Cum ne distrug vacile planeta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încălzirea globală este una dintre cele mai mari probleme ale omenirii. Gazele de seră produc schimbări climatice devastatoare. Ce legătură au vacile cu asta?

S-ar părea că vacile sunt pe locul al doilea pe lista celor mai mari producători de gaz metan, după industria orezului. Vacile produc peste 600 de mii de tone de lapte anual, dar flatulează peste 100 de milioane de tone de gaz metan.

Climatologii sunt de părere că acest aspect nu primeşte atenţia cuvenită şi că se pune prea mult accent pe reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Specialiştii care au întocmit acest raport susţin că, dacă vrem să încetinim schimbarea climei, trebuie să diminuăm şi emisiile celorlalte gaze. Metanul şi monoxidul de azot sunt două gaze care reţin mai multă căldură decât dioxidul de carbon.

William Ripple, profesor la Universitatea Oregon State, alături de colegi de ai săi din Scoţia, Austria, Australia şi Marea Britanie, au ajuns la această concluzie după ce au analizat datele de la diverse organizaţii, printre care Organizaţia pentru Mâncare şi Agricultură şi Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite pentru Schimbările Climatice (UNFCCC), dar şi studii recente, apărute în diverse publicaţii de profil.

„Este clar că trebuie să reducem arderea combustibililor fosili şi emisiile de dioxid de carbon. Dar asta este numai o parte a problemei. Trebuie, de asemenea, să reducem şi emisiile celorlalte de gaze cu efect de seră pentru a reduce şansele de a trece peste pragul climatic“, se arată în lucrarea lui Ripple.

Cercetătorii cer reducerea şeptelurilor, în special a bovinelor, pentru a diminua eficient emisiile de metan. Raportul estimează că ovinele şi bovinele produc între 19 şi 48 de ori mai multe gaze decât plantele bogate în proteine  (calculat pe baza kilogramelor de mâncare oferite).

Autorii au arătat că numărul animalelor rumegătoare a crescut cu 50% în ultimii 50 de ani, existând peste 3,6 miliarde de exemplare în fermele din întreaga lume.

Scăderea cererii pentru carne va reduce emisia gazelor de seră mult mai rapid decât o va face eficientizarea procesului de hrănire, însă autorii cred că orice metodă prin care se reduc emisiile de metan este binevenită.

Există şi cercetători care fac studii genetice în încercarea de a preveni formarea de gaze în timpul digestiei.  

Haide să discutăm pe Facebook la „Tech Adevărul“

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite