Fuziunea nucleară: un nou record în cercetare aduce mai aproape ideea de energie nelimitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou record mondial a fost stabilit la laboratorul Joint European Torus din Marea Britanie, unde s-a produs mai multă energie decât oricând prin fuziune nucleară, în cadrul unui experiment, informează BBC.

Rezultatul a fost obținut în urma ultimului experiment al laboratorului, după mai mult de 40 de ani de cercetare în domeniul fuziunii, iar cercetătorii implicaţi au declarat că „am realizat lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum”.

Fuziunea nucleară este procesul care alimentează Soarele, de fapt, toate stelele active, şi despre care oamenii de ştiinţă afirmă că ar putea  produce cantităţi imense de energie, fără a încălzi atmosfera Terrei. Ea se produce prin încălzirea și forțarea particulelor mici să se unească, pentru a crea particule mai grele, care eliberează energie utilă.

Când procesul de fuziune nucleară va fi perfecţionat şi extins la scară mare, se vor putea produce cantități nesfârșite de energie curată, fără emisii de carbon. Și, spre deosebire de energia eoliană și solară, nu ar depinde de condițiile meteorologice.  Dar, evident, acest lucru nu este simplu, după cum a explicat dr. Aneeqa Khan, cercetător în domeniul fuziunii nucleare la Universitatea din Manchester. „Pentru ca atomii să fuzioneze împreună pe Pământ, avem nevoie de temperaturi de zece ori mai ridicate decât Soarele, adică în jur de 100 de milioane de grade Celsius, și de o densitate suficient de mare a atomilor pentru o perioadă de timp suficient de lungă”, a explicat ea.  

În cadrul experimentelor din Marea Britanie, s-au produs 69 de megajouli de energie în cinci secunde. Deşi aceasta ajunge doar pentru patru-cinci băi fierbinți, cum glumeau cercetătorii, este un nou record. Deşi mai e mult până la centralele electrice de fuziune nucleară, care ar putea rezolva criza climatică, fiecare pas ne apropie de acest vis.

Prof. Ambrogio Fasoli, manager de program la EUROfusion, a declarat: „Demonstrația noastră reușită... sporește încrederea în dezvoltarea energiei de fuziune. Dincolo de stabilirea unui nou record, am realizat lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum și am aprofundat înțelegerea fizicii fuziunii”.

Şeful Comunității de cercetare în domeniul spațiului, plasmei și climei de la Imperial College London, profesorul Stuart Mangles, a subliniat importanţa colaborării internaţionale. „Noile rezultate obținute în urma ultimului test JET sunt foarte interesante. Acest rezultat evidențiază cu adevărat puterea colaborării internaționale. El nu ar fi fost posibil fără munca a sute de oameni de știință și ingineri din întreaga Europă” – a spus el.

Instalația Joint European Torus (JET) a fost construită la Culham, în Oxford, la sfârșitul anilor 1970 și, până la sfârșitul anului trecut, a fost cel mai avansat reactor experimental de fuziune din lume. Deși se află în Marea Britanie, a fost finanțat în principal de programul de cercetare nucleară al UE, Euratom, și a fost operat de Agenția pentru Energie Atomică din Marea Britanie. 

Reactorul trebuia să fie operațional doar pentru aproximativ un deceniu, dar succesele repetate au dus la prelungirea duratei sale de viață. Rezultatul anunțat astăzi este triplu față de cel obținut în cadrul unor teste similare din 1997.

Succesorul Euratom al JET este o instalație numită ITER, care va avea sediul în Franța. Era prevăzut să fie dat în folosinţă în anul 2016 şi se astimase că va costa aproximativ 5 miliarde de euro, dar prețul său a crescut de aproximativ patru ori, iar punerea sa în funcțiune a fost amânată până în 2025. În prezent, experimentele la scară largă nu sunt prevăzute până cel puțin în 2035.

Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite