Ce aruncăm noi, respiră alții. De ce nu ar trebui să ne schimbăm telefonul des și ce se întâmplă cu device-urile nereciclate
0De fiecare dată când îți schimbi telefonul, tableta sau laptopul fără să predai vechiul dispozitiv într-un centru autorizat, e posibil ca acesta să intre în circuitul informal și să sfârșească la mii de kilometri distanță, ars ilegal într-un cuptor improvizat dintr-un sat thailandez, unde locuitorii trăiesc din agricultură și respiră vapori toxici. În timp ce economia circulară rămâne un slogan, România generează peste 100.000 de tone de e-waste pe an, iar lipsa de trasabilitate, etichetele false și goana după metale rare transformă o alegere aparent banală într-un risc real: plătim confortul digital cu sănătatea altora.
După ce China a interzis importurile de e-waste, sud-estul Asiei a devenit epicentrul unui comerț global de deșeuri electronice etichetate fals. Mai precis, Thailanda a devenit una dintre principalele destinații globale pentru deșeuri electronice exportate ilegal din Occident, reevă cel mai recent reportaj BBC. Dispozitivele uzate, de la telefoane și laptopuri până la plăci de bază, ajung în containere etichetate fals ca „second-hand”, sunt demontate în instalații neautorizate și arse pentru recuperarea metalelor rare, cu costuri uriașe pentru mediu și sănătatea comunităților rurale.
România produce peste 100.000 de tone de e-waste anual
La ora actuală, Thailanda se confruntă cu o creștere de douăzeci de ori mai mare a importurilor de e-waste în ultimul deceniu. Deși țara a interzis oficial aceste importuri în 2020, containerele continuă să sosească, adesea etichetate ca „produse second-hand pentru revânzare”.
Ceea ce face atractivă reciclarea deșeurilor electronice în Thailanda nu este doar lipsa de reglementare strictă, ci și marja de profit. Dintr-o tonă de plăci de bază pot fi extrase zeci sau sute de kilograme de cupru și, în cantități mult mai mici, grame de aur, argint sau alte metale rare. Acestea sunt apoi vândute la prețuri competitive pe piețele asiatice, în special în China. Prețul real al acestui model economic este însă externalizat: soluri contaminate cu metale grele, ape toxice infiltrate în culturile agricole, locuitori expuși la vapori de plumb sau mercur. În multe cazuri, topirea se face în cuptoare improvizate, fără filtre de protecție sau ventilație industrială.
„Thailanda nu obține nimic din aceste operațiuni, doar dezastru ecologic și amenințări la adresa sănătății publice”, a explicat Akanat Promphan, ministrul thailandez al industriei, pentru BBC. Sub conducerea sa, guvernul a format o echipă specială de intervenție și pregătește o legislație nouă care să responsabilizeze producătorii și să elimine rutele ilegale de import.
„Mulți dintre noi credem că un telefon vechi uitat într-un sertar sau dus la fier vechi nu are cum să ajungă la celălalt capăt al lumii, dar realitatea este alta: România produce anual peste 100.000 de tone de deșeuri electronice, iar doar o mică parte ajunge în centre autorizate. Restul intră în circuitul informal, și da, de acolo o parte pleacă în containere etichetate fals ca „second-hand” și sfârșesc în Asia de Sud-Est, inclusiv în Thailanda. Acolo, dispozitivele sunt demontate ilegal, în instalații improvizate care poluează aerul, pământul și apa comunităților rurale, unde oameni trăiesc din agricultură și suferă din cauza vaporilor toxici eliberați de componentele arse sau topite”, a declarat, pentru Adevărul, Florin Niculae, Director Operațional al atelierului reDEEE din cadrul Asociației Ateliere Fără Frontiere.
În cadrul atelierului pe care îl conduce, Florin Niculae spune că echipa sa recondiționează echipamente IT în mod profesionist și trasabil. „E o diferență importantă între refurbished și recondiționat: produsele recondiționate trec printr-un proces complet: testare, înlocuire de piese, curățare, verificare finală și vin cu garanție, nu doar cu speranța că vor funcționa. Echipamentele noastre ajung în școli sau la oameni care nu și le permit altfel, iar în spatele fiecărui calculator recondiționat e și o poveste de integrare a unei persoane vulnerabile în câmpul muncii. Asta înseamnă economie circulară reală: să nu mai aruncăm, să reparăm, să redăm utilitate cu grijă față de oameni și planetă”, mai spune el.
Fabricarea unui singur smartphone poate genera între 45 și 120 kg de CO₂
Poate nu toate echipamentele recondiționate sunt la nivelul unuia nou, adaugă Florin Niculae, poate camera nu e la fel de performantă sau sunetul nu e impecabil. „Dar întrebarea e: avem nevoie de perfecțiune în fiecare obiect pe care îl folosim, sau avem nevoie de un sistem care funcționează pentru toți? Dacă vrem telefoane noi în fiecare an, ele trebuie produse. Și asta înseamnă extracția de metale rare, consum de resurse, energie și emisii. De exemplu, fabricarea unui singur smartphone poate genera între 45 și 120 de kilograme de CO₂, majoritatea încă din faza de producție. Extracția litiului, cobaltului și a altor materiale rare implică degradare de mediu și consum enorm de apă. Și toate astea pentru un dispozitiv care ajunge, uneori, uitat sau aruncat după doar doi ani de folosire”, explică acesta.
