Adevărul Live: Cele mai bune metode de educare a copiilor: modern vs. tradiţional

Părinţilor le este tot mai greu să găsească cea mai bună soluţie în educarea copiilor. Din ce în ce mai ocupaţi, modul în care aceştia ajung să-şi împartă timpul între profesie şi familie „lucrează“ adesea în detrimentul copilului. Pe de altă parte, lucruri considerate în urmă cu câţiva ani inofensive pentru un copil sunt catalogate astăzi, de specialişti, drept greşeli care pot afecta dezvoltarea armonioasă a viitorului adult.

Psihologul Ionuţ Ghiugan şi Urania Cremene, licenţiată în „Parent’s Toolshop“, o metodologie de creştere a copilului dezvoltată de Jody Pawel, unul dintre cei mai bine cotaţi autori specializaţi în parenting din Statele Unite, au venit astăzi în studioul Adevărul Live pentru a discuta despre capcanele în care părinţii secolului 21 pot cădea cu convingerea că le fac celor mici un bine.

Specialiştii invitaţi au prezentat minusurile şi plusurile diverselor metode de educare a copiilor recomandate părinţilor, dar vom vorbi şi despre „darurile“ nocive pe care industria de miliarde de euro creată în jurul nevoilor copiilor, fie ele reale sau false, le propune, iar părinţii le oferă celor mici fără să realizeze ce se ascunde, de fapt, într-un astfel de „cal troian“. 

Cum să aleagă părinţii ce este mai bine, cum ajutăm copilul să-şi construiască stima de sine, ce anume şi cum comunicăm minţilor fragede, cât de importantă este inteligenţa emoţională, despre care se discută tot mai des în ziua de azi, cu alte cuvinte cum trebuie să ne schimbăm modul de gândire şi comportamentul noi, părinţii, în aşa fel încât şi copilul să şi-l modifice pe-al său într-un mod pozitiv? Iată numai câteva dintre întrebările la care am încercat să găsim un răspuns alături de cei doi invitaţi.

Urania Cremene: Metodologia Parent’s Toolshop e creată după 30 de ani de experienţă ai lui Jody Pawel. Ea a pus la treabă cele mai cunoscute metodologii de parenting la nivel mondial şi a demonstrat care sunt cele mai eficiente, aplicându-le pe copii. Echilibrat în această metodologie este abordarea: nu e nici în zona autocrată, nici în zona în care îţi laşi copilul să facă ce vrea. În cadrul acestor abordări copilul are un cuvânt de spus şi poate face alegeri. 

Despre metoda RIE - Resources for Infant Educarers

Ionuţ Ghiugan: Dezvoltarea noastră are la bază 3 direcţii importante: ereditatea, mediul social în care trăim şi educaţia, care nu presupune numai şcoala, ci şi cea care ne ajută să ne formăm ca personalitate. Dacă vorbim de stilul parental avem de-a face cu mai multe variabile:

• Fiecare părinte adoptă o anumită strategie de disciplinare a copilului. 
• Stilul de comunicare
• Ce înţelege părintele prin valori, norme, reguli
• Părintele din punct de vedere al maturizării. 

Toate astea determină un anumit stil parental. Noi avem nevoie de un stil de ataşament, care nu se poate realiza decât în relaţiile directe cu părinţii.

Până unde lăsăm să ajungă libertatea copilului?

Urania Cremene: Ne întoarcem la bunul-simţ şi la instinctul matern când simţim că nu e în reguă ce se întâmplă. Metoda tradiţională se păstrează încă în multe familii, în special în mediul rural şi presupune părinţi autocraţi care aşază controlul în grădina lor. Care este impactul pe termen lung? Fie creştem un adult obedient, obişnuit ca cineva să decidă pentru el, care are o încredere de sine scăzută, fie în perioada adolescenţei ajunge la o revoltă.

La extrema cealaltă este strategia prin care copilul face ce vrea şi nu există restricţii. Asta este mult mai periculoasă. Copilul lăsat de capul lui nu are cum să decidă corect. Libertatea nu înseamnă să te manifeşti haotic în funcţie de situaţie aşa cum îţi vine sau cum ai văzut la alţii. Libertatea vine la pachet cu responsabilitatea, iar pentru asta e nevoie de conştiinţă. Există o limită în care copilul poate face alegeri. Este o diferenţă între a spune: „Aşază-te şi mănâncă ce ţi-am pus în farfurie“ (modelul autocrat) şi „Aş vrea să mănânci o mâncare sănătoasă. Ce alegi între salată şi supă de morcovi?“

Ionuţ Ghiugan: Alegerile trebuie să fie în funcţie de context. Uneori trebuie să negociem, dar limitele trebuie să existe: „La cât vreo să te culci? La 10.00 sau la 10.30?“ 

Fiecare părinte are tendinţa să meargă într-o direcţie, să repete un anumit model. Şi adultul trebuie expus la ceea ce înseamnă educaţie. Extremele nu pot duce decât la comportamente extreme. 

Problemele copilului sunt problemele adultului. De exemplu, mama se află în parc cu copilul, iar un altul vine şi îi ia jucăria. Şi mama ce face? „Îi spun că trebuie să fie mai curajoasă“. Problema e că copilul nu are nevoie de indicaţii, ci de modele. Mama trebuie să meargă la băieţel să-i ceară jucăria şi, eventual, să vorbească cu părinţii lui. 

Urania Cremene: E o mare diferenţă între a comunica, a avea o relaţie deschisă cu copilul şi alta este să devii prieten.Dacă ei ne spun că au o problema - nu vrea să mă meargă la balet că fetiţele râd că este grasă. Dacă strategia este să sunăm şi să rezolvăm noi, tot ceea ce facem prin dorinţa de a minimiza problema, de a-l face să se simtă bine, abordările nu sunt cele mai eficiente. Relaţia de prietenie nu e numai de a-l ajuta să stea în picioare când întâmpină probleme, ci să-l învăţ să-şi rezolve problema, dar nu abandonându-l, ci prin a discuta: cum te simţi acolo, care sunt variantele, cum vezi tu rezolvarea, 

Machiajul la fetiţe. Ce se poate întâmpla cu un copil crescut într-un mediu care implică un comportament matur?

Ionuţ Ghiugan: Adultul trebuie să pună nişte limite. El e cel care ia decizia: scoate banul din buzunar şi cumpără rujuri sau oje pentru copil. Din prea multe iubire, dacă nu avem limite, putem face rău. A ne informa noi e un prim pas pentru a înţelege copilul. Trebuie să stabilim pe ce valori punem accent. 

Urania Cremene: În prezent, 18 ani ai noştri sunt 14 ani ai lor. Mai mult de 70% din fetele de 12 ani nu mai ies din casă nemachiate. Există un trend al femeii-păpuşă: femei care depun eforturi în a arăta ca o păpuşă. Ce nu sunt conştienţi părinţii e că marile companii au depistat foarte repede profitul pe care-l pot face pe categoria de pre-adolescenţă. Şi păpuşile de acum sunt violent-sexuale şi asta aşază foarte multă presiune pe fetele noastre, împreună de reviste. Neputând opri ceea ce se întâmplă în societate, putem alege să lăsăm revistele acelea pe raft, putem alege pentru vârsta de 12 ani, dacă vrei să te machezi, ce e adecvat, decent. 

Există o diferenţa foarte mare între stima de sine şi imaginea de sine. Stima de sine are legătură cu modul în care te percepi tu ca individ, indiferent de părerea celorlalţi. Asta generează motivaţie internă. Foarte mult din încrederea lor de sine o aşază în confirmarea exterioară, ceea ce le împinge să ia decizii care nu sunt cele corecte. Dacă noi reuşim să aşezăm încrederea de sine în copil, acesta nu va mai avea dorinţa de a copia comportamentele dintr-un grup doar pentru a fi acceptat. Această vânătoare pe ceea ce înseamnă imagine va continua, că pe asta se bazează societatea de consum: pe mesajul că nu eşti adecvat aşa cum eşti. 

Cum percep copiii din ziua de azi poveştile 

Ionuţ Ghiugan: Miza este să vadă copilul ce e în spatele unui mesaj sau produs, iar asta pleacă de la modul în care putem să le transmitem un set de valori. E important ca părinţii să fie cei care le spun copiilor o poveste şi astfel se creează o legătură. 

Urania Cremene: Noi, la vârsta lor, eram în pantaloni scurţi, în bascheţi şi cu bicicleta pe coclauri. Am avut alte modele şi alte activităţi. Eram prietene cu băieţii, făcând sporturi împreună şi am învăţat de mici că prieteniile se bazează pe altceva decât pe ce am sau cum arăt. Asta e o foarte mare diferenţă. Dacă tot păstrăm aceste poveşti, ele pot fi explicate: că au un mesaj foarte frumos dacă ne uităm ce e dincolo de straiul Cenuşăresei, că prinţul nu s-a îndrăgostit numai de ea că era frumoasă, ci că era şi foarte bună, harnică. Nu putem scoate prinţesele din poveşti. 

Lipsa timpului la părinţi

Urania Cremene: Lipsa timpului duce la pasarea copilului către un gadget. În oraşele mari realitatea arată aşa: la ora 7.30 toată lumea iese din cas. Copilul e mutat într-o maşină, iar de acolo într-o instituţie. Părintele tracasat aleargă de la seviciu, pune copilul într-o maşină, merge la alte activităţi tracasante (cumpărături) şi la 19.30 ajunge acasă, unde adulţii au alte nevoi (mâncare, curăţenie, munca peste program), iar copilul primeşte o tabletă. Şi toată lumea e mulţumită. Aşa copilul rămâne privat de interacţiunea directă şi de relaţia cu părintele Acea tabletă se transformă apoi într-un laptop cu acces la internet, unde copilul vede toate lucrurile şi cercul s-a închis. 

Despre inteligenţa emoţională 

Ionuţ Ghiugan: Avem partea de inteligenţă generală, formată prin educaţie, care ne ajută să rezolvăm probleme şi ceea ce se numeşte emoţie şi capacitatea de a înţelege propriul comportament emoţional, de a înţelege mesaje şi de a le codifica. Pe partea de comunicare e important mesajul raţional. Ceea ce dă sens este inteligenţa emoţională, acea capacitate a relaţiei în care anticipăm acţiunile şi comportamentele celorlalţi şi pe comportamentul nostru. Dacă există doar inteligenţă emoţională acest dezechilibru va ieşi la iveală. Putem privi inteligenţa generală ca nişte străzi, iar pe cea emoţională ca pe nişte indicatoare. Nu e suficient să avem doar infrastructură, dacă nu stăm bine cu direcţiile. 

Urania Cremene: Şi felul în care ne manifestăm emoţiile e un lucru pe care-l învăţăm de la părinţi. Felul în care ne gestionăm emoţiile noi, ca părinţi, rămâne opac pentru copil, pentru că nu vede prin ce sistem am trecut, convingerile pe care le-am pus sub semnul întrebării sau tumultul prin care am trecut şi nu învaţă. E bine să comunicm cu copii atunci când avem nervi , când avem emoţii, să le explicăm ce le-a cauzat şi cum am ales să le gestionăm.