Politeţea fuge din birou

Serviciul este locul cel mai puţin probabil în care o persoană poate primi un „mulţumesc“ sau o dovadă de apreciere din partea şefilor şi a colegilor, potrivit unui sondaj.

 Doar un adult din zece spune „mulţumesc“ colegilor de muncă în fiecare zi, potrivit unui sondaj realizat de Fundaţia John Templeton din West Conshohocken, Pennsylvania, o organizaţie non-profit americană. Soţii, prietenii, părinţii şi copiii au şanse de patru ori mai mari să primească gesturi de apreciere, în comparaţie cu un angajat, susţine acelaşi studiu, citat de publicaţia „The Wall Street Journal“. Ba chiar şi unui vânzător sau unui poştaş i se spune mai des „mulţumesc“.

„Există o modalitate prin care mulţumim angajaţilor: se numeşte salariu“, se justifică unii dintre şefii care nu obişnuiesc să-şi încurajeze subalternii. Alţii cred că teama de a nu-şi pierde locul de muncă ar trebui să fie suficientă, mai ales într-un climat economic precum cel de acum, pentru a motiva angajaţii. „Purtându-se aşa, un şef  îi atacă subalternului valoarea sa umană. Acel angajat nu rămâne acolo pentru a face ceva, ci pentru că fuge de un rău şi mai mare, cum ar fi lipsa unui venit. Pe acest angajat nu te vei putea baza şi nici nu ai dreptul să o faci, căci nu îi dai nimic, doar îl plăteşti ca să îţi dea voie să îl umileşti“, spune psihologul psihoterapeut Lena Rusti.

Amabilitatea, strategie ce măreşte profitul

Cuvintele de laudă influenţează profitul unei companii, însă dacă în bine sau în rău specialiştii în resurse umane au păreri împărţite. Mai mult de jumătate dintre ei sunt de părere că amabilitatea scade cifra de afaceri, relevă un sondaj publicat recent de Society for Human Resource Management (SHRM), cea mai mare asociaţie din lume a specialiştilor în resurse umane. Cum poate influenţa un simplu „mulţumesc“ profitul unei companii? Când îi arăţi prea des unui angajat dovezi de apreciere, există riscul să „i se urce la cap“ şi să nu mai aibă acelaşi randament la locul de muncă, cred unii dintre şefi. O concluzie surprinzătoare în condiţiile în care studiile spun că efectul unui „mulţumesc“ venit din partea şefului este de încurajare a angajatului, care devine mai productiv şi mai loial firmei pentru care lucrează.

„Încurajările îl ajută pe celălalt să facă mai mult din ceea ce face bine, cu încrederea că ceilalţi văd şi apreciază acest lucru. Încurajările îl ajută pe om să îşi conştientizeze resursele, valoarea internă, să capete încredere în el şi în acţiunile sale, să aibă iniţiativă şi să se dezvolte, să descopere că poate şi că ştie să devină mai bun“, explică psihologul. Jack Welch, fostul CEO al General Electric, se numără printre directorii care cred în puterea lui „mulţumesc“, deşi era cunoscut drept un şef exigent. „Dacă nu faci asta (n. r. – dacă nu îţi arăţi recunoştinţa), nu poţi avea o cultură. Vei avea doar o grămadă de cărămizi şi de mortar“, spunea el pentru publicaţia „The Wall Street Journal“.

Simona (41 de ani), din Bucureşti, este printre cei 35% din angajaţii români care stau peste program (conform unui sondaj realizat de reprezentanţii site-ului de recrutare BestJobs) şi, totodată, printre cei care au un şef zgârcit în aprecieri. „Ştiu că situaţia firmei la care lucrez nu este bună şi ştiu că efortul pe care îl fac mă ajută practic să am în continuare un loc de muncă. Nu sunt plătită pentru orele suplimentare, dar mi-ar plăcea ca măcar o dată să vină şeful la mine şi să-mi spună: «Văd şi apreciez efortul tău». Cred că aş avea mai mult elan“, ne mărturiseşte.

Generaţia „eu“ nu mai comunică

Dacă în cazul şefilor, lucrurile sunt destul de clare, ce s-a întâmplat însă cu politeţea şi amabilitatea între colegi? „Am zece mii de sarcini pe zi şi interacţionez cu zeci de oameni, aşa că mi-e imposibil să le mulţumesc tuturor ori de câte ori îmi fac un mic serviciu. Trăim într-o viteză prea mare pentru a mai avea timp de formalităţi“, se justifică Teo (39 de ani), care este coordonator de vânzări al unei firme de piese auto.

Graba şi stresul sunt doar o parte dintre motivele pentru care „mulţumesc“ a devenit un cuvânt preţios. În trecut – a se înţelege înaintea erei digitale –, angajaţii interacţionau mai des, pentru că toate conversaţiile aveau loc faţă în faţă. Legăturile personale pe care angajaţii le creau astfel între ei îi condiţionau să arate gesturi minime de politeţe. Astăzi, asistăm la situaţii în care colegi aflaţi la două birouri distanţă preferă să comunice pe cale virtuală decât faţă în faţă. Consecinţa: relaţiile de la serviciu au devenit foarte impersonale, iar în aceste condiţii, amabilitatea este inutilă, iar respectul – opţional.

Există câteva studii care arată că absenţa conexiunilor personale a scăzut şi gradul de empatie al oamenilor. Sara Konrath, de la Universitatea din Michigan, SUA, observa că studenţii de astăzi sunt mult mai egoişti şi mai narcisişti decât cei din anii ’80 şi ’90. Specialistul acuza în studiul său două motive: comunicarea digitală şi expunerea la violenţă prin mass-media. Cu toate acestea, suntem, prin construcţie, dependenţi de aprecierea celor din jur.

Suntem fiinţe sociale în căutare de emoţii pozitive şi de oameni care să ne aprecieze, să ne respecte şi să ne încurajeze. Înţelegând acest lucru, realizăm că şi ceilalţi au aceeaşi nevoie ca noi. Lena Rusti, psiholog