O lună a lui Jupiter produce suficient oxigen pentru a ține în viață un milion de persoane timp de o zi

0
Publicat:

Este vorba despre Europa, care produce 1.000 de tone de oxigen la fiecare 24 de ore. NASA a anunțat săptămâna aceasta că oxigenul generat de acest satelit este suficient pentru a ține în viață un milion de oameni timp de o zi, relatează Business Insider.

Europa
Producția de oxigen este foarte diferită pe Europa față de cea de pe Pământ. FOTO NASA (Arhivă)

Totuși, noile estimări, făcute publice în revista Nature Astronomy, nu sunt menite să stabilească câți oameni ar putea locui pe această lună a lui Jupiter. Ci îi ajută pe cercetători să își dea seama dacă, Europa găzduiește sau nu viață. 

Credem că Europa este singurul loc în care se poate căuta viață dincolo de Pământ", a spus Curt Niebur, cercetător principal al NASA pentru explorarea planetelor îndepărtate, care nu a fost implicat în acest studiu. 

În cazul în care ar exista forme de viață pe Europa, acestea ar putea arăta ca niște microbi sau poate ca ceva mai complex, susține NASA. Totuși, acestea nu ar fi vizibile de la suprafață, deoarece Europa arată din exterior ca un deșert înghețat. 

Cel mai probabil, acestea ar exista în imensul ocean subteran al satelitului, care ar putea conține o cantitate de apă de două ori mai mare decât cea de pe Pământ. 

 Deși apa este un element esențial pentru viață, nu este singurul. Există și o serie de alte elemente chimice pe care oamenii de știință le caută - oxigenul fiind unul dintre ele. 

În prezent, sonda spațială Juno a NASA, care orbitează în prezent în jurul lui Jupiter și al sateliților săi, a realizat cea mai precisă estimare de până la acest moment a cantității de oxigen produsă de Europa. Și se pare că este mult mai mică decât se credea. 

Cea mai recentă estimare, de 1.000 de tone de oxigen la fiecare 24 de ore, este de peste 86 de ori mai mică decât unele estimări anterioare. Iar aceste noi informații ar putea pune sub semnul întrebării posibilitatea ca Europa să fie locuibilă. 

Cum produce Europa oxigen 

Producția de oxigen este foarte diferită pe Europa față de cea de pe Pământ. În timp ce în cazul Terrei, fotosinteza este responsabilă pentru producerea oxigenului, în cazul Europei, acesta provine de la planeta-mamă Jupiter. 

 Jupiter emite radiații puternice care învăluie Europa cu particule de mare energie. Aceste particule interacționează apoi cu apa înghețată de la suprafața satelitului. 

Interacțiunea separă moleculele de H2O în hidrogen și oxigen. Însă principala întrebare este unde se duce oxigenul. O parte din el poate rămâne blocat în gheață, o parte poate ajunge în spațiu, iar o parte poate ajunge în oceanul ascuns al Europei. 

În cazul în care ajunge suficient oxigen în oceanul Europei, acest lucru ar însemna că acesta posedă unul dintre elementele indispensabile vieții. „Dar acesta este un mare semn de întrebare pentru noi", deoarece oxigenul poate ajunge în atât de multe locuri diferite, a spus Niebur. 

Misiunea Juno a NASA a reușit să facă mai multă lumină asupra cantității totale de oxigen pe care o generează suprafața Europei. Cu toate acestea, încă nu este clar cât de mult oxigen ajunge în oceanul ascuns al satelitului. 

Măsurarea oxigenului 

Pentru a măsura cât de mult oxigen produce suprafața Europei, oamenii de știință au utilizat instrumentul Jovian Auroral Distributions Experiment (JADE) de la bordul misiunii Juno. 

JADE a fost conceput pentru a măsura particulele încărcate din regiunile aurorale ale lui Jupiter. Dar când Juno a trecut pe lângă Europa în septembrie 2022, JADE a reușit să măsoare cu succes, pentru prima dată, particulele încărcate care se desprind din atmosfera lunii. 

Folosind datele JADE, oamenii de știință au estimat cantitatea totală de hidrogen (nu de oxigen) din atmosfera Europei. Deoarece există un atom de oxigen la fiecare doi atomi de hidrogen într-o moleculă de apă, oamenii de știință au putut folosi datele privind hidrogenul pentru a calcula apoi cantitatea de oxigen generată la suprafață. 

Acest lucru a îmbunătățit cu adevărat capacitatea noastră de a înțelege cât de mult oxigen se produce la suprafață", a spus autorul principal al studiului, Jamey Szalay, cercetător în domeniul fizicii spațiale la Universitatea Princeton. 

 „Dar nu știm cât de mult din acesta părăsește suprafața și cât de mult ajunge în ocean", a adăugat Szalay. Următoarea misiune a NASA pe Europa, Clipper, ar putea să ofere un răspuns la această întrebare. 

Misiunea Europa Clipper

Misiunea Europa Clipper a NASA este programată să fie lansată în octombrie 2024. Obiectivul său principal este de a determina dacă Europa este sau nu locuibilă. 

Clipper va fi echipat cu instrumente care ar trebui să ajute la dezvăluirea structurii interioare a Europei, cum ar fi un radar. Cu ajutorul acestui instrument, oamenii de știință de la NASA vor privi la zeci de kilometri sub scoarță pentru a identifica caracteristici care ar putea contribui la stabilirea posibilității ca oxigenul să ajungă în oceanul ascuns al satelitului, a spus Niebur. 

El a subliniat că viața a existat pe Pământ timp de aproximativ 1,5 miliarde de ani fără oxigen. Dacă acest lucru a fost posibil în cazul Terrei, atunci ar putea fi posibil și în cazul Europei. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite