10 lucruri pe care trebuie să le ştii înainte de a te căsători: la ce vârstă să faci pasul pentru ca şansele de divorţ să fie mici şi aspectul-cheie al unui mariaj fericit
0Căsătoria este fără îndoială unul dintre cei mai importanţi paşi din viaţa unui om şi totodată o decizie uneori dificil de luat. Vă prezentăm în continuare câteva lucruri pe care ar trebui să le aveţi în considerare înainte de a începe să vă faceţi planuri.
Poţi să înnebuneşti gândindu-te dacă să te căsătoreşti sau nu cu partenerul tău. Puteţi oare să rezistaţi împreună pentru tot restul vieţii?
Clar îl adori, dar continuă să facă lucruri care te enervează. Spune cele mai proaste glume, dar este mereu acolo lângă tine după ce ai avut o zi grea. Site-ul „Business Insider“ a întocmit o listă cu 10 lucruri pe care ar trebui să le ai în minte înainte să angajezi un organizator de nunţi.
1. Dacă aştepţi să te căsătoreşti până la vârsta de 23 de ani, ai şanse mai mici să divorţezi
Un studiu realizat în 2014 de Universitatea din Greensboro (Carolina de Nord), a descoperit că femeile care se căsătoresc sau trăiesc împreună cu partenerul lor la vârsta de 18 ani au o rată a divorţului de 60%, pe când cele care aşteaptă până la vârsta de 23 de ani au o rată a divorţului în jur de 30%. „Cu cât cuplurile au aşteptat mai mult până să ia primul angajament serios (să se mute împreună sau să se căsătorească), cu atât au crescut mai mult şansele unui mariaj de succes“, spun cei de la „The Atlantic“.
2. Faza de„ îndrăgosteală“ durează în jur de un an
Faza lunii de miere nu durează o veşnicie. Conform unui studiu din 2005 de la Universitatea Pavia din Italia, aceasta durează în jur de un an. După această perioadă, sentimentele profund romantice încep să scadă. Helen Fisher, psiholog şi specialist în relaţii, spune că nu este clar când aceste sentimente încep să pălească, dar acest lucru se întâmplă din cauza unor „motive evolutive bune“, deoarece „este greu pentru metabolism să petreci atât de mult timp concentrându-te asupra unei persoane, mai ales în acea stare crescută de anxietate“.
3. Doi oameni pot fi compatibili sau incompatibili din mai multe puncte de vedere
În anii `50-`60, psihologul canadian Eric Berne introducea un model de trei niveluri pentru a înţelege identitatea unei persoane. Acesta a descoperit că fiecare dintre noi are 3 stări de ego care acţionează în acelaşi timp: părintele - ceea ce ai fost învăţat, copilul - ceea ce ai simţit şi adultul - ceea ce ai învăţat. Atunci când eşti într-o relaţie, funcţionezi la fiecare dintre aceste niveluri. Părintele - Aveţi aceleaşi valori şi percepţii despre lume?, Copilul - Vă distraţi împreună? Sunteţi spontani? Vă place să călătoriţi împreună?, Adultul- Fiecare crede că celălalt este intelligent? Vă descurcaţi să rezolvaţi probleme împreună?. Ideal este să existe o simetrie între aceste 3 stări, oamenii de obicei tind să se completeze unul pe celălalt.
4. Cele mai bune mariaje sunt acelea între cei mai buni prieteni
Un studiu realizat în 2014 de Biroul Naţional de Cercetări Economice justifică faptul că mariajele bune funcţionează datorită prieteniei. Prietenia este cheia mecanismului care poate explica relaţia dintre căsătorie şi o viaţă satisfăcută.
5. Cu cât cuplurile sunt mai apropiate ca şi vârstă cu atât şansele de divorţ sunt mai mici
Un studiu, realizat pe un eşantion de 3000 de americani care au fost căsătoriţi, a descoperit că discrepanţele de vârstă sunt direct corelate cu neînţelegerile dintr-o căsătorie.
Megan Garber de la „The Atlantic“ spune că „o diferenţă de un an creşte şansele de divorţ cu 3% (în comparaţie cu partenerii de aceeaşi vârstă), o diferenţă de cinci ani creşte şansele de despărţire cu 18%, iar o diferenţă de 10 ani cu 39%.“
6. Dacă eşti entuziasmat pentru veştile bune ale partenerului tău, vei avea o relaţie mai bună
În mai multe studii, cuplurile care au sărbătorit veştile bune au fost mult mai fericite decât celelalte. De exemplu, o soţie vine acasă şi îi împărtăşeşte partenerului său o realizare a sa. Un răspuns „activ-constructiv“ este cea mai bună reacţie, spune Amie Gordon, un psiholog de la Universitatea din California din Berkeley.
Un răspuns activ-constructiv din partea partenerului dă dovadă de un suport entuziast: „E grozav, dragă! Ştiam că poţi să o faci. Ai muncit atât de mult.“
Un răspuns pasiv-constructiv dă dovadă de un sprijin subevaluat: un zâmbet cald şi un simplu „astea sunt veşti bune.“
Un răspuns activ-distructiv ar fi o declaraţie care ar înjosi evenimentul: „Asta înseamnă că o să munceşti şi mai mult decât acum? Eşti sigur că poţi face faţă?“
Iar un răspuns pasiv-distructiv ar ignora cu totul veştile bune: „Pe bune? Ei bine, nu o să-ţi vină să crezi ce mi s-a întâmplat mie pe drumul spre casă.“
7. Resentimentele apar repede în cuplurile care nu fac treburile casnice împreună
Peste 60% din americani au spus că treburile casnice joacă un rol crucial în a avea un mariaj fericit.
Co-autoarea cărţii „Nu e vina ta, e vina vaselor nespălate“, Paula Szuchman recomandă un sistem în care fiecare să se ocupe de treburile casnice la care se pricepe cel mai bine. Aceasta spune că „dacă eşti mai bună la spălatul vaselor decât la a-ţi aduce aminte să suni rudele, asta ar trebui să fie sarcina ta. Îţi va lua mai puţin timp decât i-ar fi luat lui, şi lui îi va lua mai puţin timp să vorbească cu mama ta la telefon, ceea ce înseamnă că, în final, aţi economisit timp.“
8. Niciodată nu o sa-ţi cunoşti partenerul în totalitate
După ce ai fost cu cineva pentru câţiva ani, ai senzaţia că îl cunoşti foarte bine şi ai aflat totul despre el: ce fel de pastă de dinţi foloseşte, ce seriale urmăreşte, ce mâncăruri îi plac, etc. Dar probabil că nu îi cunoşti chiar atât de bine pe cât crezi. Conform unui studiu din 1997, cuplurile care au fost mai mult timp împreună exprimau mai multă încredere în ceea ce priveşte cât de bine se cunoşteau unul pe celălalt. Totuşi, s-a dovedit că durata relaţiei nu era legată de acurateţe.
Atunci când participanţii au trebuit să ghicească cum partenerii lor s-ar evalua în ceea ce priveşte inteligenţa, atletismul şi modul în care arată, aceştia au avut dreptate într-un procent de doar 30%.
9. Credem că toată lumea înşeală, mai puţin partenerul nostru
Un studiu realizat în 2015 la Universitatea Calgary a descoperit că heterosexualii cred că, în medie, partenerii au şanse de 40% să înşele. Însă aceiaşi participanţi au spus că partenerul lor are şanse de doar 5% să înşele. Rata la care partenerii au recunoscut că şi-au înşelat partenerii? 9%.
10. Cuplurile în care partenerii se apreciază au şanse mai mari să rămână împreună
Erin Brodwin de la „Business Insider“ spune că recunoştinţa s-ar putea să fie cheia unei relaţii de durată. Într-un studiu al Universităţii Carolina de Nord, cercetătorii i-au pus pe participanţi să îşi ţină un jurnal secret în care să noteze ce a făcut partenerul pentru ei şi cum i-a făcut să se simtă. S-a dovedit că acele cupluri în care partenerii au fost mai recunoscători unul faţă de celălalt, au simţit că au o relaţie mai puternică.
Între timp, un alt studiu condus de cercetătorii de la Universitatea din California a descoperit că acele cupluri mai recunoscătoare aveau şanse mai mari să fie încă împreună, 9 luni mai târziu.