Să tot bei! Cele mai scumpe cocktailuri din America

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte să vă plângeţi amicilor cât de scump a fost cocktailul pe care l-aţi băut în barul vreunui hotel de lux, aflaţi că o astfel de băutură îl poate costa pe românul cu salariu mediu pe economie leafa pe şase luni. Ba chiar, unele dintre ele pot ajunge şi la preţul unui apartament cu două camere în Bucureşti.

Americanii cu dare de mână sau turiştii care se distrează în cele mai selecte baruri şi restaurante din SUA au de unde alege când vine vorba de băuturi fine şi extrem de scumpe. Un cocktail de 18 dolari este o bagatelă, adevăratele provocări bahice pornesc de la câteva zeci de dolari, scrie cnn.com.

„The World Cocktail“ costă 50 de dolari şi poate fi comandat din meniul localului World Bar din New York, situat în Trump Tower, zgârie-norul magantului Donald Trump. Banii se duc pe un amestec de suc de struguri, de lămâie, sirop, un strop de aur lichid de 23 de carate, bitter şi câteva picături de şampanie Veuve Clicquot. Când s-a lansat această băutură, în anul 2002, „The World Cocktail“ a fost considerat cel mai scump cocktail din lume. De atunci, lucrurile au evoluat extrem de rapid.

Ca să nu ne încurcăm în mărunţiş, sărim direct la o margarita de 100 de dolari. Este vorba despre „The Benjamin“, din oferta restaurantului Red O din Los Angeles. Valoarea este dată de cele trei tipuri de tequilla peste care au trecut ceva ani, Patron Burdelos, Herradura Selection Suprema şi Partida Elegante. Reţeta mai conţine Grand Marnier Cuvee du Cent Cinquentanaire, adică un coniac de vreo 150 de ani, sirop de agave organic, suc de limetă, coniac Louis XIII, başca nişte bobiţe de caviar.

image

The Benjamin

Trecem la 150 de dolari, o nimica toată pentru  „The Daiquiri 1981“, cocktail care poate fi înghiţit cu noduri, dacă nu ai ceva bani în buzunar. Localul The Breadfruit din Phoneix a lansat acest amestec anul trecut, de Ziua Naţională a Daiquiri-ului, care se celebrează pe 19 iulie. Ingredientul de bază este English Harbour 198, un rom învechit cel puţin 25 de ani în butoaie „aromate“ cu whiskey şi bourbon. Romul cu pricina este rar pentru că reţetea originală după care era produs nu mai există, ceea ce înseamnă că rezervele sunt pe ducă. Romul este combinat cu suc de limetă, cu un tip de zahăr nerafinat şi bitter de cireşe făcut chiar de cei care deţin localul. 

image

The Daiquiri 1981

Pentru 220 de dolari, barmanii din barul El Gaucho din Portland, Oregon, îţi aduc un pahar de „El Series“, un cocktail cu puţin coniac Louis XIII, mentă proaspăta, apă minerală, coniac Grand Marnier, lămîie şi suc de portocală. 

image

 El Series

„The JW 1800“ este cocktailul de 480 de dolari preparat la The Lily Bar&Lounge din Las Vegas, care conţine „The John Walker“, un tip de whiskey vintage, de pe la 1800, din care mai există doar 180 de sticle. Scumpul de „John“ este amestecat cu vermut dulce, bitter învechit în butoaie de whiskey, iar băutura este ornată cu cireşe Maraschino . 

Cocktailul botezat „Drinking the Stars“, din meniul The Starlight Room din San Francisco, costă 735 de dolari, dar primeşti o sticlă de 1.5 litri. Pentru 750 de ml plăteşti doar 365 de dolari. Băutura conţine coniac Chateau de Ravignan Bas Armagnac, infuzat cu boabe de vanilie de Madagascar, şampanie Dom Perignon, coajă de portocală şi struguri. 

Am ajuns şi la 1.000 de dolari, sumă de la care începe liga cocktailurilor cu accesorii preţioase. Foxwoods Resort din Connecticut şi White Barn Inn din Kennebuck, Maine, oferă la acest preţ un amestec numit „Mint Julep“, care îi este adus clientului într-o cupă din argint. Localurile mai au în ofertă cocktailuri pe bază de matini, ale căror preţuri pot varia între 3.000 şi 40.000 de dolari, în funcţie de bijuteriile de care sunt însoţite.

image

Menage a trois 

Cocktailul „Menage a trois“ îţi ia minţile şi vreo 3.000 de dolari din portofel pentru fiecare pahar, dar clienţii clubului de noapte Tryst din Las Vegas nu se plâng. Cocktailul conţine şampanie Cristal Rose, coniac Hennessey Elipse şi Grand Marnier 150, sirop cu aur lichid şi nişte fulgişori din foiţă de aur. Cireaşa de pe tort este însă paiul de sorbit, care este suflat cu aur de 24 de carate şi are încrustat şi un diamant micuţ. Să tot bei. Hai, noroc!

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite