Efectele plagiatului şi studiilor false asupra lumii ştiinţifice
0Nu numai premierul Victor Ponta a plagiat. Cotidianul „The Guardian“ a realizat o analiză asupra fenomenului plagiatului în lumea ştiinţifică şi cum numărul de studii asupra cărora s-au făcut corecturi şi erate a crescut considerabil în ultimii ani, iar personaje celebre au fost acuzate de falsificarea rezultatelor.
Dirk Smeesters a petrecut mai mulţi ani din cariera sa ca psiholog social la Universitatea Erasmus din Rotterdam făcând cercetări asupra modului în care se comportă consumatorii în situaţii diverse.
Oare culoarea are vreun efect asupra produselor cumpărate? Cum îi afectează pe cumpărători poveştile despre moarte din presă? Este mai potrivit să foloseşti imaginea fotomodelelor decât pe cea a femeilor obişnuite?, se întreabă „The Guardian”.
Întrebările sunt de-a dreptul intrigante, dar din păcate pentru toţi cei care aşteaptă răspunsuri adevărate, o parte a muncii depuse de Smeesters s-a dovedit a fi un fals. Psihologul, care deja a recunoscut că a manipulat informaţiile din unele studii, şi-a dat demisia în iunie ca urmare a anchetei iniţiate de universitate împotriva sa.
Cazul, ce a condus la retragerea a două lucrări ştiinţifice, urmează imediat după o fraudă intelectuală şi mai mare, descoperită anul trecut, comisă de psihologul olandez Diederik Stapel. El a fost găsit vinovat că ar fi falsificat informaţiile de-a lungul mai multor ani şi le-a publicat în cel puţin 30 de reviste, inclusiv un raport din jurnalul „Science” despre cum un mediu dezordonat favorizează discriminarea.
Psihologia, disciplină bănuită de plagiat
Aceste cazuri au zguduit o disciplină ce era deja bănuită serios de plagiat. „În multe privinţe, psihologia se află la o răscruce, deciziile pe care le vom lua de-acum înainte vor determina dacă va rămâne o disciplină serioasă, credibilă, ştiinţifică care să stea alături de ştiinţele mai grele”, spune Chris Chambers, psiholog la Universitatea Cardiff.
Rezultatele manipulate îi pot face pe alţi oameni de ştiinţă să o ia pe o cale greşită, risipind timp şi bani încercând să refacă experimentele. Se poate şi mai rău de-atât. În medicină, se poate întârzia dezvoltarea unor tratamente ce ar putea salva vieţi sau se poate prelungi folosirea unor tratamente ce sunt ineficiente sau chiar periculoase.
O creştere a dezminţirilor
Conform unui studiu al revistei „Nature”, dezminţirile publicate în jurnalele de ştiinţă au crescut cu aproape 1.200% în ultimul deceniu, chiar dacă numărul lucrărilor publicate a crescut cu doar 44%. Cam jumătate din aceste dezminţiri sunt cazuri de plagiat.
Noi instrumente, cum ar fi software-ul de potrivire a textului au crescut rata de descoperire a fraudelor şi a plagiatului. Jurnalele au început, în mod organizat, să folosească aceste instrumente de verificare.
Când nu mai poate funcţiona falsul
Mantra repetată de către oamenii de ştiinţă este că metodele ştiinţifice se corectează singure. Rezultatele proaste, datele viciate sau frauda vor ieşi la iveală, fie atunci când nu pot fi reproduse, fie când se dovedeşte că sunt incorecte prin studii ulterioare. Dezminţirile publice sunt un semn de putere.
Ferric Fang, profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Washington, spune că „asta funcţionează, până la un punct. Totul s-a terminat atunci când existau 31 de lucrări de la un laborator care au fost dezminţite, multe dintre acestea fiind în literatura de specialitate de cinci, zece ani”.
Deseori studiile sunt foarte greu de replicat. „Dacă cineva spune că a făcut o cercetare care s-a întins pe 15 ani şi la care au participat 9.000 de subiecţi, dacă au publicat rezultatele acestei cercetări, trebuie să îi crezi pe cuvânt pentru că nu o să poţi să spui că vei recruta şi tu 9.000 de subiecţi şi vei studia timp de 15 ani ceva numai ca să demonstrezi veridicitatea a ceva”, adaugă Fang. „Acest gen de comportament este foarte greu de detectat“, a mai spus acesta.
Cazurile de comportament ştiinţific neadecvat tind să ajungă în atenţia presei tocmai din cauză că oamenii de ştiinţă ar trebui să ocupe un loc de cinste în ceea ce priveşte moralitatea. Dar ei, ca toţi ceilalţi, sunt predispuşi la subiectivitate în cursa lor pentru a obţine un loc în cărţile de istorie.