Ce sunt embrioizii. Primii paşi pentru reglementarea unei revoluţii ştiinţifice cu embrioni simulaţi

0
Publicat:

Creaţi artificial pentru activităţi de cercetare, „embrioizii" reprezintă o revoluţie ştiinţifică uluitoare, care determină în prezent anumite autorităţi sanitare să stabilească primele reguli în acest domeniu, transmite miercuri AFP, citată de Agerpres.

ADN Sursă: Shutterstock
ADN Sursă: Shutterstock

Agenţia de Biomedicină din Franţa a explicat miercuri, într-o notificare, că „embrioizii permit progrese ştiinţifice şi medicale", însă prezintă „riscuri de derivă (care impun) instituirea de reglementări".

Este pentru prima dată la nivel mondial când o autoritate publică de reglementare ia poziţie într-un domeniu de cercetare care până de curând părea un subiect ştiinţifico-fantastic, dar care a cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimele luni.

Modele similare embrionului plecând de la celule umane

Embrioizii sunt ansambluri celulare care reproduc funcţionarea şi dezvoltarea unui embrion, fără a necesita fertilizare.

De anul acesta, mai multe echipe de cercetători au reuşit să dezvolte astfel de modele similare embrionului plecând de la celule umane, o premieră ştiinţifică de o rară amploare.

Dincolo de valoarea tehnică, mizele sunt considerabile din punct de vedere medical. Embrioizii pot oferi o înţelegere mult mai bună a primelor zile ale unui embrion, o perioadă ale cărei mecanisme rămân învăluite în mister.

Probleme etice

Această accelerare bruscă a cercetării este însoţită însă şi de numeroase probleme etice, începând chiar de la statutul embrioizilor: ar trebui să fie consideraţi doar nişte ansambluri de celule sau se poate vorbi despre adevăraţi embrioni „sintetici", purtând în ei potenţialul unei fiinţe umane?

În stadiul actual al cercetărilor, aceste întrebări sunt pur teoretice, modelele embrionare rămânând aproximative şi incapabile să supravieţuiască mai mult de câteva zile.

 Întrebări fără răspuns 

Un număr de cercetători, în special din cadrul Societăţii Internaţionale pentru Cercetări asupra Celulelor Stem (ISSCR), s-au angajat deja să definească un cadru de reglementare, mai puţin din dorinţa de constrângere decât de a lua iniţiativa în privinţa unui subiect care promite să creeze controverse aprinse, politice şi la nivel de societate.

„Ar trebui să creăm un cadru? Toate cercurile ştiinţifice recomandă acest lucru", a declarat pentru AFP neurobiologul Hervé Chneiweiss de la Institutul francez de sănătate şi cercetare medicală (Inserm).

„Cu cât aceste modele seamănă mai mult cu (embrionii), cu atât mai mult vor ridica întrebări etice care trebuie rezolvate", a explicat el, evocând, spre exemplu, riscul - cu certitudine o „fantezie absolută" în acest moment - ca cercetătorii să încerce la un moment dat să implanteze un model similar embrionului în corpul unei femei pentru a conduce la o sarcină reală.

Lumea ştiinţifică încearcă să ajungă la un acord în privinţa detaliilor

Dincolo de necesitatea generală de stabilire a unor reguli, lumea ştiinţifică încearcă să ajungă la un acord în privinţa detaliilor, având în vedere natura foarte schimbătoare a acestui domeniu de cercetare.

„Rămân numeroase întrebări fără răspuns", a subliniat un studiu publicat în august în jurnalul ştiinţific Stem Cell Research & Therapy, care şi-a propus să ofere o imagine de ansamblu asupra dezbaterilor dintre cercetători. Cine ar trebui să elaboreze reguli? Cum trebuie puse în aplicare? Cât de restrictive ar trebui să fie?...

Nicio ţară nu şi-a adaptat legislaţia. Într-un caz excepţional, guvernul olandez ia în calcul acest lucru, însă subiectul are prea puţine şanse de succes având în vedere dezacordurile pe această temă în cadrul partidelor majoritare - liberali, progresişti şi creştin-democraţi -, mai ales în condiţiile în care noi alegeri sunt iminente.

Notificarea Agenţiei franceze de Biomedicină care monitorizează cercetările din această ţară asupra celulelor stemvine chiar în acest context.

Chiar dacă, oficial, este lipsită de statut de reglementare, agenţia va stabili, de fapt, un cadru pentru studiile viitoare din Franţa, deoarece orice om de ştiinţă va trebui să solicite autorizaţie de la acest organism pentru a desfăşura cercetări asupra embrionilor.

Agenţia se pronunţă în favoarea creării unui statut intermediar între cercetarea asupra embrionilor umani, care este extrem de reglementată, şi cercetarea asupra celulelor stem, care este prea „permisivă" în cazul embrioizilor, potrivit acestei instituţii.

„Implantarea lor in vivo trebuie să rămână interzisă"

Acest lucru ar implica, spre exemplu, interzicerea dezvoltării embrioizilor peste patru săptămâni, în cazul embrionilor reali pragul stabilit fiind de două săptămâni. Scopul este acela de a sta cât mai departe de „perioada de apariţie a senzaţiei de durere".

De asemenea, „implantarea lor in vivo trebuie să rămână interzisă", a insistat agenţia, refuzând să stabilească orice echivalenţă între embrioizi şi embrioni.

Știință



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite