Sistemul de circulaţie interoceanic AMOC, la cel mai scăzut nivel din ultimul mileniu. Impact potenţial devastator asupra climei în Europa şi America de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circulaţia Oceanului Atlantic care stă la baza Curentului Golfului sistemul meteorologic responsabil de vremea caldă şi moderată în Europa

Circulaţia Oceanului Atlantic care stă la baza Curentului Golfului, şi anume sistemul meteorologic responsabil de vremea caldă şi moderată în Europa, se află la la cel mai scăzut nivel din ultimii 1000 de ani, o cauză probabilă fiind destabilizarea climatică provocată de încălzirea globală, potrivit unor noi date, relatează The Guardian.

O slăbire mai accentuată a sistemului Atlantic Meridional Overturning Circulation (AMOC) ce transportă apă caldă de la tropice spre nordul Atlanticului ar putea produce furtuni mai puternice în Marea Britanie, ierni mai geroase, dar şi o creştere a numărului de  valuri de caniculă şi a perioadelor de secetă în Europa.

AMOC este o distribuţie de curenţi oceanici calzi şi reci sub forma unei benzi rulante. Sistemul său de transfer se bazează pe diferenţele de temperatură şi salinitate ce determină densitatea apei.

AMOC, unul dintre sistemele de curenţi oceanici cu impact asupra climei, transportă apa caldă de suprafaţă de la Golful Mexicului spre nordul Atlanticului, unde se răceşte şi devine mai sărată, , scufundându-se la nord de Islanda, proces care în schimb extrage mai multă apă caldă din Caraibe. Această circulaţie se însoţeşte de vânturi care contribuie la clima moderată şi umedă din Irlanda, Marea Britanie şi alte părţi din vestul Europei.

Stefan Rahmstorf, de la Institutul Potsdam pentru Cercetare a Impactului Climatic şi coautor al studiului publicat joi în revista Nature Geoscience, a declarat pentru The Guardian că circulaţia curenţilor atlantici s-a diminuat deja cu aproape 15%, iar impactul a fost vizibil.

“În 20 – 30 de ani este posibilă o încetinire şi mai mare, iar asta inevitabil va influenţa vremea, aşa că am putea vedea o creştere a numărului de furtuni şi a valurilor de caniculă în Europa, şi o creştere a nivelului mării pe coasta de est a SUA”, a spus Rahmstorf.

Rahmstorf, împreună cu cercetători din Irlanda şi University College London au putut stabili, pe baza unor studii indirecte ale sedimentelor şi mostrelor de gheaţă din Groenlanda, tipare ale vremii de-a lungul ultimului mileniu şi pe această cale au ajuns la concluziile lor. AMOC este măsurat direct din 2004.

Oamenii de ştiinţă ridică de multă vreme problema slăbirii continue a AMOC din cauza încălzirii globale care în cele din urmă ar duce la o prăbuşire a acestui sistem de transfer al apelor calde şi reci între oceane.

 “Riscăm să declanşăm (un punct critic) în acest secol, iar circulaţia va descreşte în următorul secol. Este foarte puţin probabil să-l fi declanşat deja, însă dacă nu oprim încălzirea globală, este din ce în ce mai probabil asta se va întâmpla. Consecinţele acestui lucru sunt atât de semnificative că chiar şi 10% şanse de a provoca un colaps ar fi un risc inacceptabil”, a precizat Rahmstorf.

AMOC este o mare parte a Curentului Golfului, deseori descris ca o bandă de transport care aduce vremea caldă de la ecuator. Totuşi sistemul mai cuprinzător de fenomene meteo nu s-ar prăbuşi în întregime dacă circulaţia oceanică ar deveni instabilă, întrucât un rol cheie îl au şi vânturile. Circulaţia a mai suferit destabilizări şi altădată, în diferite circumstanţe, de pildă la sfârşitul ultimei ere glaciare.

Curentul Golfului este separat de cel „jet” care a contribuit în ultimele săptămâni la producerea fenomenelor meteo extreme în emisfera nordică, chiar dacă , ca şi acesta,  este afectat de temperaturile mai ridicate din regiunea arctică. În mod normal, temperaturile foarte scăzute de deasupra Arcticii creează un vortex polar care păstrează curenţii de aer jet stabili, prevenind migrarea aerulului rece. Însă temperaturile mai mari de deasupra Arcticii au făcut ca aceşti curenţi jet să fie mai slabi şi oscilanţi, ceea ce a contribuit, în unele cazuri, la deplasarea mai către sud a vremii geroase, în timp ce, în altele, căldura a ajuns mai aproape de nord. Această slăbire a vortextului polar a contribuit la fenomenele meteo extreme care au avut loc  în Europa şi SUA în ultimele săptămâni.

În mod similar, Curentul Golfului este afectat de topirea gheţii arctice, prin care sunt deversate cantităţi mari de apă rece în sudul Groenlandei, perturbând fluxul AMOC. Impactul variaţiilor din Curentul Golfului este observabil pe perioade mai lungi de timp decât în cazul  curenţiilor jet cu mobilitate mai mare -totuşi aceste modificări vor contribui şi ele la generarea fenomenelor meteo extreme, pe măsură ce clima se încălzeşte.

Andrew Meijers, coordonatorul  ştiinţific adjunct la institutul britanic de cercetare a Antarcticii,  care nu a participat la acest studiu, spune: “AMOC are o influenţă profundă asupra climei globale, în mod special în America de Nord şi Europa, prin urmare aceste dovezi ale unei slăbiri continue a circulaţiei constituie noi indicii critice pentru interpretarea viitoarelor proiecţii privind clima regională şi globală".

Oamenii de ştiinţă estimează că AMOC riscă să fie slăbit şi mai mult dacă încălzirea globală continuă şi s-ar putea reduce cu aproape 34 – 45% până la sfârşitul acestui secol, ceea ce ne-ar putea apropia de un aşa-numit „prag critic” în care nivelul instabilităţii deVine ireversibil. Un Curent al Golfului diminuat ar duce la creşterea nivelului mării pe coasta atlantică a SUA, cu consecinţe potenţial dezastruoase.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite