Scrisori de pe Frontul de Est
0„Omul aici nu contează nimic, un Proces Verbal că ai murit sigur şi gata“, îi scria, sătul şi trist, un soldat român mamei sale, în septembrie 1941, pe când se afla la 16 km de Odessa.Pagini realizate de redacţia Historia.
La finalul lui august 1941, soldaţii români se aflau deja în apropierea Odessei, iar marii maeştri ai propagandei îşi făceau datoria pe deplin, lăsând să ajungă la urechile publicului doar veşti bune, încurajatoare, despre trupe şi despre starea lor de spirit. Între discursul oficial şi realităţile frontului clivajul era însă teribil. A se vedea, de pildă, misiva scrisă pentru a fi trimisă mamei de către un soldat - nu ştim cine-i mama, nu ştim cine e soldatul; şi nici nu contează - aflat la Vinogradar, la 16 km de Odessa, în septembrie 1941.
Scrisoarea, ruptă în bucăţele şi lipită apoi cu grijă, descrie faţa hâdă a războiului, aşa cum îl trăiau acolo, la cald, românii deveniţi peste noapte soldaţi: „De 16 zile atacăm în continuu fără ca un om din linia întâi să fie schimbat sau înlocuit, hrană o dată pe zi, noaptea plouă în continuu şi e frig ca iarna". Alături, două cărţi poştale trimise de Costel mamei sale, Nicolina, în 1941 şi în 1942, alcătuite mai mult din întrebări şi speranţe, şi o scrisoare scurtă, pe o coajă de copac. Documentele fac parte din colecţia Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I"; în redarea lor s-a păstrat grafia originală.
„Aici face mult să ştiu că cel puţin nu sunt singur"
„Vinogradar16 Km. de Odesa 3 Sept. 1941
Mămică scumpă,
În primul rând sunt intrigat că dela 15 Aug. cr. nu am mai primit dela tine nici'o ştire şi aici face mult să ştiu că cel puţin nu sunt singur şi că cel puţin nu m-ai uitat. Ţi-am scris recent 4 c.p. pe care nu cred că le vei primi, căci am scris acolo toată revolta mea şi tot adevărul. (...)
Am trecut Nistrul cu greutăţi şi pierderi, când toţi se întrebau dece ne întindeam la mai mult, dar am mers pentru că ziceau cei mari şi trebuia să ajutăm pe Nemţi ca să ne aibe în vedere la o eventuală împărţire la masa verde. Am tăcut şi am continuat, pe pământ străin, fără să şti[m] drumurile, căci şi aşa cele bune erau minate, fără să te înţelegi cu cineva o vorbă, toţi duşmani şi mult mai tari. Dar am continuat înaintarea până am întâlnit rezistenţa care ne-au făcut să pierdem oamenii ca la cota 102, la Donceva, la Carpova şi acum la cota cu baliză Gniliacova şi Calea Ferată spre Odesa.
Ziarele şi Radio mint pentru că aşa suntem noi Români[i], ne minţim unul pe altul. Este a treia săptămână de când stăm la 16 km. de Odesa, de când nu mai înaintăm decât 300 m zilnic, cu pierderi enorme. Din cât a plecat Divizia noastră a pierdut 62% şi n'am fost niciodată trimişi în refacere şi de 16 zile atacăm în continuu fără ca un om din linia întâi să fie schimbat sau înlocuit, hrană o dată pe zi, noaptea plouă în continuu şi e frig ca iarna.

Dacă eşti rănit, te trimite cu chiu cu vai până la ambulanţă, asta este la circa 6-7 km depărtare de front. Aici te pansează, te ţine puţin şi de este loc, te trimite la Spitalul din Tiraspol unde nu mai sunt locuri şi cum te-ai vindecat, nu-ţi mai dă concediu şi te trimite înapoi pe front. Dacă eşti mai rănit nici vorbă de scăpare, căci cei 150 km de transport de la unde ai căzut şi până la Spital, câte zece-douăzeci într-o auto-sanitară, te duce acolo, mort. Omul aici nu contează nimic, un Pr. Verbal (n.r. - Proces Verbal) că ai murit sigur şi gata. Morţi pe toate drumurile.
Tragedia este alta, Divizia noastră a fost singura din Corpul I Armată care au mobilizat'o şi au utilizat'o fiecare cum a vrut, ca pe un copil al nimănui, am fost la Corpul III Armată ca spărgătoare de fronturi, iar acum ni s'a dat sectorul cel mai greu din războiul de la porţile Odesei (Calea ferată, până în Limanul Hagi-Bey), toate Diviziile 6-a, 5-a, 3-a au fost schimbate şi trecute în refacere, a 11-a, niciodată, mor ofiţerii pe capete şi trupa la fel, iar Corpul 4 Ar., unde am fost adunaţi, puţin îi pasă, daţi tot înainte, tot înainte, că în faţa voastră aveţi chelnării şi birjarii din Odesa, zice «Mareşalul», dar minte.
În faţa noastră este trupă cu armament f. bun şi f. mult care ştiu să tragă şi să lupte, cu artilerie f. bună şi aviaţie şi mai bună, avioanele noastre fug de sting pământul, iar antiaeriana trage tot în ale noastre. Este o realitate crudă, de care toţi ofiţerii noştri sunt conştienţi, sătui de luptă, ei care toţi au învăţat în şcoală «Tactica Defensivei» azi lucrează numai în Ofensivă cu pierderi formidabile. Pe noi nu vrea să ne schimbe deloc, se vede că acum suntem «Divizia de Sacrificiu», numai ne cârpesc cu oameni şi ofiţeri aduşi de pe ştiu eu unde. Norocul este că Românul este răbdător, că noi îi ţinem în frâu pe soldaţi cât vom putea ca să nu se bolşevizeze". (Donaţia:
Neagu Dimitrie)
„Aţi cules porumbul?"
„10 Oct. 1941
Dragă mămică,
Deşi v'am scris până în prezent mai multe c.p., nu ştiu care este cauza de nu-mi răspundeţi! Nu le-aţi primit, sau este vreo altă cauză? Vă comunic că până în prezent cu ajutorul Bunului D-zeu sunt sănătos. Pe aci ce mai aveţi? Aţi cules porumbul? Comunicaţi-mi şi mie cum s'a aranjat cu dijmuitul! Mai îmi comunicaţi dacă aţi ridicat salariul pe luna august şi pe cele cinci zile din luna Sept. Vă duceţi apoi la percepţia Drăgăneşti spre a ridica partea de soldă ce v'am lăsat-o spre a o primi lunar. V'am mai scris în această privinţă şi-n alte c.p. Comunicaţi-i lui nenea Ilie că am vorbit cu Gogu acum 2 zile. Este sănătos. Gică ce mai face? A venit? Dar Unchiu, Ţaţa Maria, Ioana şi fetele? Îi doresc pe toţi, vreau să-mi scrie Marius imediat, cum s-a aranjat? Săptămâna trecută am scris şi lui Mişu. Vă doresc cu mult drag şi sărut mâna! Costel. Sărutări frăţeşti lui Marius" (Doamnei Nicolina M. Pârvan, satul Zănoaga, jud. Olt)

„Dragă mămică sunt mulţumit că ai cumpărat butoi pentru vin"
„30 Oct. 1942
Scumpa mea mamă,
Cu poşta de azi primii scrisoarea trimisă de Dvs. pe ziua de 16 oct. Ea mi-a produs bucurii nespuse. Totodată am primit şi de la Mişu o c.p., care la fel m'a bucurat mult, întrucât el nu-mi scrisese de 2 luni de zile. M'a bucurat mult că am aflat şi de situaţia lui Marius. De felul cum s'a aranjat până în prezent, m'a bucurat destul de mult, pentru că îi duceam grija când am auzit că-i pleacă unitatea pe front! După cum vezi şi D-ta eu până în prezent sunt sănătos, datorită Bunului Dumnezeu. Am făcut şi eu un raport de concediu şi mi s'a comunicat că-mi va da drumul cu prima serie, însă aceasta nu o cred mai curând decât de Crăciun; deci în jurul sărbătorilor, de-mi va ajuta Dumnezeu, voi veni şi eu pe acasă.

Dragă mămică sunt mulţumit că ai cumpărat butoi pentru vin. Sper că voi bea şi eu din el. Nu ştiu dacă aţi cumpărat ceva lemne pentru iarnă, aşa cum îţi scrisesem mai din timp. Unchiu, Ţaţa Maria, Ioana şi fetele ce fac? Îi rog să-mi comunice şi mie adresa lui Gică, pentru a-i scrie. Mai alaltăieri am vorbit şi cu Florea al lui nenea Voicu la telefon: este sănătos. Ţi-am scris o c.p. prin care te rugam să împrumuţi 20.000 lei tatălui lui Slt. Florea Rădulescu din Comaru (?). Îmi comunici şi mie dacă ai avut banii şi i-ai dat, aceasta numai ca împrumut. Vă doresc multă sănătate. Sărut mâna, Costel" (Doamnei Nicolina M. Pârvan, com. Dăneasa, sat Zănoaga, jud. Olt)
Improvizaţiile războiului: scrisoare pe coajă de copac
„5 septembrie 1942
Dragiloru mei vei ştiţi şi despre mine că până în ziua de azi facu bine am primitu Cartea Pşt. deunăzi şi am înţeles către ce meaţi Scărisu am înţelesu de Ana că umblă la Şcoală dragă. Să fi cu minte şi Să înveţi şi Să asculţi. (...)"
Destinatar: Morosan Sandor Antos
Mai citiţi în acest număr:
Antonescu şi Mannerheim
Ion Antonescu a sfârşit în faţa unui pluton de execuţie, în 1946, în vreme ce mareşalul finlandez Gustaf Emil Mannerheim a terminat Al Doilea Război Mondial ca erou naţional şi ca preşedinte al ţării sale. De ce această diferenţă, de vreme ce - cred unii dintre români - „cei doi au acţionat similar"?
Anatoli Dobrînin, dezvăluiri incendiare
Timp de un sfert de secol ambasador al Uniunii Sovietice la Washington, Anatoli Dobrînin a avut acces fără precedent la Casa Albă şi a purtat tratative directe (şi adesea între patru ochi) cu preşedinţii John F. Kennedy, Lyndon Johnson, Richard Nixon, Gerald Ford, Jimmy Carter şi Ronald Reagan.

Un fiu al ploii: impermeabilul
Primii care au purtat, pe scară largă, impermeabile au fost soldaţii britanici din Primul Război Mondial care doreau să se ferească în acest fel de umezeala de pe câmpurile de luptă. Actorii au făcut însă celebră această piesă de îmbrăcăminte: cine şi-l poate imagina altfel decât în trenci pe Humphrey Bogart în „Casablanca"?
Bobby Fischer dă şah şi mat la URSS
În 1972, Bobby Fischer demola, mutând cum nu se mai mutase înainte, tot ce se credea că se ştie despre şcoala sovietică de şah şi, mai departe, despre comunism.
