8 tipuri de relaţii toxice între mamă şi copil: cum sunt afectaţi adulţii crescuţi de o mamă tiranică sau de mama-cameleon

Modul în care o mamă interacţionează cu copilul său în primii ani de viaţă poate face diferenţa între un adult care va avea încredere în el şi va şti cum să-şi rezolve problemele şi o persoană timorată, care nu-şi va atinge potenţialul din cauza „bagajului“ emoţional intens negativ pe care l-a acumulat. FOTO huffingtonpost.co.uk

Mama este persoana cu cel mai mare impact asupra dezvoltării copilului, iar specialiştii consideră că există anumite modele toxice de comportament, care pot avea efecte negative grave asupra copilului în primii ani de viaţă, cu influenţe asupra conturării personalităţii adultului de mai târziu.

Lipsa afecţiunii materne şi a validării sentimentelor în perioada copilăriei influenţează, în mod evident, modul în care adultul se va raporta la relaţiile interumane. Modul în care o mamă interacţionează cu copilul său în primii ani de viaţă poate face diferenţa între un adult care va avea încredere în el şi va şti cum să-şi rezolve problemele şi o persoană timorată, care nu-şi va atinge potenţialul din cauza „bagajului“ emoţional intens negativ pe care l-a acumulat, notează publicaţia Psychology Today, pe baza cărţii „Mean Mothers: Overcoming the Legacy of Hurt“, publicată de autoarea americană Peg Streep.

Analiza explorează partea negativă a comportamentului matern în relaţia cu copilul, din perspectiva cercetărilor ştiinţifice, a psihologiei şi experienţelor personale relatate de  subiecţii intervievaţi pentru realizarea cărţii amintite. Astfel, au fost conturate opt tipuri de modele materne toxice în relaţia cu copilul:

1. Expeditivă

Copiii crescuţi de mame care le minimalizează sentimentele ajung să crească având îndoieli legate de propriile nevoi emoţionale. Nu vor simţi că trăirile lor sunt importante şi că merită să le fie acordată atenţie şi vor avea întotdeauna o nevoie intensă de afecţiune şi de confirmare din partea celorlalţi . Una dintre femeile intervievate ca parte a documentării pentru cartea scrisă de Peg Streep relatează relaţia pe care a avut-o cu mama sa.  „Practic, mama mea nu mă asculta şi nu mă auzea. Întreba dacă mi-e foame, spuneam că nu îmi este, dar îmi punea farfuria cu mâncare în faţă fără să-mi spună nimic. Mă întreba ce vrem să facem în weekend sau în vacanţa de vară, dar ignora ce-i spuneam şi se apuca să facă singură planuri. Dar asta nu era cel mai important. Ci faptul că nu mă întreba niciodată cum mă simt sau ce gândesc. Mi-a dat de înţeles că toate astea erau irelevante pentru ea“, mărturiseşte aceasta. Acest dezinteres constant faţă de ceea ce simte cu adevărat copilul este perceput adesea ca o formă de respingere de către micuţ. 

2. Tiranică

Deşi pare că este o mamă mult mai implicată decât cea expeditivă, aceste două modele materne au în comun faptul că mama care simte nevoie să controleze tot ce este legat de copilul ei nu pune preţ pe ceea ce-şi doresc în mod real aceştia, ci ignoră aceste nevoi pentru a-şi impune propriile alegeri. Acest mod de a trata un copil îl determină să aibă în permanenţă un sentiment de nesiguranţă şi de neajutorare în relaţia cu cei din jur. Respectivul tipar de comportament matern este adesea scuzat de cunoscuta explicaţie „o fac pentru binele tău“. De fapt, mesajul înţeles de copil este că el nu este capabil să judece în mod corect, că nu este în stare să ia o decizie, că nu se poate avea încredere în judecata sa şi că nu poate să se descurce fără să fie ghidat în permanenţă de mamă.

3. Indisponibilă emoţional

Mamele care nu ştiu cum să le arate copiilor că îi iubesc sau care nu ştiu cum să-şi împartă iubirea în mod egal între copii nu fac decât să inolculeze în sufletele micuţilor sentimentul că sunt abandonaţi ori că nu merită să fie iubiţi la fel de mult ca celălalt frate. Manifestarea emoţiilor şi a gesturilor de afecţiune în relaţia dintre mamă şi copil este crucială, dar la fel de adevărat este că există mame ca nu simt instinctiv nevoia să-şi consoleze copilul (să-l îmbrăţişeze când plânge, să-l calmeze când este trist, să-i spună că-l iubeşte chiar dacă greşeşte etc) atunci când acesta are nevoie de astfel de susţinere.

Această formă de abandon emoţional lasă urme adânci asupra dezvoltării unui copil, îl derutează şi îl înspăimântă, mai ales că trăim într-o cultură care pune accentul pe imaginea mamei iubitoare, care acţionează instictual spre binele copului. În cele mai fericite cazuri, aceşti copii reuşesc să găsească afecţiunea după care tânjesc la altcineva: tatăl, bunici, mătuşă. Dar în cele mai multe cazuri nu este o soluţie suficientă, iar resentimentele şi rănile emoţionale rămân. Copiii care au fost lipsiţi de aceste dovezi de dragoste maternă ajung adesea să fie dependenţi de partenerii de cuplu, să aibă nevoie în mod constant de asigurări că sunt iubiţi, apreciaţi şi respectaţi, atât de la iubiţi, cât şi de la prienteni sau de la colegii de muncă.

4. Sufocantă 

Spre deosebire de mamele care se distanţează de copii, aceasta este exact opusul. Îşi acaparează copilul, nu îi permite să-şi dezvolte personalitatea, iar nevoia de iubire şi de ataşament a micuţului devine, în mod inconştient, o modalitate de a se împlini prin copilul ei. Aceste mame trăiesc prin copiii lor, prin realizările şi succesele lor, pe care le aşteaptă. De fapt,  îşi împing obsesiv copiii către atingerea unor obiective trasate de ele. Mamele acaparatoare reuşesc să asimileze cu totul conştiinţa de sine a copilului lor, în condiţiile în care o relaţie mamă-copil benefică este cea în care părintele ştie cum să balanseze nevoia de siguranţă şi de afecţiune a micuţului, cu cea de libertate, de independenţă.

5. Combativă

Mamele care nu ratează nicio ocazie să-şi critice copiii în public, care caută mereu să se impună în faţa copilului şi să-i arate mereu cine este cel care are puterea în relaţia adult-copil fac parte din această categorie. Este vorba despre puterea pe care părintele poate să o exercite asupra copilului. Dar în acest caz, mama nu este numai cea care creează lumea în care trăieşte copilul, ci dictează în totalitate şi modul în care acesta trebuie să interpreteze lumea înconjurătoare. Copiii ajung să se simtă responsabili şi să se teamă de reacţiile mamelor, ajung să se învinovăţească în permanenţă pentru lucruri de care nu sunt responsabili. Mamele combative folosesc abuzul verbal şi emoţional pentru a se impune în faţa copiilor, dar pot recurge, de la caz la caz, şi la corecţii fizice. Adesea este convinsă de faptul că acţionează cât se poate de corect, chiar dacă este mai dură, pentru că se raportează la problemele de comportament ale copilului (reale sau nu), care trebuie corectate.

6. Cameleonică

Aici avem de-a face cu tiparul „poliţistul bun-poliţistul rău“, un comportament oscilant care derutează copilul. O mamă care într-un moment este cea mai înţelegătoare şi iubitoare din lume pentru ca la scurt timp să se transforme în cel mai dur critic al propriului copil, într-o zi este zâmbitoare şi îşi copleşeşte copilul cu gesturi de afecţiune pentru ca ziua următoare să îl îndepărteze şi să-l ignore. Un astfel de exemplu a fost oferit în cartea „Mean Mothers“, unde subiectul Jeanne realatează despre relaţia cu mama sa. „Propria mea lipsă de încredere a fost o consecinţă a modului în care se comporta mama cu mine. Nu era de încredere din punct de vedere emoţional. Într-o zi mă certa şi mă critica îngrozitor, pentru ca din senin să înceapă să-mi zâmbescă şi să mă copleşească cu iubirea ei. A doua zi mă ignora cu totul. Am remarcat însă că mama zâmbitoare apărea, de regulă, când eram în public, în faţa unei audienţe. Nu ştiam niciodată la ce să mă aştept. Acum realizez că acţiona în funcţie de cum se simţea pe moment, dar nu mă pot abţine să nu mă gândesc la acele clipe ori de câte ori trec printr-un moment dificil sau mă simt neajutorată“, a povestit aceasta.

7. Egocentrică

Este vorba despre narcisism într-o anumită măsură, despre mamele care îşi văd copiii ca pe simple prelungiri personale. Nu reuşeşte să fie empatică, dar este foarte preocupată de felul în care o percep alţii şi de ceea ce crede lumea despre ea ca mamă. Depune eforturi, dar conectarea emoţională va fi una superficială, pentru că o interesează doar modul în care apare în ochii celorlalţi. Modul în care îşi manipulează şi îşi controlează copilul o face să fie mulţumită de ea. De regulă, aceste mame sunt fermecătoare, sociabile, probabil că au cariere de invidiat şi sunt şi gospodine, imagine care derutează copilul şi mai mult, pentru că este diferită de ceea ce simt că primesc de la nivel emoţional. 

8. Mama-copil

În această situaţie, copilul devine un fel de ajutor al mamei de la vârste foarte fragede, în privinţe care îi depăşesc însă capacitatea de înţelegere şi puterea de a face ceva. Tiparul mamei-copil apare în cazul femeilor care devin mame foarte tinere, şi nu pot face faţă situaţiei. De asemenea, este un model comportamental frecvent în cazul mamelor alcoolice sau care suferă de depresie, indiferent de vârsta pe care o au acestea. 

Copilul ajunge să-şi îngrijească mama, să preia din responsabilităţile ei pe măsură ce creşte, iar acest model comportamental este conturat de experienţa de viaţă a unui subiect intervievat pentru cartea „Mean Mothers: Overcoming the Legacy of Hurt“: „Pe când împlinise 26 de ani, mama avea deja patru copii, puţini bani şi niciun alt adult să o ajute. Eram cea mai mare şi la cinci ani devenisem ajutorul ei. Am învăţat să fac mâncare, să spăl rufe, să fac tot ce trebuia prin casă şi să-mi îngrijesc fraţii. Pe măsură ce creşteam, responsabilităţile creşteau şi ele. Îmi spunea stânca ei, dar nu am simţit că îmi acordă vreo atenţie, pentru că era preocupată numai de fraţii mai mici. Acum simt că mi-a răpit bucuria de a fi copil“.