Alegerile noastre contează chiar dacă vecinul nu face la fel, atrage Florin Niculae atenția. „Pentru că de la un telefon, o tabletă, un laptop, se formează tone de deșeuri. Și când ajung arse într-un sat din Thailanda, nu mai putem spune că problema nu ne privește. Avem legislație în România, avem centre de colectare, avem obligații pentru producători, dar nimic nu funcționează dacă oamenii nu participă. Iar alegerea de a preda un echipament la un centru autorizat sau de a cumpăra recondiționat nu e doar un gest sustenabil, e un act de responsabilitate care are impact direct, real și global”, semnalează el.
Frigiderele românilor nu pleacă spre Thailanda
Până în 2018, China era principala destinație globală pentru deșeuri electronice. Conform Organizației Națiunilor Unite, zeci de mii de tone de echipamente ieșite din uz (de la frigidere și televizoare, la laptopuri și telefoane mobile) erau exportate anual din țările occidentale către facilități de reciclare ieftine, dar extrem de poluante.
Odată cu interzicerea importurilor de e-waste de către Beijing, fluxul s-a reorientat. În doar câțiva ani, Thailanda a devenit unul dintre centrele regionale de procesare, legală sau nu. Conform ONG-ului Earth Thailand, cantitatea de e-waste importată în țară a crescut de la 3.000 de tone în 2013 la peste 60.000 de tone în prezent. Multe dintre aceste transporturi provin din SUA și Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, Dragoș Călugăru, directorul general al Asociației Ecotic crede că este puțin probabil ca telefoane și laptopuri din România să ajungă în Thailanda. Cu atât mai puțin frigiderele. „La frigider e simplu. Este un produs de volum mare, este pur și simplu neviabil să fie pus pe un vapor spre Thailanda. Cele mai multe sunt tratate în România și avem operatori cu instalații certificate CENELEC EN50625. Este și o parte importantă care este tratată neconform pe schredderele de mașini sau care se pierd în fluxul de fier vechi iar fluxul se încheie la topitoriile din Turcia, în mare parte. Nici nu am identificat un flux de second hand care să părăsească România și e mai probabil să vedem frigidere debarasate de germani prin târgurile sătești de la noi la vânzare”, susține el.
De altfel, și la laptopuri directorul general Ecotic spune că este puțin probabil, întrucât odată ajunse la operatori de tratare DEEE, acestea sunt dezmembrate pentru a separa plăcile de bază, memoriile, procesoarele și hard-discurile, elemente cu valoare care au fluxuri spre rafinării din Europa însă pot ajunge și la rafinării din Asia. „Este adevărat că fluxurile spre Asia pot fi incerte, că nu știm cu siguranță care este cu adevărat destinația finală dar, pe măsură ce standardele CENELEC 50625 vor fi obligatorii, (în România sunt deja, iar toți operatorii trebuie certificați până în iunie 2026), se vor solicita date mult mai clare pe aceste fluxuri spre Asia”, a mai spus acesta.
Ce se întâmplă cu telefoanele din campaniile de buy-back
În ceea ce privește telefoanele, crede că poate fi o poveste mai complicată. „Ceea ce ajunge în fluxurile de colectare, dacă nu sunt dezmembrate în România, merge de regulă pe aceleași fluxuri ca plăcile electronice dar pot ajunge și la operatori care le verifică pentru funcționalitate și care mai extrag piese utile. Problema o observăm mai mult la ceea ce nu ajunge în fluxurile de colectare prin campaniile de buy-back ale marilor rețele de telecom. Din ce am auzit, sunt operatori globali care achiziționează aceste buy-back-uri și încearcă să le dea în refolosire în Europa dar și în Africa și Asia. Aceste telefoane sunt expediate ca produse second hand, după ce sunt verificate întrucât, altfel, acestea sunt considerate deșeuri iar transportul acestora este foarte complicat și din punct de vedere birocratic. Deci, în teorie, telefoanele ar ajunge în Asia spre refolosire și în stare de funcționare. Este însă nevoie de o transparență mai mare a acestor fluxuri”, mărturisește Dragoș Călugăru.
El completează cu faptul că au fost descoperite rețele ilegale care trimiteau deșeurile în Africa și Asia, mai ales din Europa de Vest. „Acestea profitând de costul mic de transport (multe containere se întorc goale în Asia) dar și de faptul că expedierea este mai ieftină decât tratarea corectă a DEEE-urilor. Dar consider că acest flux, dacă mai există, se limitează la Europa de Vest”, conchide specialistul.
Conform datelor ONU, omenirea generează peste 60 de milioane de tone de deșeuri electronice anual, dublu față de acum 15 ani. Mai puțin de 25% dintre acestea sunt reciclate în mod responsabil. Restul ajung fie în gropi de gunoi, fie în circuite ilegale de reciclare.
Țări precum Germania, Franța sau Statele Unite au introdus reglementări care obligă producătorii (Apple, Dell, Samsung etc.) să recupereze echipamentele la finalul ciclului de viață. Însă eficiența acestor programe variază, iar în multe cazuri, logistica și costurile împing firmele spre outsourcing netransparent.
Așadar, ce aruncăm noi, respiră alții. Fiecare device uitat într-un sertar devine o piesă într-o ecuație cu impact uman, economic și ecologic. Și niciun sistem nu e sustenabil dacă nu-l asumăm personal.
Se încarcă comentariile...
