NASA confirmă: cel mai bun loc în care viaţa s-ar putea dezvolta este satelitul planetei Saturn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii NASA au confirmat că satelitul natural al planetei Saturn are un ocean care îi acoperă întreaga suprafaţă.

Enceladus este satelitul natural al planetei Saturn şi este plin de surprize. După ce specialiştii de la NASA au studiat gheizerele existente la suprafaţă, au confirmat teoria recentă că în adâncime există un ocean în care s-ar fi putut dezvolta forme de viaţă asemănătoare cu ale noastre, scrie The Verge.

A fost nevoie de întoarerea sondei interplanetare Cassini, care a fost lansată în 1997 şi studiază Saturn încă din 2004, pentru a demonstra existenţa oceanului. Iniţial cei de la NASA credeau că sub această suprafaţă există porţiuni de apă, însă nu foarte mari.

“Aceasta a fost o problemă importantă care a necesitat ani de observaţie, calcule care au implicat diverse variabile, dar suntem convinşi că am ajuns la concluzia corectă”, a spus într-un comunicat de presă Peter Thomas, un membru al Universităţii Cornell, care s-a ocupat de studiul satelitului Enceladus.

Sonda interplanetară nu şi-a terminat misiunea pe Encedalus. Cassini se va apropia şi mai mult de satelit pentru a încerca să “vadă” dincolo de gheizerele de la suprafaţă, aceasta fiind următoarea ţintă pe care NASA şi-a propus-o. Pe lângă descoperirea noutăţilor despre satelitului lui Saturn, specialiştii au confirmat în martie existenţa unui ocean asemănător, însă pentru planeta Jupiter.Ce condiţii trebuie să îndeplinească un corp cosmic pentru a susţine viaţa.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească un corp cosmic pentru a susţine viaţa

Apa este elementul cheie şi bazându-ne pe asta am putea arunca o privire la definiţia pentru un corp ceresc locuibil, în raport cu Soarele. Astrofizicienii au calculat temperatura de echilibru, care se presupune că e cea maximum suportabilă, după cum scrie Playtech. Pe de altă parte, să nu uităm de norii care gravitează în atmosfera Pământului şi care îl răcesc considerabil, ceea ce înseamnă că, în teorie, singura planetă locuibilă se află în afara limitei de temperatură de echilibru.

De asemenea, Venus are o temperatură de echilibru de -10 grade Celsius, în teorie, dar în realitate e de 450 de grade. Explicaţia e simplă: ambele planete au gaze cu efect de seră în atmosferă, care le încălzesc.

Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre exoplanete (adică cele din afara sistemului nostru solar). De asemenea, un alt element care pune piedici vieţii ar fi exploziile solare. Să luăm, de exemplu, piticele roşii (n.red.: stele mici şi relativ reci, foarte răspândite în Univers), care au tendinţa de a exploda des şi de a elibera cantităţi mari de raze X. Aşadar, orice planetă din raza lor de acţiune ar fi în pericol. Razele X afectează atât materia biologică, cât şi apa.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite