FOTO Ce trebuie să ştii despre săritura din spaţiu a lui Felix Baumgartner
0
Austriacul Felix Baumgartner este primul om care a reuşit, pe 14 octombrie, să depăşească, în cădere liberă, viteza sunetului, după o săritură de la o altitudine de peste 39 kilometri. Ce îl putea omorî în timpul săriturii supersonice, ce se putea întâmpla cu balonul său şi răspunsurile la multe alte întrebări, au fost oferite de publicaţia britanică „The Guardian“.
Ce s-a întâmplat cu capsula şi balonul
De îndată ce s-a confirmat faptul că Baumgartner a aterizat, în siguranţă, atenţia s-a îndreptat spre capsula şi balonul acestuia. Echipa a desprins capsula de balon, permiţându-i acesteia să cadă din spaţiu susţinută de propria paraşută.
Capsula a căzut la 88 de kilometri est de locul în care a aterizat Baumgartner. Balonul, fabricat dintr-un material uşor, cunoscut sub numele de anvelopă, s-a desumflat cu ajutorul unui „ fir distructiv“ şi a fost ridicat de un camion după ce-a ajuns la sol. Capsula mai poate fi reutilizată, dar balonul este de unică folosinţă.
De ce n-a leşinat şi nici nu s-a dezintegrat atunci când a atins viteza supersonică
Reacţiile fiziologice cu care s-a confruntat Baumgartner în momentul în care a atins viteza de 1342 km/h sunt încă analizate de specialişti. Unul dintre obiectivele-cheie ale saltului a fost să înregistreze, printr-o serie de senzori, ce efecte ar avea un astfel de salt asupra corpului uman. Tot ce ştim este că a supravieţuit, iar speculaţiile dinaintea saltului, c-ar putea exploda sau dezintegra s-au dovedit a fi nefondate.
Însuşi Baumgartner a declarat că forţele şi sunetele exterioare nu s-au resimţit în timpul saltului supersonic datorită costumului său.
De ce a fost costumul aşa de special
Costumul şi casca lui Baumgartner au fost „sistemul său de susţinere a vieţii“. Echipamentul este proiectat după costumul piloţilor aflaţi în misiune de recunoaştere la mare altitudine, care niciodată n-a fost testat pentru o cădere liberă din spaţiu. Acesta este construit din patru staturi de material de tip Gore-Tex şi Nomex, rezistent la temperaturi ridicate.
Stratul interior a avut o căptuşeală confortabilă, iar următorul o „membrană de gaz“ utilă pentru a reţine presiunea aerului. Forma costumului a fost menţinută de un „strat de reţinere“, iar cel exterior a fost realizat din Nomex pentru a proteja purtătorul de incendiu şi de temperaturi ridicate.
Echipamentul a fost produs de către o companie din SUA, numită David Clark, care proiectează costume pentru astronauţi şi piloţi la mare altitudine, încă din 1941.
A postit înainte de săritură?
Înainte de săritură, Baumgartner a ţinut o dietă bazată pe fibre şi reziduuri. Medicii săi i-au realizat acestă dietă pentru a evita acumularea de gaze intestinale. Într-un mediu cu presiune scăzută, gazul s-ar putea extinde şi i-ar putea provoca dureri abdominale severe, afecţiune cunoscută si sub numele de barotraumă.
La fel ca un scafandru, Baumgartner a respirat oxigen pur timp de două ore înaintea saltului, pentru a-i scădea nivelul de azot din sânge. În cazul în care costumul presurizat ar fi cedat la o altitudine de 19,2 kilometri (la care apa fierbe la o temperatură egală cu cea a corpului), paraşutistul austriac ar fi putut experimenta o afecţiune fatală cunoscută sub numele de ebulism sau „fierberea“ sângelui: organismul s-ar fi umflat în câteva secunde.
Baumgartner a avut un pai în cască, pentru a putea consuma lichide.
Cât a dormit înaintea saltului
Echipa lui Baumgartner a realizat un program pentru a se asigura că este odihnit la momentul saltului. Acesta presupunea un somn de opt ore, dar datorită programului încărcat din ziua saltului, el a fost treaz cu câteva ore înaintea răsăritului. Baumgartner a declarat că obişnuieşte să scrie într-un carneţel înaintea unui salt major, ca o modalitate de a scăpa de gândurile stresante.
Care a fost cel mai mare pericol cu care se putea confrunta
Echipa a identificat 16 factori de risc care trebuiau depăşiţi pentru ca săritura să fie un succes. Aceştia au inclus radiaţiile ultraviolete, vântul de forfecare, impactul aterizării, temperaturi extreme, lipsa de oxigen, fenomenul de decompresie, intrarea în vrie în timpul coborârii (se roţeşte ca un burghiu) sau un incendiu la bordul capsulei. Dar cele mai importante pericole ce puteau compromite misiunea erau o eventuală fisurare a costumului sau a capsulei ori deschiderea accidentală a paraşutei.
Cum au ştiut unde va ateriza
Având în vedere că el se afla la o înalţime de 40 de kilometri deasupra suprafeţei pamântului este remarcabil c-a putut ateriza cu o mare acurateţe în deşertul New Mexico. Echipa a confirmat locul aterizării ca fiind la 36 de kilometri de locul din care s-a ridicat balonul. Spre deosebire de un astronaut, Baumgartner a rămas în atmosfera planetei, astfel el n-a experimentat rotaţia Pământului.
Echipa a aşteptat momentul potrivit în care condiţiile metereologice au fost perfecte pentru a diminua contactul cu vânturile de la mare altitudine. Acest fenomen ar fi putut face ca balonul său să intre în derivă. După ce Baumgartner şi-a încetat căderea liberă prin deschiderea paraşutei, s-a putut coordona spre locul de aterizare dorit. Un senzor din costumul său a permis elicopterului să-l urmărească pentru a fi găsit cu uşurinţă.
Se încarcă comentariile...
