să ne jucăm cu copiii.

Când suntem jucăuşi şi amuzanţi, copiii sunt mult mai dornici să coopereze. Îmi mai place să le spun părinţilor să pună limita şi să întrebe apoi «cum pot să te ajut?» În felul acesta, în acelaşi timp, setăm o limită, dar oferim şi suport. De asemenea, putem impune o regulă, dar folosi şi empatia atunci când copilul nu doreşte să o respecte. De exemplu, putem spune «Este timpul să mergem acum. »,  iar când copilul refuză să se conformeze putem să-i spunem «Îmi imaginez că eşti trist că trebuie să plecăm, dar cu toate acestea este timpul să mergem.»

“Părinţii sunt sculptorii creierului copiilor lor”

Nu în ultimul rând, psihologul Daniel Siegel vorbeşte despre parentajul orientat pe dezvoltarea cerebrală a copilului, considerând că “părinţii sunt sculptorii creierului copiilor lor”. Parentajul orientat pe dezvoltarea cerebrală a copilului ia în considerare acele informaţii referitoare la funcţionarea creierului şi etapele de dezvoltare astfel încat interacţiunea cu copilul să fie cât mai benefică. De aici decurge şi ideea de disciplină în sensul de învăţare. Părintele nu face altceva decât să-i predea copilului tipare de comportament. Astfel, cu cât abordarea părintelui va fi una care să înţeleagă şi să aplice strategiile care permit integrarea creierului la copii şi ulterior la adolescenţi (căci trebuie menţionat că în perioada adolescenţei apar modificări cerebrale de anvergură), cu atât copilul va avea şanse să se dezvolte într-un mod echilibrat şi să poată face faţă oricăror experienţe în mod sănătos.